Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Levitic 25:23 - Biblia în versuri 2014

23 Pământurile n-au să fie Vândute, pentru veșnicie, Căci țara-n care-o să intrați, Este a Mea. Voi o să stați La Mine-n vremile ce vin, Ca venetic și ca străin.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

23 Pământul să nu fie vândut pe veci, pentru că țara este a Mea, iar voi sunteți străini și peregrini înaintea Mea.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

23 Pământul să nu fie vândut definitiv; pentru că țara este a Mea. Pentru Mine, voi sunteți (în ea doar niște) străini și pelerini.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

23 Pământul să nu fie vândut definitiv; căci țara este a mea, iar voi sunteți străini și oaspeți ai mei.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

23 Pământurile să nu se vândă de veci; căci țara este a Mea, iar voi sunteți la Mine ca niște străini și venetici.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

23 Și pământul să nu se vândă de veci, căci pământul este al meu; căci voi sunteți la mine străini de loc și oaspeți.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Levitic 25:23
22 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

„Eu sunt străin și venetic; Vreau un ogor – oricât de mic – Să-mi dați, ca loc de-nmormântare, Să-mi îngrop moarta, și pe care, Eu am să-l cumpăr de la voi.”


Iacov răspunse: „Pe-a mea cale, De când mă aflu pe pământ, Ai mei ani, pân’ acuma, sânt Osută treizeci. Ale mele Zile, puține-au fost și rele, În comparație cu cei, Care au fost părinții mei.”


Nabot răspunse: „Nu cutez Ca via să o-nstrăinez. Ea este moștenirea lor, Adică a părinților Cari fost-au înaintea mea. Nu pot să mă ating de ea. Deci împărate, domnul meu, Să mă ferească Dumnezeu, De-a vinde via lor, cumva! Te rog, nu-mi cere-așa ceva.”


Ca și părinții noștri, noi, Niște străini, suntem apoi. Zilele noastre, pe pământ, Asemenea umbrelor sânt, Iar, de nădejde, sunt lipsite.


Atuncea fi-veți nimiciți Din țara care ați primit-o Și din părinți ați moștenit-o. De-asemeni, fi-va lepădată Casa aceasta, închinată Numelui Meu – Casă pe care Eu am sfințit-o-n adunare. De râs ajunge-va, astfel, Printre popoare, Israel.


Iată că un străin eu sânt Rătăcitor pe-acest pământ. Să nu ascunzi din a mea cale, Legea orânduirii Tale!


Pământul este-al Domnului Și tot ce e pe el e-al Lui! Lumea și cei ce-o locuiesc Sun ale Domnului Ceresc!


Ascultă-mi strigătul, mereu, Și rugăciunea, Domnul meu, Căci un străin m-am arătat Și un pribeag – neîncetat – În față-Ți, cum erau și cei Care au fost părinții mei.


Mută-Ți a Ta privire dar, Să pot ca să răsuflu iar, Până nu plec, cât mai sunt viu, Căci încurând n-am să mai fiu!


Doamne, ești binevoitor, Cu țara Ta și-al Tău popor! Tu Doamne ai adus ‘napoi, Prinșii lui Iacov, de război.


Acum, să înțelegeți bine: De-Mi ascultați glasul mereu Și țineți legământul Meu, Voi – din popoarele ce sânt, Azi, risipite pe pământ – Veți fi ai Mei, ai Domnului, Căci tot pământul e al Lui.


Iar când un fiu a zămislit, Moise, „Gherșom”, nume, i-a pus – Deci „Sunt străin aici”, tradus – Căci zise: „Iată, sunt străin, În astă țară și-acum vin – Ca un străin ce mă găsesc – Printre străini, să locuiesc.”


În Iuda va pătrunde el Și se va revărsa. Astfel, Va năvăli crescând încât Are-a ajunge pân’ la gât. Emanuele, pe-a sa cale, Întreg pământul țării tale, Oștirea lui o să-l cuprindă, Când aripa o să și-o-ntindă!”


Câmpul pe care-l vor avea, Să-l vândă, ei nu vor putea. Nici să îl schimbe nu pot, dacă, Voiesc cumva, un schimb să facă. Pârga aceasta-n țară-aflată Nu poate fi înstrăinată, Căci ea este a Domnului Fiindu-I închinată Lui.


Iată că nu vor mai putea, În țara Domnului, să stea, Ci Efraim se-ntoarce iară, La Egipteni, în a lor țară. Va merge în Asiria, Și-acolo, parte va avea – La masă – numai de bucate Ce se arată necurate.


Pentru-a Lui țară, ne-ncetat, De râvnă plin S-a arătat Domnul și multă îndurare, Pentru al Său popor, El are.


Voi strânge neamurile toate Și-apoi când fi-vor adunate, Le duc în vale, de îndată. Drept „a lui Iosafat”, chemată, E valea-n care-am să pogor Popoarele neamurilor. Cu ele-am să Mă judec Eu, Atunci, pentru poporul Meu. Am să Mă judec pentru cel Care se cheamă Israel, Pe care Eu l-am moștenit, Pe care Mi l-au risipit Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Crezând că-n urmă, vor putea Să își împartă țara Mea.


Al cincizecilea an, să știți Că trebuie să îl sfințiți. Dați veste, peste-ntreaga fire, Că a venit o slobozire În țară, peste toți acei Cari sunt locuitori ai ei. Anul acela, vreau să fie, Pentru voi, an de veselie. Către moșia ce o are, Se va întoarce fiecare; La ale voastre case-apoi, În acel an, să mergeți voi, Căci i se cere omului Să meargă la familia lui.


De-aceea voi, în țara-n care Intrați, drept de răscumpărare, Pentru pământ, voiesc să dați, Atunci când o să v-așezați.


Voi neamuri, toate, ascultați! Mereu, laude, să cântați Pentru poporul Domnului, Căci sângele robilor Lui, Domnu-l va răzbuna, mereu. Iată că Domnul Dumnezeu Trimite a Lui răzbunare Peste potrivnicii ce-i are; În urmă, face ispășire În țară, pentru-ntreaga fire Și pentru toți cei ce-s ai Lui – Pentru poporul Domnului.”


Eu, prea iubiților, voiesc, Pe voi, ca să vă sfătuiesc, Asemeni unor călători, Unor străini rătăcitori: Necontenit, să vă feriți De pofta firii, căci, să știți, Că ea, mereu, este în noi, Cu sufletul, într-un război.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ