24 Discipolii, uimiți, erau De toate câte le-auzeau. Iisus, vorbirea, și-a urmat: „Greu este, pentru cel bogat, Care se-ncrede-n bogăție, Să intre, în Împărăție,
24 Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus le-a zis iarăși: ‒ Copii, cât de greu este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu!
24 Discipolii au rămas surprinși de această afirmație a lui Isus. El a continuat, zicându-le: „Dragii Mei, de fapt, le va fi dificil să intre în Regatul lui Dumnezeu celor care speră să rezolve totul cu ajutorul bogățiilor.
24 Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu!
Doamne, în mâna Ta cea tare, Se află doar, a mea scăpare. De oamenii ce-n lume sânt, Mă scapă, căci ei, pe pământ – În astă viață – și-au luat Partea cea bună, ne-ncetat. Cu bunătăți, Tu ai umplut Pântecul lor și am văzut Cât de sătui sunt fiii lor Și cum apoi, prinosul lor, La porci l-au aruncat. Dar eu
„Iată un om – biet muritor – Care nu-L ia ocrotitor Pe Dumnezeu, ci s-a-ncrezut – Mereu – doar în al său avut. Se bizuia omul acel, Pe răutatea-aflată-n el.”
Încredere în asuprire Sau vreo nădejde în răpire, Să nu vă puneți – cumva – voi. Dacă averea crește-apoi – Iar astfel vă îmbogățiți – De ea, voi să nu vă lipiți.
Căci bogăția, dragul meu, Își face aripi și-apoi zboară, Precum vulturul, bunăoară, Spre-albastrul cer s-a ridicat. Abia dacă ți-ai aruncat Ochii spre ea, și nu mai este. Dispare, făr’ să prinzi de veste.
„Domnul a zis: „Cel înțelept Să nu se țină că-i deștept. Să nu se laude că are, Cumva, înțelepciune mare. Dacă e tare cineva Să nu se laude, cumva, La nimeni, cu a lui tărie. Bogatul, cu-a lui bogăție, Să nu se laude nici el.
Vai de cel care își va pune Mâna, voind ca să adune Câștigul cel ce s-a vădit Precum că e nelegiuit, Voind s-așeze cuibul său În loc înalt, ferit de rău, În ziua care, peste fire, Aduce-va nenorocire!
Aurul ce îl vor avea Și-argintul lor, de-asemenea, Nu vor putea să-i izbăvească, Atunci când are să sosească, În lume, ziua Domnului. De focul geloziei Lui, Întreaga țară mistuită Are a fi și nimicită, Cu toți cei care se vădesc Că pe al ei cuprins trăiesc.
Toți privitori-nmărmuriți, Se întrebau, nedumeriți: „Ce e aceasta? Cine știe? Învățături noi, vor să fie? Căci iată – toți am auzit – Ca un stăpân a poruncit, Iar duhu-acela, necurat, De al Său glas, a ascultat!”
Mă ascultați copilași: iată Că doar puțin, mai sunt, cu voi; O să Mă căutați apoi, Dar – cum le-am zis Iudeilor, Vă spun și vouă dragilor – Unde merg Eu, voi nu puteți, Cu nici un chip, să ajungeți.
Auzind vorba Domnului, Mulți, dintre ucenicii Lui, Au zis: „Ceea ce a vorbit, Acum, e de nesuferit. Aceasta este, prea de tot! Cari oameni, să o rabde, pot?”
Voi sunteți copilașii mei, Pentru că voi sunteți acei Care mă faceți, cu putere, Să simt a nașterii durere, Până când iar, Hristos, apoi, Își dobândește chip, în voi.
Îndeamnă-i pe bogații care, Al nostru veac, acum, îi are, Să nu se umfle de trufie Și să nu-și pună-n bogăție, A lor nădejde viitoare, Căci se vădește trecătoare; Ci să și-o pună-n Dumnezeu, Cel ce ne dă totul, mereu, Pentru a noastră bucurie.
„De-aceea, copilașilor, Vă scriu acestea, tuturor, Ca încunoștințați să fiți Și-astfel, să nu păcătuiți. Dar dacă întâmpla-se-va, Ca să greșească cineva, Păcătuind, Îl avem, sus, Pe Domnul nost’, Hristos Iisus – Pe Cel ce e neprihănit – La Tatăl nostru, pregătit Să mijlocească mai apoi, În a Lui față, pentru noi.
Voi, copilașilor, sunteți Din Dumnezeu și-astfel, puteți Să biruiți. Și-ați biruit Aceste duhuri ce-au venit, Căci Cel ce-n voi sălășluiește, Decât cel care se găsește, Acum, în lume, e mai mare Și e cu mult, cu mult, mai tare.
Pentru că zici, neîncetat, „Iată, acuma sunt bogat Și nici o lipsă n-am simțit, Fiindcă m-am îmbogățit”, Nici nu te-ai mai uitat, în jos, Să vezi cât ești de ticălos, Că ești sărac, nenorocit, Și că ești orb și dezgolit.