5 În luna-ntâi din an, în care, A paisprezecea zi apare – În intervalul definit De două seri – sărbătorit, Va fi Paștele Domnului; Iar după noaptea Paștelui –
Vei ține prima sărbătoare – Cea a azimilor – în care, Azimi mânca-vei, negreșit – Așa precum ți-am poruncit, În șapte zile, cât va ține Praznicu-acesta, pentru tine. Veți ține astă sărbătoare, În luna spicelor, în care, Voi – din robie – ați ieșit, Când din Egipt v-am izbăvit. Cu brațe goale-atunci, să știi Ca înainte-Mi, să nu vii.
În ziua a paisprezecea, Din luna-ntâi, voi veți avea Praznicul Paștelui. Să știți Că trebuie să-l prăznuiți O săptămână încheiată. În săptămâna arătată, Numai azimi veți mânca voi,
Când praznicul a început, Toți ucenici-ndat’ au vrut Ca să Îi pună o-ntrebare: „Ne spune, unde ai vrea, oare, Să stai la masa Paștelor, În praznicul Azimelor?”
Era în prag de sărbătoare, Iar bucuria a fost mare. Când dimineața a venit Și soarele a răsărit În praznicul Azimilor, Discipolii, la-nvățător, Veniră. Tocmai pregăteau Jertfe de Paște și voiau Ca să Îi pună o-ntrebare: „Ne spune, unde dorești, oare, Să pregătim, să ne-așezăm, Ca Paștele, să le mâncăm?”
Deci la Ghilgal, a poposit Poporul și s-a pregătit Ca Paștele să îl serbeze, Căci trebuia ca să urmeze A paisprezecea zi – în care Țineau această sărbătoare. Chiar în acea lună din an, Trecuseră peste Iordan, Și-au stat pe-ntinsul câmpului Din fața Ierihonului.