9 Când, după voia Domnului, În țară, voi o să intrați, Atunci când o să secerați Holdele-aflate pe câmpie, Eu vreau ca orice om să știe Că trebuie, un colț, lăsat – Mereu, din câmp – nesecerat; Iar spicele de pe ogor Care, după secerător, Rămas-au, strânse să nu fie, Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie.
Nici strugurii – de-asemenea – Care, în vii, vor rămânea – După cules – să nu-i luați; Nici boabe, să nu adunați, Din cele care au căzut De pe ciorchini, căci e știut Că ele trebuiesc lăsate Acolo, spre a fi aflate De cei care, în urmă, vin: Deci de sărac și de străin. Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
Omul care-a mâncat din ea, O mare vină va avea Și-și va purta al său păcat, Căci ceea ce a închinat Lui Dumnezeu, a necinstit; De-aceea, fi-va nimicit Din mijlocul poporului.
„Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Când veți intra în țara care, Domnul, ca să vi-o deie, are, Din ceea ce-o să secerați Voi de pe câmpuri, să luați Un snop, să-l dați preotului, Ca pârgă-a secerișului.
În țară, când o să intrați, Atunci când o să secerați Holdele-aflate pe câmpie, Poporu-ntreg voiesc să știe Că trebuie, un colț, lăsat – Mereu, din câmp – nesecerat; Iar spicele de pe ogor Care, după secerător, Rămas-au, strânse, să nu fie, Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie, Pentru săracii care vin În urmă, și pentru străin. Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”
Rut, soacrei sale, i-a vorbit: „Te rog, fie-mi îngăduit, Pe câmpu-acela, să mă duc, Spice să strâng și să-ți aduc. Atunci, al său proprietar Poate o să-mi arate dar, Că trecere am căpătat.” „Bine, te du.” Rut a plecat
Boaz, lui Rut, i-a zis apoi: „Fiică, să nu pleci, de la noi. Adună câte spice crezi, Însă să nu te depărtezi De-al meu ogor. Te las să-ți iei, De-aicea, câte spice vrei. Rămâi cu slujnicile mele!