Marcu 4:17 - Biblia în versuri 2014

¹⁷ Dar mult, în el, nu L-a ținut, Căci rădăcini, nu a avut. Când a venit, asupra lui – Din pricina Cuvântului – Necazuri, ce l-au înglodat, Îndată, el L-a lepădat.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

¹⁷ dar nu au rădăcină în ei înșiși, ci sunt temporari. Atunci când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, ei cad imediat.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁷ dar nu au acea «rădăcină»; și astfel rezistă puțin. În mod concret, atunci când au un necaz sau cu o persecuție din cauza Cuvântului, ei se dezic imediat de el…

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁷ dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici. Dacă vine o suferință sau o persecuție din cauza cuvântului, se scandalizează îndată.

Română Noul Testament Interconfesional 2009

¹⁷ dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁷ dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.

Marcu 4:17 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

Iov 19:28

Veți întreba: „Pentru ce, noi, Pe acest om, l-am urmărit?” Căci adevărul dezvelit Va fi și-astfel, se va vedea Câtă dreptate cuprindea, Închisă-n ea, a mea pricină.

Matei 11:6

De omu-acela, pentru care, Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”

Matei 12:31

Iată, vă spun: orice păcat, Să știți că are-a fi iertat Și orice hulă, omului. Hula-mpotriva Duhului, În veci, însă, nu e iertată.

Matei 13:21

Dar mult, în el, nu o să-L țină, Pentru că n-are rădăcină. Când vor veni asupra lui, Din pricina Cuvântului, Necazuri și-l vor îngloda, În grabă Îl va lepăda.

Marcu 4:16

Acea sămânță dintre stânci, Cu rădăcini puțin adânci, E omul care-a auzit Cuvântul; vesel L-a primit,

Marcu 4:18

Bobul din spini e potrivit Cu omul care-a auzit Cuvântul, însă, n-a luat

Luca 12:10

Cel ce-mpotriva Fiului Vorbește, e iertat. Dar nu-i Iertat acel care hulește Și-n contra Duhului vorbește.

Ioan 8:31

Iisus, atunci când a văzut, Chiar și Iudei, că L-au crezut, A zis, referitor la ei: „Voi fi-veți ucenicii Mei, Doar dacă, în cuvântul Meu, O să rămâneți, tot mereu.

Galateni 6:12

Aceia care au să vrea Plăcerile oamenilor, Au să încerce – fraților – Să vă silească, să primiți, Tăierea împrejur, să știți. Ei vă silesc, ca nu cumva, Să-i prigonească cineva, Din pricine nenumărate, De crucea lui Hristos, iscate.

2 Timotei 1:15

Să știi că toți cei care sânt Aflați pe-al Asiei pământ, Acuma dar, m-au părăsit. Printre aceștia, s-au găsit Figel, cari fost-a, de îndat’, De către Ermogen, urmat.

2 Timotei 4:10

Pentru că Dima m-a lăsat; E în Tesalonic plecat, Căci a iubit lumea de-acum Și, singur, am rămas, pe drum. Crescens e în Galatia, Iar Tit e în Dalmația.

2 Timotei 4:16

La-ntâiul meu răspuns, pe care, Eu l-am rostit, în apărare, De nimeni n-am fost însoțit, Pentru că toți m-au părăsit. Faptul acest, fără-ndoială, Să nu-l aibă, la socoteală!

Evrei 10:29

Atunci, cum oare, pedepsit, Va fi cel cari s-a arătat Că, în picioare, L-a călcat, Pe-Acela care e, mereu, Fiu, pentru-al nostru Dumnezeu, Și-a pângărit prin fapta lui, Sângele legământului – Sânge cu care-a fost sfințit – Și astfel, L-a batjocorit Pe Duhul harului apoi?

1 Ioan 2:19

Ei, dintre noi, s-au ridicat, Însă, precum s-au arătat, Nu sunt de-ai noștri. De erau, Cu noi și-acuma se aflau. Dar iată că ne-au părăsit. Din rândul nostru au ieșit Ca să se vadă mai apoi, Cum că nu toți sunt dintre noi.

Revelația 2:10

Să nu te temi dar, nicidecum, De ce vei suferi, pe drum, Căci diavolul va vrea apoi, Să-i ia pe unii dintre voi, Să-i vâre-n temniță și are Să-i pună, astfel, la-ncercare. În zece zile încheiate, Mare necaz se va abate, Asupra voastră, dar să știți Că trebuie să biruiți. Până la moarte, credincios, Să te areți, căci ne-ndoios, În felu-acesta, reușești, Cununa vieții, s-o primești.

Revelația 2:13

„Știu bine unde te găsești Și știu că, unde locuiești, Se află scaunul pe care – Satana – de domnie-l are. Mai știu de-asemeni, că mereu, Tu ai ținut Numele Meu. Credința nu ți-ai lepădat, Ci tare, tu te-ai arătat, Chiar și atunci când ți-a fost greu – Atuncea când martorul Meu, Cel cari Antipa s-a numit Și credincios s-a dovedit, A fost ucis, în locu-n care, Satana, locuință-și are.