15 Apoi, în văzul tuturor, Jertfă-a adus, pentru popor. Jertfă de ispășire-a dat, Un țap cari fost-a-njunghiat. Jertfa a fost înfățișată, La fel ca prima jertfă dată.
15 După aceea, Aaron a adus ofranda poporului. A luat țapul care trebuia adus ca jertfă pentru păcatul poporului, l-a înjunghiat, după care l-a adus ca jertfă pentru păcat, ca și pe cea dintâi jertfă.
15 Apoi Aaron a adus sacrificiul poporului. A luat țapul care trebuia adus ca sacrificiu pentru păcatul poporului, l-a înjunghiat și l-a adus ca sacrificiu pentru păcat – exact cum procedase cu primul sacrificiu.
15 A adus darul poporului: a luat țapul jertfei pentru păcat, care era pentru popor, l-a înjunghiat și l-a adus ca jertfă de ispășire pentru păcat, ca pe cel dintâi.
15 În urmă, a adus jertfa pentru popor. A luat țapul pentru jertfa de ispășire a poporului, l-a înjunghiat și l-a adus jertfă de ispășire, ca și pe cea dintâi jertfă.
15 Și a adus jertfa pentru popor și a luat țapul jertfei pentru păcat, care era pentru popor, și l‐a junghiat și l‐a adus pentru păcat, ca pe cel dintâi.
Preoți-apoi i-au junghiat, Iar al lor sânge l-au vărsat Lângă picioru-altarului. Păcatele poporului Șterse au fost, în acest fel, Căci pentru-ntregul Israel Acele jertfe s-au făcut, Cum împăratul a cerut. Erau jertfe ce se socot A fi drept ardere de tot, Precum și jertfe cu menire De jertfe pentru ispășire.
Domnul a vrut, prin suferință, Ca să zdrobească-a Lui ființă. Dar după ce Își va fi dat Viața, drept jertfă de păcat, El, o sămânță, va vedea Și multe zile va avea. Astfel, lucrarea Domnului Va propăși prin mâna Lui.
Moise, apoi, a căutat Țapul care fusese dat Ca jertfă pentru ispășit. Zadarnic: nu l-a mai găsit, Căci ars a fost țapul acel. Văzând că nu-l găsește, el S-a mâniat pe Eliazar Și-asemeni și pe Itamar. Plin de furie, i-a-ntrebat:
Vorbește-apoi, poporului: „Luați un țap! A lui menire E jertfa pentru ispășire. Luați, de-asemeni, un vițel, Fără cusur! Luați și-un miel, Care, așa precum se știe, Fără cusur, voiesc să fie Și de un an doar! Cum socot, Ei vor fi arderea de tot.
Pe Cel care n-a cunoscut Nici un păcat, El L-a făcut, Păcat să fie, pentru noi, Ca să putem să fim apoi – Prin El – neprihănirea care, Al nostru Dumnezeu o are.”
Pe Sine însuși, El S-a dat, Ca să ne scape de păcat; Plătit-a o răscumpărare Și-astfel, pe noi – pe fiecare – Din lanțul de fărădelege, A reușit să ne dezlege, Vrând un norod să-și curățească, Pe care să îl pregătească A fi al Lui, râvnă având, În lucruri bune, orișicând.
De-aceea, El a trebuit Ca să Se fi asemuit Fraților Săi apoi, în toate, Pentru că numai astfel, poate – În legăturile pe care, Cu bunul Dumnezeu, le are – Mereu, a fi – neîndoios – Un preot mare și milos, Vrednic, încredere-arătând, Gata a face orișicând, Pentru norod, o ispășire Pentru orice nelegiuire – Pentru păcatele pe care Al omenirii neam le are.