Psalmi 38:10 - Biblia în versuri 2014

¹⁰ Inima-mi bate cu tărie, Puterile mi se subție, Iar ale ochilor lumine Nu se mai află-acum, cu mine.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

¹⁰ Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc, nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁰ Mi se zbate inima. Mă abandonează forța (pe care o aveam altădată). Nici lumina ochilor mei nu mai există!

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁰ Doamne, în fața ta e toată dorința mea și suspinul meu nu este ascuns de tine.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁰ Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăsește și lumina ochilor mei nu mai este cu mine.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁰ Inima îmi bate tare, m‐a părăsit puterea și lumina ochilor mei, nici ea nu este cu mine.

Psalmi 38:10 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

Psalmi 119:123

Topită e a mea privire, După nespusa-Ți mântuire Și-ntreaga mea ființă-așteaptă, Făgăduința Ta cea dreaptă.

Psalmi 31:10

Viața mi-e plină de durere Și-ncet, încet, începe-a piere, Iar în suspine, anii mei Se sting și se sfârșesc și ei. Puterile mi se sleiesc, Iar oasele îmi putrezesc, Căci făr’delegea mea cea mare Mă macină fără-ncetare.

Psalmi 42:1

Așa cum cerbul își dorește Izvorul ce îl răcorește, Așa Te vrea sufletul meu, Pe Tine, al meu Dumnezeu!

Psalmi 6:7

Chipul mi-e supt și-mbătrânesc De-atât de multă întristare, Din pricină că mă simțesc Că-s prigonit fără-ncetare.

Psalmi 69:3

Nu pot să strig, căci nu mă ține Gâtlejul cari mi s-a uscat. Privirea mi s-a-negurat, Iar ochii mei, iată-s topiți De când spre cer sunt pironiți În disperarea-n care eu Privesc spre Dumnezeul meu.

Psalmi 88:9

Ochi-mi se scurg, de suferință Și se topește-a mea ființă. Plin de durere, zac și gem Și-n toate zilele Te chem. Îmi întind mâinile spre Tine, Sperând să-Ți amintești de mine!

Isaia 21:4

Inima-mi bate tot mai tare, Iar groaza-mi intră-n mădulare. Noaptea plăcerilor se-arată A fi de spaime-nveninată.

Plângerile 2:11

Nu mai am lacrimi. De văpaie, Fierb ale mele măruntaie. Ficatul, jos, mi s-a vărsat, Din pricină că m-am uitat Și am văzut prăpădul care Îl macină, fără-ncetare, Acum, pe bietul meu popor, Din pricina copiilor Cari în cetate sunt aflați, Pe-ale ei uliți, leșinați.