Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Psalmi 144:4 - Biblia în versuri 2014

4 Omul este ca o suflare, Iar zilele cele pe care El le trăiește pe pământ, Asemeni unei umbre sânt.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

4 Omul este ca o suflare, iar zilele lui sunt ca umbra care trece.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Omul este ca un abur; iar zilele lui sunt ca umbra care trece.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Omul este ca o suflare, zilele lui ca umbra care trece.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Psalmi 144:4
16 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Va trebui ca să murim Și-asemeni apelor să fim Care sunt pe pământ vărsate Și nu se-adună, împărate. Ascultă dar, de sfatul meu: Află că Domnul Dumnezeu Nu caută, viața, s-o ia, Ci mai degrabă, Domnul vrea Ca omul care a fugit Să nu rămână izgonit, Din fața Lui. De-am cutezat


Ca și părinții noștri, noi, Niște străini, suntem apoi. Zilele noastre, pe pământ, Asemenea umbrelor sânt, Iar, de nădejde, sunt lipsite.


Cu-atât mai mult, la cei ce sânt În căși de lut, de pe pământ, Găsi-va rele; căci zidiți Sunt din țărână și zdrobiți Pot fi, ca viermele, ușor.


Și noi, căci prea puține știm! De ieri, ne-aflăm pe-acest pământ, Iar ale noastre zile sânt


Zilele mele stau să treacă Precum o umbră care pleacă. Gata-s, din lume, să mă duc Și-asemeni ierbii mă usuc.


Pier ca și umbra ce se-apleacă Către pământ, gata să treacă. Asemenea lăcustei, eu Ajuns-am izgonit mereu.


Pe om, Tu Doamne îl lovești, Pentru păcate-l pedepsești, Încât el e asemenea Precum este și molia, Căci în mânia Ta cea mare, Atingi ceea ce, scump, el are. Am înțeles din toate-aceste, Că o suflare omul este. (Oprire)


Da, o nimica-n fața Lui, Sunt toți feciorii omului! Minciună, ei se dovedesc, Iar puși în cumpănă, vădesc Că-s mai ușori decât se pare Că se arată o suflare.


Doamne, Te rog, aminte ia, Cât e de scurtă viața mea. Aminte să-Ți aduci – îți zic – De-asemeni, pentru ce nimic Ai făcut fiii omului.


Și eu, la rându-mi, m-am trudit În acest fel, căci am voit Ca să văd tot ce e sub soare – Tot ce se face – după care, Am judecat cu-nțelepciune Că totul e deșertăciune. Că tot ce este pe pământ E numai goană după vânt, E ceea ce am constatat.


Văd lipsă de înțelepciune – Totul e doar deșertăciune! E orice lucru, pieritor – Supus deșertăciunilor.


„O, lipsă de înțelepciune! Totul este deșertăciune!” – A zis, precum un om deștept,


Cel rău nu este fericit, Iar viața nu i s-a lungit Cum crește umbra ce-a fost mică, Pentru că lui nu-i este frică De-Acela care l-a făcut.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ