Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Miheia 3:8 - Biblia în versuri 2014

8 Dar eu, plin de putere, sânt, Iar Duhul Domnului Cel Sfânt În mine e. A mea ființă, De a dreptății cunoștință, E plină și, de-asemenea, De vlagă, plină, este ea, Să pot să fac de cunoscut, Lui Iacov, tot ce a făcut: Nelegiuirile din el, Păcatele lui Israel.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

8 Cât despre mine, eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, de dreptate și de vigoare, ca să-i fac cunoscută lui Iacov fărădelegea lui și lui Israel – păcatul lui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Despre mine pot să spun că sunt plin de forță și de Spiritul lui Iahve. Am fost umplut de (dorința de a face) dreptate și de forță (pentru practicarea ei); ca să îi arăt lui Iacov nedreptatea lui și să îi prezint lui Israel cât este de păcătos.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Totuși, eu sunt plin de putere, de Duhul Domnului, de judecată și de tărie, ca să fac cunoscut lui Iacób nelegiuirea sa și lui Israél, păcatul său.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoștința dreptății și de vlagă, ca să fac cunoscută lui Iacov nelegiuirea lui și lui Israel păcatul lui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Dar cu adevărat eu prin Duhul Domnului sunt plin de putere și de judecată și de tărie, ca să spun lui Iacov fărădelegea sa și lui Israel păcatul său.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Miheia 3:8
28 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Căci de cuvinte, plin sunt eu, Iar duhul îmi dă ghes, mereu.


„Strigă mereu, în gura mare! Fă-ți glasul să răsune tare, Precum o trâmbiță! Vorbește Fără-ncetare și vestește Nelegiuirile pe care, Poporul Meu, acum, le are! Să faci astfel, de cunoscut, Păcatele ce le-a făcut Casa lui Iacov, ne-ncetat!


„Duhul Domnului Dumnezeu E peste Mine, tot mereu, Căci El M-a uns, ca să Mă duc În lume, bune vești s-aduc Celor sărmani și chinuiți, Celor ce sunt nenorociți. Domnul, atunci când M-a trimis Să vin pe-acest pământ, Mi-a zis Să-l vindec pe acela care O inimă zdrobită are, Să dau de veste robilor Că-i ceasul slobozirii lor Și să dau izbăvire-apoi Celor ce sunt prinși de război.


Vestesc sosirea anului Al îndurării Domnului. Vestesc o zi de răzbunare A Dumnezeului pe care Noi Îl avem. Cei întristați, Acuma, fi-vor mângâiați.


Astăzi e ziua potrivită, În cari cetate întărită, Am să te fac. De bună seamă, Tu vei fi zidul de aramă Și stâlpul cel din fier lucrat, În contra țării așezat, În contra împăraților, În contra-ntregului popor, În contra tuturor cei cari Se află-n Iuda, drept mai mari, Și împotrivă-apoi, la toți Cei cari, în țară, sunt preoți.


De-aceea, eu am zis astfel: „Nu voi mai pomeni de El Și n-am să mai spun nimănui, Nimica, în Numele Lui!” Sărmana inimă a mea, O simt a fi asemenea Cu focul cel mistuitor, Închis precum într-un cuptor, În ale mele oase. Iată, Mă arde și nu mi se-arată, Oricât încerc să îl opresc, Cum aș putea să reușesc.


Iată, a Domnului mânie, Asupră-ne, gata-i să vie. De ea, umplut eu mă simțesc Și nu pot să o mai opresc.” „Toarnă-o peste-un copil aflat În uliță. Toarnă-o de-ndat’, Asupra adunărilor Ce sunt ale tinerilor; Căci prinși, atuncea, au să fie Bărbatul și a lui soție Și cel care-i bătrân aflat Și cel de zile încărcat.


Prorocii, toți, ți-au prorocit Vedenii ce te-au amăgit, Căci nu ți-au făcut cunoscute Nelegiuirile făcute, Ca să abată de le tine, Robia care-n lanț te ține. Tot ceea ce ți-au prorocit, Înșelăciune s-a vădit.


Îmi zise: „Fiu al omului, Pân’ la Ierusalim, tu du-te Și urâciunile făcute De către el, i le arată!


„Tu, fiu al omului, dorești Ca să îi judeci? De voiești, Pune-le-n fața ochilor Păcatele părinților Și-a lor întreagă urâciune!


Îmi zise: „Fiu al omului, Să judeci, vrei a încerca? Voiești tu dar, a judeca Astă cetate păcătoasă Care, de sânge, e setoasă? Pune-i în față, negreșit, Ce urâciuni a săvârșit!


Apoi, Cuvântul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Pe Oholiba și pe-a ei Soră, Ohola, oare, vrei Ca să le judeci? Ia aminte Și le așează înainte Fărădelegile avute Și urâciunile făcute!


Atunci când Duhul m-a răpit, Mergeam furios și necăjit, Iar Domnul, mâna, Își lăsase, Asupra mea de apăsase.


Tu, fiu al omului, arată Templul acesta, de îndată, Casei aceleia pe care Neamul lui Israel o are. Să îl măsoare, să-i privească Planul și-n urmă să roșească Din pricina păcatelor Și a nelegiuirii lor.


De la Iisus – pentru că El, Îi învăța ca și Acel Care, puterea, o avea; Nimeni n-a fost, asemenea.


Ioan, iar apoi Iacov – ei Erau fiii lui Zebedei. Iisus, Boanerghes, i-a numit – Ceea ce-nseamnă, tălmăcit, Că-s „fii ai tunetului” ei;


Învățături, pe care eu Vi le dădeam – și-asemenea, Și propovăduirea mea – N-au stat în fraze sunătoare, În vorbele-nduplecătoare, Ieșite dintr-o-nțelepciune Ce poate omul s-o adune, Ci în puterea arătată, Care, de Duhul, este dată,


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ