Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Miheia 3:11 - Biblia în versuri 2014

11 Toți căpitanii – acei cari, Peste cetate sunt mai mari – Știu ca să judece doar dacă, Daruri, au ca să li se facă. Preoții știu să dea povețe Poporului și să-l învețe, Numai atuncea când, o plată, Urmează să le fie dată. Prorocii lui au dovedit Că pentru bani au prorocit. Și iată-i că mai îndrăznesc, Pe Domnul, de se bizuiesc, Zicând: „Dar nu e Dumnezeu, În al nost’ mijloc, tot mereu? Tocmai de-aceea, mai apoi – Nicicând – atinși nu vom fi noi, De valul de nenorocire Ce se abate peste fire!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

11 Căpeteniile lui judecă pe mită, preoții lui dau învățătură pentru plată, iar profeții lui practică divinația în schimbul argintului. Ei încă se sprijină și pe Domnul, zicând: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu va veni peste noi nicio nenorocire!“.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 Conducătorii lui judecă pentru mită, preoții lui oferă învățătură contra unei retribuții financiare, iar profeții lui fac preziceri (doar) dacă primesc argint. Ei încă se bazează și pe Iahve, zicând: «Oare nu este Iahve în mijlocul nostru?! Nu va veni niciun dezastru împotriva noastră!»

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 Conducătorii ei judecă pentru daruri, preoții învață pentru plată, iar profeții ghicesc pentru argint. Se sprijnă pe Domnul, zicând: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu va veni răul peste noi!”.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 Căpeteniile cetății judecă pentru daruri, preoții lui învață pe popor pentru plată și prorocii lui prorocesc pe bani și mai îndrăznesc apoi să se bizuiască pe Domnul și zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 Capii săi judecă pentru răsplată și preoții săi învață pentru plată și prorocii săi ghicesc pentru argint; totuși se reazemă pe Domnul, zicând: Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nici un rău nu va veni asupra noastră.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Miheia 3:11
39 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

„De la cel mic, pân la cel mare, Lacom se-arată fiecare. De la proroc – fără-ndoială – Și pân’ la preot, toți înșeală.


Mai marii tăi sunt răzvrătiți Și sunt cu hoții însoțiți. Doar mitei, ei îi sunt supuși Și doar de pofte sunt conduși. Orfanul n-are ce să cate La ei, căci nu îi fac dreptate. Nici pricinile văduvei Nu pot s-ajungă pân’ la ei.


De-aceea, astfel a vorbit Domnul, de cei ce prorocesc Poporului și-l rătăcesc, Despre cei care au mușcat Ceva și-n urmă vești au dat, De pace, iar de n-au primit, Nimic în guri, au prorocit Despre războiul sfânt apoi.


De-aceea zic: nu vă lăsați, De gânduri goale, înșelați, Privind la Casa Domnului Și-apoi zicând: „E Templul Lui!”


Neîncetat, voiesc să știți, Ca turma să o păstoriți – Turma lui Dumnezeu – căci iată, Sub paza voastră-i așezată; Nu pentru că siliți sunteți, Ci voie bună să aveți, În lucrul vostru, tot mereu, Precum voiește Dumnezeu. Nu pentru un câștig mârșav – Căci asta ar fi foarte grav – Să vă luptați, ci munciți bine, Cu lepădare dar, de sine.


Cărora trebuie, îndată, A le fi gura astupată. Oameni-aceștia buimăcesc Multe familii, și sădesc Învățături ce-s necurate, Cari nu trebuie învățate. Ei, un câștig urât, își iau, Din sfaturile ce le dau.


Mâinile lor s-au îndreptat Doar către rău, neîncetat. Cârmuitorul, daruri, vrea. Judecătorul, plată, ia. Cel care mare se vădește, Pe față spune ce dorește, Căci el cere, cu lăcomie, Ce plată vrea, dată să-i fie. Astfel, cu toți merg mână-n mână, De la cârmuitor și până La ultimul slujbaș cel care Drept rangul cel mai mic îl are.


De la cetatea sfântă, ei, Numele-și trag. Oameni-acei Se bizuiesc pe Cel pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are, Iar Numele-I răsunător Este de Domn al oștilor.


De-aceea, le voi da de veste, Precum că ale lor neveste – În urmă – le vor fi luate Și altora le vor fi date. Ogorul ce al lor era Dat o să fie, altora. De la cel mic, pân’ la cel mare, Lacom se-arată fiecare. De la proroc – fără-ndoială – Și pân’ la preot, toți înșeală!


Fiii lui Samuel făceau Doar lucruri rele. Nu călcau Pe urmele tatălui lor. Lacomi fiind, de la popor, Necontenit, mită luau, Și-apoi dreptatea o călcau.


Moise, atunci, s-a mâniat Și către Domnul, a strigat: „Nu căuta la al lor dar! Nu le-am luat nici un măgar Și toată lumea a văzut Că nici un rău nu le-am făcut!”


O, vai de ei! Luați aminte, Pe ce cărări au apucat: Calea lui Cain, ei au urmat; După Balaam, în rătăcire, S-au lăsat duși, de a lor fire, Prinși de dorința arzătoare, De-a dobândi un câștig mare; Într-o răscoală, au pierit – Ca a lui Core – negreșit!


Să nu fie vreun băutor, Nici bătăuș, sau doritor De un câștig mârșav, ci blând Să se arate, orișicând; Să nu fie un iubitor De bani, sau un gâlcevitor.


Toți păcătoșii din popor, De sabie uciși fi-vor, Cu toate că aceștia zic: „Nu avem teamă de nimic. Nenorocirea, mai apoi, Nu o să vină peste noi.”


Să bea, abia au încetat Și la curvie s-au dedat. Aceia cari îi cârmuiesc, Lacomi a fi, se dovedesc. Într-adevăr, precum văd bine, Lacomi sunt ei, după rușine!


Totuși, sunt niște câini în care Zace o lăcomie mare Și nu se satură nicicând. Niște păstori, lângă oi, stând, Sunt ei, însă sunt dovediți Că de pricepere-s lipsiți. De drum, își vede fiecare Și de folosul ce îl are.


Să nu gândiți ca un nebun: „Avram ni-e tată”, căci vă spun, Domnul, din aste pietre, vii – Pentru Avram – ridică fii.


„Cine va-nchide, așadar, Poarta de la al Meu altar, Pentru ca voi să nu veniți, Degrabă, focul să-l stârniți? Plăcere-n voi, Eu nu găsesc. De-asemenea, nu-Mi trebuiesc Nici darurile de mâncare Ce Mi le-aduce fiecare, Căci darurile ce-s făcute, De către voi, nu-Mi sunt plăcute!


Iată că toți aceia cari Sunt căpitanii ei cei mari, Cu niște lei se-asemuiesc, Care necontenit răpesc. Judecătorii ei, toți – iată – Drept lupi de seară se arată, Cari nu mai lasă – ne-ndoios – Până la ziuă, nici un os.


În urmă, toți aceia cari Sunt căpitanii lui cei mari Se-arată-asemeni lupilor Ce își sfâșie prada lor. Să verse sânge, au pornit; Suflete pierd, necontenit, Să-și stingă lăcomia mare, De bani, ce-o are fiecare.


În tine se fac daruri care Sunt pentru-a sângelui vărsare. Iei camătă și te grăbești, Aproapele, să-ți jefuiești. Însă de Mine, uiți mereu” – Spusese Domnul Dumnezeu.


Cel rău pe-ascuns o să primească Daruri, pentru ca să sucească Drumul dreptății, tot mereu, Și pentru a-l găsi mai greu.


Vai de cei care-i scot curați Pe oamenii cei vinovați, Pentru că mită au luat Atuncea când au judecat, Făcând – astfel – a fi lipsiți De drepturi cei neprihăniți!


Celor ce Mă nesocotesc, În acest fel ei le vorbesc: „Nu trebuie griji a vă face, Căci vă veți bucura de pace”, Iar tuturor acelor care, După a inimi-aplecare Știu să trăiască, ei le zic: „Nu se va întâmpla nimic! De-aceea-ncredințați să fiți Că nici un rău n-o să pățiți!”


Poporul și ai lui preoți Și-asemenea prorocii toți, Plini de uimire-au auzit Cuvintele ce le-a rostit Prorocul Ieremia, care Strigatu-le-a, în gura mare, În pragul Casei Domnului, După porunca dată lui.


Îmi zise: „Fiu al omului, Întoarce-te să prorocești Pentru păstorii sufletești Ai neamului lui Israel. În contra lor, spune astfel: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Vai de păstorii cei pe care Neamul lui Israel îi are! Vai fi-va, de păstori-acei Care se păstoresc pe ei! Păstorii nu trebuie-n urmă, Ca să își pască a lor turmă?


Ei se hrănesc din jertfe date Pentru-ale neamului păcate. Lacomi se-arată, peste fire, Pentru a lui nelegiuire.


De rău, voi să vă depărtați Și binele să-l căutați, Pentru ca astfel să trăiți Și ocrotire să primiți Din partea Domnului pe care, Drept Dumnezeu, oștirea-L are! Dacă veți face-așa, apoi, Al oști Domn va fi cu voi!


„Am să vă fac disprețuiți Și o s-ajungeți înjosiți În fața-ntregului popor, Căci fețele oamenilor, Neîncetat, voi le priveați Atunci când Legea tălmăceați, Și pentru că nu ați păzit Căile ce le-am rânduit.”


Bătrânii Madianului, Precum și ai Moabului, Daruri – mulțime – au luat Cu ei și-n urmă, au plecat, În țara ghicitorului. Când au ajuns în fața lui, I-au spus ce i-a cerut Balac.


„Pe Domnul Îl tăgăduiesc, Pentru că-n acest fel vorbesc: „Nu este El! Iar peste noi, Nenorociri nu vin. Apoi, Nici sabia n-o vom vedea. Nu vom simți nici foametea.


Sunt ușuratici cei pe care, Cetatea, drept proroci, îi are, Pentru că ei se dovedesc Înșelători, când prorocesc. Preoții ei nu iau aminte Și astfel, lucrurile sfinte Le pângăresc, neîncetat, Căci peste Lege au călcat.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ