Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Psalmi 69:20 - Biblia în versuri 2014

20 Ocara, inima-mi, rănește, Iar boala, trupul-mi, ofilește. Milă aștept, s-aibă cumva, Față de mine, cineva, Însă degeaba am sperat. Mângâietori am așteptat, Însă nici unul nu apare.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

20 Disprețul mi-a frânt inima – mi-a îmbolnăvit-o. Tânjesc după compasiune, dar nu este, după mângâietori, dar nu găsesc niciunul.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Această defăimare mi-a afectat foarte rău inima: mi-a îmbolnăvit-o. Doresc foarte mult să beneficiez de compasiune; dar ea nu este. Mă consum așteptând să fiu încurajat; dar nu îi găsesc pe cei care ar trebui să facă acest lucru.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Tu cunoști ocara, rușinea și umilirea mea, înaintea ta sunt toți asupritorii mei.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Ocara îmi rupe inima și sunt bolnav; aștept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

20 Ocara mi‐a frânt inima și sunt copleșit de apăsare; și am așteptat compătimire, dar nu era și mângâietori, dar n‐am aflat.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Psalmi 69:20
15 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

„Eu, foarte des, am ascultat Aceste lucruri ce-mi spuneți. Dar voi însă, cu toți sunteți Mângâietori supărăcioși, Cari vor să pară conștiincioși.


Ne este sufletul sătul, Căci ne-au batjocorit destul Cei care-n jur nu sunt aflați, Fiind trufași și îngâmfați.


Doamne, spre dreapta Îți rotește Ai Tăi ochii, iar apoi privește! De nimeni nu sunt cunoscut, Orice speranță mi-am pierdut, Căci sunt privit cu nepăsare Și nu mai am nici o scăpare.


Îmi simt bietele oase, toate, Parcă-s de sabie sfărmate, De câte ori mă întâlnesc Dușmanii mei și îmi vorbesc Plini de dispreț și cu gând rău: „Unde e Dumnezeul tău?”


Sufletu-mi e plin de mâhnire – O, Doamne – și de-aceea eu La Tine mă gândesc mereu, De pe pământul cel pe care Țara Iordanului îl are, De la Hermon și negreșit Din muntele, Mițear, numit.


Jur împrejurul Meu priveam: Singur am fost și Mă-ngrozeam, Căci nimenea nu s-a găsit Care să Mă fi sprijinit. Doar brațul Meu, cutezător, Mi-a fost singurul ajutor Și-a Mea urgie s-a vădit Singura ce M-a sprijinit!


Toate, acum, s-au întâmplat, Spre-a se-mplini ce a fost scris, Ceea ce prin proroci s-a zis.” Toți ucenicii au fugit, Lăsându-L singur, părăsit, În mâna cetei de tâlhari Și-a preoților celor mari.


El, rugăciunea, Și-a sfârșit Și, la ai Săi, a revenit, Dar ei dormeau. Când i-a văzut, Lui Petru-i zise: „N-ai putut, Să-nlături somnul, de la tine, Un ceas doar, să veghezi, cu Mine?


Toți ucenicii au fugit, Lăsându-L singur, părăsit, În mâna gloatei de tâlhari Și-a preoților celor mari.


E tulburat sufletul Meu. Și-acuma, ce voi zice Eu?… Tată al Meu, Mă izbăvește De ceasul ce se pregătește?… Dar pentru-acest ceas, am venit, Pentru-acest ceas, M-am pregătit!


Că vine-un ceas, când, risipiți, Veți fi cu toții, primprejur, La ale voastre și – singur – Mă veți lăsa voi; însă Eu Nu-s singur – sunt cu Tatăl Meu.


Alții, batjocuri, au răbdat, Lanț și bătăi au căpătat Și au ajuns că, la sfârșit, Și temniță au suferit.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ