Când foamete are să fie, Când valul ciumei o să vie Sau când rugina va cădea, Tăciunele de-asemenea, Ori când lăcuste-au să apară Făcând mare prăpăd în țară, Sau de cumva vrăjmașul rău Va-mpresura poporul Tău – În țara lui, sau în cetate – Când bolile nenumărate Se vor abate peste el, Sau când urgii, de orice fel, Îl vor lovi, atunci – cumva –
El a vorbit poporului: „De-asculți de glasul Domnului, Făcând numai ce este bine În fața Lui, dacă vei ține Poruncile ce ți le-a dat Și legile ce le-a lăsat, Atuncea nu vei fi lovit, Cu bolile ce au venit Pe Egipteni și-al lor pământ, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt – Acela care, pe-a ta cale, Îți vindecă rănile tale.”
Când preotul se-ntoarce-n ea, Iar rana pe cari o avea, Pe-ai ei pereți, nu s-a întins Și-n juru-i, ziduri, n-a cuprins, După ce fi-va-nlocuită Piatra, iar casa tencuită, Să o declare drept curată, Căci rana este vindecată.
Atunci când întâmpla-se-va, Ca să se culce cineva, Cumva, cu o femeie care E la al ei soroc, și are Ca goliciunea să-i zărească – Iar ea o să-i descoperească Scurgerea sângelui – cei doi Să fie nimiciți apoi.
Dar o femeie a ieșit În drumul lor, și-a îndrăznit – După ce greu s-a strecurat Până când s-a apropiat – Ca mâna să își fi întins Și haina Lui s-o fi atins.
Că-n acel timp, a vindecat Iisus, pe mulți bolnavi, veniți La El, fiind tămăduiți Toți cei ce-n chinuri se zbăteau, Toți cei ce duhuri rele-aveau; Orbii, vederea, și-au primit, Iar muților le-a revenit