Însă Amasa n-a văzut Că-n mâna stângă a ținut, Strâns, pregătită, sabia. Ioab l-a înțepat, cu ea, În pântece, pe ne-așteptate, Iar măruntaiele, vărsate I-au fost acolo-n drum, de-ndat’. Uimit, Amasa a picat De pe picioare și-a pierit, Fără să îl mai fi lovit Încă o dat’. Ioab, apoi, Își puse sabia-napoi, Pe al său frate l-a luat – Pe Abișai – și a plecat Grăbit, pe Șeba să-l găsească, Să-l prindă și să-l nimicească.