11 Locuitoareo din Șafir Umblă pe al cărării fir; Treci cu rușinea dezvelită; Pășește dar, descoperită. Locuitoarea cea pe care Ținutul din Țanan o are, Să iasă, nu mai îndrăznește, Iar jalea care se vădește Că bântuie în Bet-Hațel, Vă-mpiedică-a veni la el.
11 Treci, locuitoare a Șafirului, goală și plină de rușine! Locuitoarea Țaananului nu îndrăznește să iasă. Bet-Ețelul este în jale; sprijinul lui a fost luat de la voi.
11 Locuitoarea Șafirului, treci goală și plină de rușine! Locuitoarea din Țaanan nu are curajul să iasă! Bet-Ețelul este în jale; și susținerea lui a fost anulată pentru voi!
11 Treci la voi, tu cea care locuiești în Safír în rușinea goliciunii! Nu a ieșit cea care locuiește în Țaanán la jeluirea din Bet-Éțel. El a luat de la voi apărarea sa.
11 Treci, locuitoare din Șafir, cu rușinea descoperită; locuitoarea din Țaanan nu îndrăznește să iasă, jalea Bet-Haețelului vă ia gustul să vă opriți în el.
La fel va face și cel care Este-n Asiria mai mare, Pentru că va lua apoi, Pe mulți din ei, prinși de război, Și din Egipt și-asemenea Și de prin Etiopia. Și surghiuniți, va lua mulți. Tineri, bătrâni – goi și desculți – Vor fi luați pe negândite. Spinările descoperite, Oameni-acei și le vor ține, Spre a Egiptului rușine.
„Ascultă și ia seama bine! Mare necaz am Eu, pe tine!” – A zis, cu glas răsunător, Cel care-i Domn al oștilor. „De-aceea, iată că îți zic: Poalele-n cap ți le ridic, Iar neamurile s-or uita Să vadă goliciunea ta. Popoarele se-ntorc spre tine Să vadă toată-a ta rușine.
Cu ură te vor ataca, Averea ți-o vor ridica Și-au să-ți răpească tot ce pot, Lăsându-te goală, de tot. Descoperită o să fie Nerușinata ta curvie. Mulțimea urâciunilor Și a nelegiuirilor Care, de tine-s săvârșite, Atunci vor fi descoperite.
Îi strâng pe cei care-ți erau Ibovnici și te dezmierdau, Pe cei pe care i-ai iubit, Pe cei ce i-ai disprețuit. Din toate părțile-i adun Și împotriva ta îi pun. Asupra ta, ei năvălesc Și goliciunea-ți dezvelesc.
Fugiți și viața vă scăpați, Ca niște dezrădăcinați Ce-s nevoiași, fără de țară, Și caută ca să nu piară, Într-un pustiu adăpostiți! Grăbiți-vă dar, și fugiți!
Și dacă întâmpla-se-va, Să-ți zici, în inimă, cumva, „De ce mi se întâmplă mie, Lucrul acesta?”, atunci ție Ți se va spune, negreșit: „Pentru că ai păcătuit! De-aceea, ți s-au ridicat Poalele hainelor, de-ndat’, Și-acum silit te pomenești, Călcâiele să-ți dezgolești.
În valea-n acest fel formată În munții Mei, veți fugi voi, Căci până la Ațel, apoi, Are să se întindă ea. Ca-n vremile lui Ozia – Cel ce în Iuda a domnit, Când de cutremur ați fugit – La fel și-atunci fugi-veți voi. Se vor sfârși toate și-apoi, Are să vină Domnul meu, Cel care-mi este Dumnezeu. Atunci când are să sosească, Toți sfinții au să-L însoțească!