Israeliții îngropau Pe cineva. Când îl duceau Spre groapă, ei s-au pomenit Că Moabiți-au năvălit. Speriați, pe mort l-au aruncat Într-un mormânt, aproape-aflat, Fugind apoi. S-a potrivit Ca groapa-n care l-au zvârlit Pe mortul lor oameni-acei, Să fie a lui Elisei. Atunci când trupul mortului, De oasele prorocului Se-atinse, mortul a-nviat Și din mormânt s-a ridicat.
Apoi, făcut-a semn să steie, Celor ce racla au purtat-o. Ei s-au oprit și au lăsat-o, Încetișor, jos, pe pământ. Când S-a apropiat Cel Sfânt, S-au tras, cu toții, înapoi. El a atins racla și-apoi, Cu glasul Său blajin și bun, A zis: „Tinere, scoală-ți spun!”
Mulțimea s-a înspăimântat, Pe Dumnezeu L-a lăudat Spunând: „Azi, marele proroc Este cu noi, în acest loc, Căci Dumnezeu La înălțat, Acuma, când ne-a cercetat.”