Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Marcu 7:22 - Biblia în versuri 2014

22 Furt, gânduri rele, lăcomii, Înșelăciuni, hule, trufia, Ochiul cel rău și nebunia.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

22 adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, depravarea, ochiul rău, blasfemia, mândria și nesăbuința.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

22 furturile, înșelăciunile, faptele care produc rușine, ochiul rău, blasfemia, aroganța, nebunia.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

22 adulterele, lăcomiile, răutățile, înșelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Română Noul Testament Interconfesional 2009

22 adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, nesimţirea, privirea vicleană, hula, trufia, uşurătatea.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

22 furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Marcu 7:22
26 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Însă când a primit solia Din Babilon – de la cei cari Erau acolo cei mai mari – Prin care ei îl întrebară Despre minunile din țară, Domnul, de-ndat’, l-a părăsit, Căci să-l încerce a voit, Spre a cunoaște-n acest fel, Ce fel de inimă-avea el.


Cel rău – trufaș – zice mereu: „Nu pedepsește Dumnezeu! Căci Domnul nici măcar nu este, Ci totul este o poveste!” Astfel de gânduri, cel rău are.


Deschisă inima să-mi fie, Spre-nvățătura minunată – Care de Tine-a fost lăsată – Nu spre câștig! O, Domnul meu,


Știința înțeleptului E-ascunsă-n fața omului; Dar inima nebunilor Vestește nebunia lor.


De inima copilului, Lipită-i nebunia lui; Nuiaua însă-l cercetează, Și astfel i-o îndepărtează.


Pâinea pizmașului, nicicând, Să n-o mănânci și nici în gând, Mâncările-i, să nu-i poftești.


Nebunul, în gând, ne-ncetat, Nu va avea decât păcat; Iar omul batjocoritor, O scârbă le e tuturor.


Pe omul care e nebun, Ca pe grăunțe de-l așezi În piuă și ai să-l pisezi Cu pisălogul, n-ai să poți Ca nebunia să i-o scoți.


Pizmașul, grabnic, își sporește Avutul și se-mbogățește; Dar iute, lipsa va veni Și peste față-l va plesni.


Grăbit apoi, m-am apucat Și lucrurile-am cercetat, Cu gândul să le înțeleg Și-nțelepciune să culeg Din rostul lor. Cu osebire, Chiar a prostiei rătăcire Și-a nebuniei răutate, Vrut-am să le pricep. Din toate


Noi, vinovați, de la-nceput, Față de Domnul, ne-am făcut. Necredincioși ne-am dovedit, Pentru că noi L-am părăsit Pe-Acela care e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu. Cu apăsare am vorbit Și răzvrătire am vădit. Numai cuvinte mincinoase, Din al nost’ cuget, au fost scoase.


Picioarele lor se zoresc Spre răutăți și se grăbesc Să verse sânge ne-ntinat, Iar gândul lor s-a arătat A fi, mereu, nelegiuit. Pe al lor drum, s-au însoțit Prăpădul și cu nimicirea.


„Inima e înșelătoare Și-asemenea rău voitoare. E cineva cari ar putea Să știe ce se-ascunde-n ea?”


Sau, oare, nu-mi e-ngăduit Să fac ce vreau, cu ce-i al meu? Ori nu cumva, pentru că eu Sunt bun, ești tu, acuma, rău, Căci bolnav este ochiul tău?”


Când ochiu-i rău, e-ntunecat Tot corpul; iar atuncea, oare, Cât va putea a fi de mare, Întunecimea trupului, Când neagră e lumina lui?


Din inimă, ies lucruri ca: Ucideri, preacurvii, curvii,


Aceste rele, vor pleca Din om, și ele-l vor spurca.”


Noi răsturnăm, necontenit, Tot ceea ce s-a izvodit În mințile oamenilor Și orice înălțime-a lor Care-mpotrivă-i stă, mereu, Cunoașterii lui Dumnezeu; Și orice gând – neîndoios – Rob, ascultării lui Hristos, Dorim ca să îl facem noi.


Ai grijă dar, să nu faci rău Și să rostești, în gândul tău: „Anul iertării – cum se știe – Iată, curând, are să vie!” Deci nu cumva, milă, să n-ai, De frate’ tău și să nu-i dai, Căci împotriva ta – mereu – El va striga la Dumnezeu, Și vei ajunge vinovat – În fața Lui – de-acest păcat.


Cel mai gingaș din neamul tău Și mai milos – va privi rău, La cel cari, frate, o să-i fie, Precum și la a sa soție Care, la sânu-i, s-a culcat, La fiii care i-a cruțat;


Femeia pe care-o știai Gingașă – pe care-o priveai Ca pe cea mai miloasă – care, În gingășia ei cea mare, Mereu voia, cât mai ușor, Să își așeze-al ei picior Atunci când pașii își purta, În acel timp, se va uita La cel care îi e bărbat – Și cari, la sânu-i, s-a culcat – Fără de milă. Chiar pe cei Care vor fi copiii ei, La fel are să îi privească.


Căci iată, bunul Dumnezeu Vrea, ca făcând bine mereu, Voi, gura, să le-o astupați, La toți acei – dragii mei frați – Care s-au dovedit să fie Neștiutori, plini de prostie.


La fel și voi, tinerilor, Supuși să fiți bătrânilor, Și-n legături, voiesc să fiți, Doar cu smerenie-mpodobiți. Căci împotrivă-i Dumnezeu, La toți cei mândri, dar mereu, Celor smeriți, El le dă har.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ