Miheia 5:7 - Biblia în versuri 20147 În urmă, acea rămășiță Care-i din a lui Iacov viță, Drept rouă binefăcătoare Va fi pentru multe popoare, Din partea Domnului venită, Precum e ploaia rânduită A uda iarba câmpului. Nu stă-n voința omului Această ploaie, căci pe ea N-o rânduiește nimenea Dintre cei care aflați sânt Pe fața-ntregului pământ. အခန်းကိုကြည့်ပါ။နောက်ထပ်ဗားရှင်းများNoua Traducere Românească7 Atunci rămășița lui Iacov va fi, în mijlocul multor popoare, ca roua de la Domnul, ca aversele de pe iarbă, care nu așteaptă pe nimeni și care nu stă după fiii omului. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia în Versiune Actualizată 20187 Atunci cei care vor fi rămas dintre descendenții lui Iacov, vor fi în mijlocul multor popoare ca roua de la Iahve și ca ploaia măruntă de pe iarbă, care nu așteaptă pe nimeni și care nu depinde de fiii oamenilor. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Versiunea Biblia Romano-Catolică 20207 Restul lui Iacób va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între animalele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi, care, dacă trece, calcă în picioare și sfâșie și nu este cine să salveze. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu7 Rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuiește pe nimeni și nu atârnă de copiii oamenilor. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Traducere Literală Cornilescu 19317 Și rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca roua de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, ce nu întârzie pentru om și nu așteaptă pentru fiii oamenilor. အခန်းကိုကြည့်ပါ။ |
Miheia 5:7
40 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ
Voi pune-n vremurile-acele, Un semn, să fie între ele. Pe cei ce vor scăpa apoi, Din Israel, trimite-i voi La Tarsis. Se vor îndrepta Spre Pul apoi, și vor căta La Lud și la Iavan s-ajungă. Au să străbată cale lungă, Până la cei ce mânuiesc Arcul. În urmă, se pornesc Către ostroavele aflate În locurile-ndepărtate, Care – nicicând – n-au auzit De Mine să se fi vorbit Și care nici nu au putut Ca slava să Mi-o fi văzut. Ei vor vesti, dea pururea, Printre popoare, slava Mea
Tot voi lăsa o rămășiță Din a poporului lor viță, Și-anume fii și fiice. Ei Se vor vădi a fi acei Cari vor aduce mângâiere, Pentru a voastră grea durere, Căci astă rămășiță-apoi, Are să vină pân’ la voi. Purtarea ei, o veți vedea Și astfel vă veți mângâia De răul ce-l veți fi văzut Peste Ierusalim căzut, Când pedepsi-voi a lui fire Și-am să-i trimit nenorocire.
Am fost luat și dus apoi, La ușa casei, înapoi. Și iată că eu am privit La pragul casei și-am zărit O apă care se scurgea De sub al ei prag și venea Din partea-n răsărit aflată, Căci casa fost-a așezată Cu fața către răsărit. Apa aceea a ieșit Din partea dreaptă și-apoi ea Către altar se prelingea, Spre partea lui ce se vădește, În miazăzi, că se găsește.
Dar care Dumnezeu, sau cine Se mai aseamănă cu Tine, Nelegiuirile iertând Și cu privirea-apoi trecând Păcatele cele pe care Le-au săvârșit, fără-ncetare, Cei care sunt o rămășiță De-a moștenirii Tale viță? Iată dar că a Lui mânie Nu o să țină pe vecie, Căci o plăcere mult mai mare, Găsește El, în îndurare!
Când vremea ‘ceea o să fie, O să se vadă, apă vie, Cum din Ierusalim țâșnește, Căci din cetate izvorăște. Din astă apă, jumătate, Spre mările-n apus aflate, O să pornească – negreșit – În timp ce către răsărit, Spre mările acolo-aflate, Va curge altă jumătate. Așa are să fie-n vară Și tot la fel, în iarnă, iară.
ကြော်ငြာတွေ