8 Ținutul Galaadului Se dovedește-al Domnului. Al Meu, Manase se arată, Iar Efraimul – totodată – Tărie-i e, capului Meu. Iuda Îmi este, tot mereu, Al Meu toiag de cârmuire.
În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.
Tocmai în acel timp, Abner – Cel care, fiu, îi e, lui Ner, Și care fost-a cel mai mare Peste oștirea cea pe care Saul, cu sine, o avuse – Pân’ la Mahanaim se duse. Pe Iș-Boșet, cu el, l-a dus – Fiul lui Saul – și l-a pus
Doar șapte ani și jumătate – În a Hebronului cetate – David, în Iuda, s-a aflat Și a domnit ca împărat. Treizeci și trei s-au dovedit Anii în care a domnit, Peste Israel așezat Și peste Iuda, ca-mpărat.
El, frumusețe, a avut, Asemeni primului născut, Și este, la înfățișare, Precum e taurul cel tare. Asemenea bivolului, Se semețesc coarnele lui. De-mpunsătura coarnelor, Nu va scăpa nici un popor, Până la margini de pământ. Iată-i pe cei ce coarne-i sânt: Sunt zecile de mii pe care Neamul lui Efraim îi are, Precum și miile de case Din seminția lui Manase.”
Toți Filistenii s-au unit Și la Sunem au poposit. Saul, alăturea de el, A strâns întregul Israel. Către Ghilboua ei s-au dus Și-acolo, tabăra, și-au pus.