„Văd că smerit te-ai arătat, Iar inima ți s-a mișcat, Atuncea când ai auzit Cuvintele ce le-am rostit Eu, împotriva locului, Precum și-a oamenilor lui, Ce vor ajunge un semn care E de blestem și spaimă mare. Ai plâns și Mi te-ai închinat, Iar straiul ți l-ai sfâșiat. Tot ceea ce tu ai făcut, Sigur să fii, că am văzut.
El ia – necontenit – aminte, La rugăciunea cea fierbinte, Făcută de cel necăjit Cari nevoiaș s-a dovedit, Căci ruga nevoiașului Nu-i lepădată-n fața Lui.
Pentru că niciodată, El, Să știți că, n-a disprețuit Pe cel ce-a fost nenorocit Și nici cu ură nu privește Necazul care îl lovește Pe-un om făcându-l strâmtorat! Domnul, nicicând, ascuns n-a stat, Căci El ascultă, negreșit, Când strigă cel nenorocit.
Căci Cel Prea-Nalt – cari locuiește În veșnicii și se vădește Că al Său Nume este sfânt, Mereu – a spus acest cuvânt: „În locuri ‘nalte, Mă găsesc Și în sfințenie locuiesc. Dar sunt cu cel ce e zdrobit, Cu omul care e smerit, Căci cercetez inimi zdrobite Și-nviorez duhuri smerite.
Iată că tot ce ați văzut, De către Mine s-a făcut, Căci toate-au căpătat ființă Numai după a Mea dorință. Spre cel ce suferă, voiesc – În vremea ‘ceea – să privesc Și spre cel care s-a vădit Că are sufletul mâhnit Știind ca de cuvântul Meu Teamă să aibă, tot mereu.
De la cel mic, la cel mai mare – De la copii, tineri, femei, Fecioare și până la cei Ce sunt bătrâni – să îi loviți Pe toți și să îi nimiciți! Dar să vegheați ca nu cumva, Să se atingă cineva, De cei pe care îi aflați Că sunt, pe frunte, însemnați! Să faceți precum v-am spus Eu Și-ncepeți cu Locașul Meu!” Așa precum li s-a cerut, Ei cu bătrâni-au început Care la Templu s-au aflat.
Urâte-Mi sunt zilele care Le aveți voi, de sărbătoare! Văzut-am, de atâtea ori, Ce adunări de sărbători Știți voi ca să aveți, mereu! De-aceea, nu le sufăr Eu!
„Vă-ndemn dar, fraților, mereu, Pentru ca Domnul Dumnezeu Să vă arate îndurare, Să vă aduceți, fiecare, Al vostru trup, drept jertfă vie, Cari sfântă trebuie să fie, Spre-a fi plăcută Domnului, Căci ea, apoi, în fața Lui, Are să vi se socotească Slujbă a fi, duhovnicească.
De toate am și sunt bogat. Traiul îmi e îmbelșugat, De-atunci, de când am dobândit, Prin fratele Epafrodit, Tot ceea ce trimis-ați voi, Spre a mă scoate din nevoi… O jertfă bună, pregătită Ca o mireasmă potrivită, Plăcută, pentru Dumnezeu, Bine primită-apoi. Mereu,
Ca niște pietre vii, și voi Sunteți zidiți, formând apoi, O casă, toți – duhovnicească. Cu voi, o să se-alcătuiască În urmă dar, o preoție Cari sfântă trebuie să fie. Jertfe duhovnicești apoi, Va trebui s-aduceți voi, Lui Dumnezeu – pe al Său plac – Cari prin Iisus Hristos se fac.