Când călărețul cel pe care, Drept sprijin, împăratu-l are, Aste cuvinte-a auzit, Plin de dispreț, a glăsuit: „Peste putință! Nu cred eu! Chiar de va face Dumnezeu, Mâine, ferestre-n cer, cumva, Cum să se-ntâmple-așa ceva?” Prorocul zise-atunci: „Nu crezi? Ei bine, mâine ai să vezi Tu însuți lucrurile-acele, Însă nu vei mânca, din ele.”
Amația l-a întrebat Pe omul Domnului, de-ndat’: „Cu suta de talanți, cu care Eu am plătit oastea cea mare, Care din Israel îmi vine, Ce fac acuma? Cum e bine?” Omul lui Dumnezeu i-a spus: „Iată că Domnul Cel de Sus – De care eu, mereu, ascult – Poate Să-ți dea cu mult mai mult.”
„Pământule – neîncetat – Și cerule, luați aminte La ale Domnului cuvinte! Așa vorbește Dumnezeu: „Niște copii am hrănit Eu. Eu i-am crescut și i-am vegheat Dar ei, însă, s-au răsculat Și împotrivă-Mi au pornit.
Țara, la vremea rodului, Vă dă roadele câmpului. Din ele, voi o să mâncați, Mereu, ca să vă săturați; Iar spaime, nu veți mai avea, Când o să locuiți în ea.
Însă atunci când o să vie Al șaptelea an, vreau să fie – Pentru ogoare – un Sabat Cari pentru tihna lor e dat. Ținut în cinstea Domnului, Va fi Sabatul câmpului. În anu-acela de Sabat, Nu va fi câmpul semănat, Nici via nu va fi tăiată.
Doar ce va da – nesemănat – Ogorul, în acel Sabat, Voi veți putea să folosiți, În timpul lui, să vă hrăniți. Rodul acesta-i pentru voi, E pentru robii voștri-apoi, E pentru cei cari se tocmesc La voi, cu ziua, de muncesc, Și pentru cei care-au venit La voi, străini, de-au locuit.
De unde, carne, eu să iau, Poporului, ca să îi dau? Căci iată, fiecare vine – Acum – plângându-se, la mine Și-mi spune: „Carne, să ne dai, Ca să mâncăm, acum”. Dar vai,
O poftă mare i-a-ncercat, Pe toți cei care s-au aflat Străini, atunci, în Israel. Ba au poftit cu ei la fel, Mulți de-ai lui Israel feciori, Și-au plâns vorbind ne-ncrezători: „Noi, de la cine, căpătăm Carne, aici, ca să mâncăm?
„De ce vă temeți în zadar, Voi, puțin credincioșilor?” – Le-a zis El, ucenicilor. După aceea S-a sculat, Vânturi și mare a certat, Încât apa s-a potolit Și liniștea s-a-nstăpânit.
Deci, de nimic – dragii mei frați – Nicicând, să nu vă-ngrijorați. În orice lucru, tot mereu, Aduceți-I lui Dumnezeu, La cunoștință, cererea Pe care voi o veți avea, Alături de mulțumiri multe Și rugăciuni, ca să v-asculte.