Tocmai de-aceea, eu doresc, O casă să Îi construiesc Numelui Domnului, căci El – Lui David – i-a vorbit astfel: „Află că Eu am să-l veghez Pe fiul tău și-am să-l așez Pe al tău scaun de domnie. Când împărat are să fie, O casă, o să-Mi construiască. El are să o isprăvească Și-atunci, în ea, voi merge Eu, Ca să-Mi așez Numele Meu.”
Când vremea Lui are să vie, Mântuit, Iuda, o să fie, Iar Israelul va avea, În locuință, liniștea. Un Nume, El o să primească Și astfel au să Îl numească Toți oamenii din țara voastră, „Domnul, Neprihănirea noastră!”
Deși mereu, v-au îndemnat: „Să se întoarcă fiecare, Din drumul rău, pe cari îl are! Să lepădați faptele-acele Ce se arată a fi rele! Opriți-vă și veți putea, Stăpâni în țară-a rămânea!
Atuncea Iuda – negreșit – Are să fie mântuit. Ierusalimul va putea, Parte de liniște-a avea Și-l vor numi, în țara voastră, „Domnul, neprihănirea noastră”.
Atunci, cu toții au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie, Căci vor vedea cum, mai târziu, Prefac țara într-un pustiu, Din pricina păcatelor Făcute de al lor popor.”
Să le păziți. Vegheați, la ele! Să nu împreunați dar vite, Din două soiuri diferite. Semințele care nu sânt De-același fel, pe-al vost’ pământ, Nicicând, să nu le semănați. De-asemenea, să nu purtați Nici haine care sunt lucrate Din două fire-mpreunate.
Neîncetat, atenți să fiți, Poruncile-Mi se le-mpliniți. Să Îmi păziți legile Mele Și să umblați, mereu, în ele, Cât veți trăi pe-acest pământ, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.”
Țara, la vremea rodului, Vă dă roadele câmpului. Din ele, voi o să mâncați, Mereu, ca să vă săturați; Iar spaime, nu veți mai avea, Când o să locuiți în ea.
Dar încurând, o să pășiți Peste Iordan și-o să primiți Țara aceea-n stăpânire, Căci Domnul vi-o dă moștenire. Acolo veți avea voi tihnă – Acolo veți primi odihnă, Căci Domnul vă v-a fi scăpat De cei ce v-au înconjurat, Și-o să trăiți – de bună seamă – În țară, fără nici o teamă.
De Beniamin, Moise-a vorbit: „De către Domnu-i preaiubit; El, ocrotit, va fi mereu, De către Domnul Dumnezeu. La adăpostul Domnului, Se află locuința lui. Între-ai Săi umeri, ne-ncetat, Odihnă, el va fi aflat.”
Teamă, în locuință, n-are A lui Israel adunare. Izvorul care a ieșit Din Iacov, e la loc ferit – Deoparte – într-o țară plină De grâu, de must și de lumină, Iar cerul, de deasupra lui, Rouă-i va da, pământului.