Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Miheia 6:9 - Biblia în versuri 2014

9 Al Domnului glas strigă tare, Cetății, iar omul cel care Înțelepciune a avut, De al Lui Nume s-a temut!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

9 Glasul Domnului strigă cetății (Cel ce privește la Numele Tău are înțelepciune!): „Ascultați, seminție și cine a adunat cetatea!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Vocea lui Iahve strigă orașului. „Este o dovadă de înțelepciune atunci când oamenii manifestă respect față de numele Tău!” El zice: „Subordonați-vă autorității și Celui care o are!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Glasul Domnului strigă către cetate și [cel care are înțelepciune] se teme de numele tău. Ascultați, triburi! Cine a fixat?

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Glasul Domnului strigă cetății și omul înțelept se teme de Numele Tău. „Ascultați pedeapsa și pe Cel ce o trimite!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Glasul Domnului strigă către cetate și cel înțelept privește numele tău. Ascultați nuiaua și pe cel ce a hotărât‐o.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Miheia 6:9
43 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Pe vremea-n care a domnit David, o foamete-a venit. Trei ani, aceasta a ținut. David, atunci când a văzut Lucrul acesta, L-a-ntrebat Pe Domnul, care-a cuvântat: „Din pricina lui Saul vine Foametea asta, peste tine, Căci sângeros s-a arătat. Saul și-ai lui nu au cruțat – Așa după cum bine știți – Poporul de Gabaoniți. Acum dar, din pricina lor, E foamete, peste popor.”


De-aceea-I spun lui Dumnezeu: „Nu-Ți osândi robul, mereu! Arată-mi ce n-am făcut bine, Încât acum Te cerți cu mine!


El va îndeplini – știu bine – Ce-a plănuit față de mine; Și multe încă, o să facă!


„E fericit omul certat De Dumnezeu. Neîncetat, Să prețuiești mustrarea Lui.


Cel care, înțelept, se ține, Mereu dar, să ia seama bine, La bunătățile pe care Al nostru Dumnezeu le are.


Lauda Ta și al Tău Nume S-ajungă-n capete de lume, Căci dreapta Ta – fără-ncetare – S-arată plină de-ndurare.


Astfel, să știe că mereu, Doar Tu Doamne ești Dumnezeu, Că „Domnul” este al Tău Nume Și ești Cel Prea Înalt, în lume.


Atunci când Domnul Se ivește, Dreptate-n juru-I, împărțește. Cel rău, în lucrul mâinii lui, Prins este-n fața Domnului.


Omul cel chibzuit din fire Se-ascunde de nenorocire; Dar prostul este pedepsit, Căci înainte-i, n-a privit.


Nu vede omul care-i rău, Cât e de tare brațul Tău. Dar pân’ la urmă, va vedea Râvna pe care-o vei avea Pentru al Tău popor și-ndat’ Are să fie rușinat. Focu-i va arde pe cei răi, Cari se vădesc dușmani ai Tăi.


Iată, cetatea ‘ceea care Se dovedea mare și tare, E singură și părăsită, Căci nu mai este locuită. Vițelul paște-n ea acum Și mai pășește, pe al ei drum. În ea, el se mai culcă încă, Și-ale ei ramuri le mănâncă.


„Iată, vine din depărtare Numele Domnului Cel Mare! Aprinsă e mânia Lui, În timp ce limba Domnului E ca un foc mistuitor;


Un glas, tare, s-a auzit, Cari din cetate a ieșit Și din lăuntrul Templului. El este glasul Domnului Cel care, încurând, Se-arată, Vrăjmașilor, să le dea plată!”


Căci nici poporul nu voiește Ca la Cel care îl lovește Să se întoarcă înapoi, Cătând pe al său Domn apoi.


„Mica – cel ce era profet Și se trăgea din Moreșet – Pe vremea-n care Ezechia, În Iuda, a avut domnia, A zis întregului popor: „Iată că Domnul oștilor, În acest fel, a cuvântat: „Sionul tot va fi arat, Precum ogoru-i pregătit. Ierusalimul, negreșit – În vremea care o să vie – Morman de pietre o să fie. Muntele Casei Domnului Ajunge-va la rândul lui, O înălțime ne-ngrijită, Doar de păduri acoperită.”


Atunci, acestei Casa, iată, Am să îi fac precum, odată, Casei din Silo i-am făcut, Așa după cum e știut. Nenorociri mari, am să chem Și-o pricină pentru blestem, Cetatea asta o să fie, Pentru orice împărăție.”


„Dar cum poate să se oprească Și cum să se mai liniștească, Dacă mânia Domnului, În contra Ascalonului Și-a coastei mării a-ndreptat-o, Neîncetat, și-a ațâțat-o?”


În ai Mei ochi, loc, mila n-are Și n-ai să capeți îndurare, Pentru că, iată, Eu voiesc, Acuma, să te pedepsesc, Căci faptele ce-au fost făcute, În fața Mea sunt cunoscute. Pedeapsa ai să o primești, Cu toate că tu te găsești În mijlocul păcatelor, Precum și-a urâciunilor Care de tine-au fost făcute Și-ar trebui să te ajute. Atunci veți ști că Domn sunt Eu Și Cel ce vă lovesc mereu!


Samaria e pedepsită, Pentru că fost-a răzvrătită În contra Celui cari, mereu, Fusese al ei Dumnezeu. Pe cei care se află-n ea, O să îi taie sabia. Nici pruncii nu vor fi scutiți, Ci ei, atunci, vor fi zdrobiți. Femeile însărcinate, Atuncea, nu vor fi cruțate, Căci spintecat, pântecul lor Va fi, de fierul armelor.”


Acela cari s-a dovedit A fi-nțelept, să ia aminte La ce au spus aste cuvinte! Cel priceput să înțeleagă Și-nțelepciune să culeagă! Drepte-s căile Domnului. Cei drepți umblă pe calea Lui. Cei răzvrătiți se prăbușesc Când pe-ale Lui cărări pășesc.”


De-aceea, foc o să se lase În Iuda, peste-ale lui case Să mistuie-ale lui palate Ce-s în Ierusalim aflate.”


„Vai de cei care se vădesc Precum că în Sion trăiesc, Lipsiți de griji! Vai de acei Care pe al Samariei Munte trăiesc adăpostiți, Fiind de orice griji feriți! Vai și de toți aceia cari Se dovedesc a fi mai mari Peste-acest neam care apare Drept cel dintâi între popoare, La cari aleargă neamul cel Din casele lui Israel!…


În timpul ce va fi urmat – Din astă pricină – arat Va fi Sionul, cum se ară Ogoarele în primăvară. Ierusalimul – să se știe – Morman de pietre o să fie. Muntele Templului, astfel, Doar o-nălțime va fi el, Iar pe întregul său cuprins Pădurea se va fi întins.”


Cel rău, în casa lui, mai are Comori nelegiuite, oare? Efa cea mică, blestemată, Mai este-n casa lui aflată?


„Deci omule, tu ai aflat – Pentru că ți s-a arătat – Ce este bine, de făcut. Și ce altceva ți-a cerut Domnul, decât să împlinești Dreptatea, mila s-o iubești, Umblând smerit apoi, mereu, Față de al tău Dumnezeu?”


Ea nu știe, seamă să țină – Nicicând – de glasu-acela care, O mustră pentru-a ei purtare Și nu se-ncrede-n Dumnezeu, Cel care îi e Domn, mereu.


Eu mustru și îi pedepsesc, Pe cei pe care îi iubesc. De râvnă, plin să te vădești De-acum, și să te pocăiești!


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ