2 „Copiilor lui Israel, Vorbește-le, în acest fel: „Atuncea când o să intrați În țara ce-o s-o căpătați, Pământul trebuie lăsat Să se-odihnească; un Sabat, Să țină-n cinstea Domnului.
2 „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când veți intra în țara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să țină un Sabat în cinstea Domnului.
În felu-acesta, s-a-mplinit Cuvântul care-a fost rostit, De Domnul, prin prorocul Lui. Acel proroc al Domnului, Drept Ieremia, s-a chemat. Totul așa s-a întâmplat, Până când țara și-a ținut Sabatele ce le-a avut, Până când ea s-a odihnit Cât timp fusese pustiit Al ei ținut, și până când Ani șaptezeci s-au scurs, la rând.
În Iuda va pătrunde el Și se va revărsa. Astfel, Va năvăli crescând încât Are-a ajunge pân’ la gât. Emanuele, pe-a sa cale, Întreg pământul țării tale, Oștirea lui o să-l cuprindă, Când aripa o să și-o-ntindă!”
Eu am făcut acest pământ Și oamenii cari pe el, sânt. Eu – singur – prin puterea Mea, Am mai făcut, de-asemenea, Și dobitoacele pe care Fața pământului le are. Eu dau pământul cui Îmi place, Pentru că pot orice a face.
„Atuncea când o să intrați În Canaan, când o să stați În țara de cari aveți știre Că vă voi da-o-n stăpânire, De cumva întâmpla-se-va, Pe-o casă, să trimit, cumva, O rană care se vădește A fi de lepră, trebuiește
Această zi, când va să vie, Vreau ca, Sabat, ea să vă fie – O zi-n care vă odihniți Și sufletele vă smeriți. A noua zi când va apune – Când înserarea se va pune – Până în seara următoare, Să țineți astă sărbătoare. Să prăznuiți acel Sabat Căci pentru voi el a fost dat.”
„Pe munte-acum, tu să te sui – Pe Abarim – pe vârful lui; Pe Nebo-apoi vei fi trecut, În al Moabului ținut. De sus, din vârful muntelui, Din fața Ierihonului, Spre Canaan, privește-n zare, Să vezi și tu țara pe care, Acum, în stăpânire, vreau, Lui Israel, ca să i-o dau.
Când Cel Prea ‘Nalt a dăruit – Precum cu cale a găsit – O moștenire, tuturor – Parte făcând neamurilor – Pe oameni, El i-a despărțit Și în popoare i-a-mpărțit; A așezat hotarul lor – Pământul oricărui popor – Gândind la numărul pe care Neamul lui Israel îl are,
Domnul, în urmă, i-a vorbit: „Aceasta-i țara minunată, Pe care am jurat odată – Când îi spusesem lui Avram, De planurile ce le am, Când cu Isac, Eu am vorbit Și-apoi cu Iacov, negreșit – Că o voi da fiilor lor. Iată, în fața ochilor, Ai țara: poți a o vedea, Dar tu nu ai să intri-n ea.”