20 „Aron și cu feciorii lui, Un dar, să-I facă, Domnului, În ziua-n care au să fie Unși și-așezați în preoție. Să dea, din a făinii floare, Un dar cari este de mâncare. Darul acesta – să se știe – A zecea parte va să fie, Din efă, și va fi-mpărțit În două, spre-a fi dăruit: O jumătate dimineața – Când zorile-și arată fața – Și-apoi, a doua jumătate, Dată va fi, pe înserate. Darul acesta, să se știe Că, veșnic, trebuie să fie.
20 „Iată care este ofranda pe care Aaron și fiii săi o vor aduce Domnului în ziua în care vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, ca dar de mâncare continuu, jumătate din ea dimineața și jumătate seara.
20 „Îți spun acum care este darul pe care Aaron și fiii lui trebuie să îl aducă lui Iahve în ziua în care vor primi ungerea (pentru consacrarea în slujba de preoți): ca dar zilnic, să aducă a zecea parte dintr-o efă de făină care are calitate superioară: jumătate din ea dimineața, iar cealaltă jumătate seara.
20 „Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron și fiii lui în ziua când vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare veșnic, jumătate dimineața și jumătate seara,
20 Acesta este darul lui Aaron și al fiilor săi, pe care să‐l aducă ei Domnului în ziua când va fi uns el: a zecea parte din efă de floarea făinii ca dar de mâncare, veșnic, jumătate din ea dimineața și jumătate din ea seara.
De-asemenea, ei îngrijeau De pâinile care erau La Casa Domnului aduse, Pentru a fi în față-I puse; Vegheau la a făinii floare, Din care, daruri de mâncare, Lui Dumnezeu I se-aduceau. Apoi, în grijă mai aveau – După cum Domnul a lăsat – Plăcintele fără-aluat, Turtele-anume rânduite, Coapte-n tigaie sau prăjite. Măsurile – precum se cere – Pentru lungime și-ncăpere, Care la Templu foloseau, Tot în a lor grijă erau.
Din grâu, făină faci; să iasă Din el, numai făină-aleasă, Urmând să fie pregătite Azimi și turte nedospite, Ce cu ulei sunt frământate; Să faci, pe lângă-aceste toate, Apoi, plăcinte nedospite, Numai cu untdelemn stropite.
Mielul acesta, negreșit, Are să fie însoțit, Atunci, și de-a făinii floare. Două zecimi de efă are Făina care va fi dată, Și trebuie amestecată Cu untdelemn. Darul gătit Pentru mâncare, mistuit, Va fi de para focului Și-astfel, în fața Domnului, Va face un miros plăcut, Așa precum este cerut. Jertfă de băutură-apoi, Mai trebuie s-aduceți voi. Aceasta o veți da, din vin, Și va avea un sfert de hin.
Când oamenii nu vor putea, Nici turturele ca să dea – Și nici doi pui de porumbei – Pentru păcat, s-aducă ei, Câte o efă, fiecare, Cari e din a făinii floare. Ca pe un dar de ispășire Voi socoti a ei menire. Ulei nu trebuie turnat Și nici tămâie-adăugat, Căci daru-acesta – negreșit – Ca ispășire-i socotit.
Să se dezbrace, de veșminte, Să își ia altă-mbrăcăminte, Căci trebuie, afar’, să scoată – Din tabără – cenușa toată; Iar locu-n cari s-a aruncat, Trebuie-a fi un loc curat.
Toate acestea le socot Să-Mi fie arderea de tot, A unei zile de Sabat, Afară de ce va fi dat Zilnic, ca arderi necurmate, Așa cum fost-au așezate, Și însoțite de-o măsură Din jertfa pentru băutură.
De-asemenea, poporului, În felu-acesta, să-i mai spui: „Iată ce jertfă mistuită De flăcări, fi-va pregătită, Zilnic, în fața Domnului, Ca ardere pe-altarul Lui: Doi miei de-un an, să pregătiți – Fără cusur – și să-i jertfiți. Aceste jertfe, le socot Să-Mi fie arderea de tot Care, mereu, trebuie dată, Pentru că ea e necurmată.
Al lui Aron fiu, Eleazar Să privegheze așadar, Uleiul ce se folosește La sfeșnic. El mai trebuiește De a veghea, cu grijă mare, Tămâia cea mirositoare, Pâinea de punere-nainte Și-uleiul pentru ungeri sfinte. Să aibă grija cortului, Cu tot ce-i aparține lui – Deci cu locașul Meu cel sfânt Și sculele cari, în el, sânt.”
„Într-adevăr, preotul care Ales este, drept preot mare, Din mijlocul oamenilor, E pus în slujba tuturor, În lucrurile privitoare La Dumnezeu. Astfel, el are Să ducă darurile date Și jertfele pentru păcate.
Cari nu putea avea nevoi, Ca și ceilalți preoți apoi – Adică nu are de dat Jertfe, pentru al Său păcat, Și nici pentru acele care, Norodul Său, acum, le are – Căci lucru-acesta l-a făcut O dată doar, la început, Când chiar pe Sine, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat.