32 Preotul, prin a sa menire, Atunci va face ispășire, Căci, ungere, a căpătat Și astfel, fost-a închinat, Mereu, în slujba Domnului. Fiu-i urmează tatălui, În slujba lui, la preoție. Atuncea el are să fie, În straiele de in, gătit, Acest veșmânt fiind sfințit.
32 Să facă ispășirea preotul care a fost uns sau cel care a fost consacrat în locul tatălui său! Să se îmbrace cu veșmintele de in, cu veșmintele sfinte!
32 Ispășirea să fie făcută de preotul care a primit ungerea și care a fost închinat în slujba Domnului, ca să urmeze tatălui său în slujba preoției; să se îmbrace cu veșmintele de in, cu veșmintele sfințite.
32 Și ispășirea s‐o facă preotul care a fost uns și care a fost sfințit ca să fie preot în locul tatălui său și el se va îmbrăca cu hainele de in, hainele sfinte.
Să-ncingi pe-Aron și fiii lui, Cu brâiele și să le pui Scufii, pe capetele lor – Pe capetele fiilor. Astfel, slujba de preoție, Veșnic, a lor are să fie. Prin lege, ea le va fi dată, Iar legea nu va fi schimbată, Căci ea e veșnică, să știi. Atunci Aron și ai săi fii Au să Îmi fie-nchinați Mie Și-Mi vor sluji în preoție.
Gătit apoi, cu-acest veșmânt, El, pentru locul cel prea sfânt, Are să facă ispășire. Și pentru cortul de-ntâlnire, Să facă ispășire dar; De-asemeni, și pentru altar Și pentru preoți, după care, Pentru întreaga adunare.
Să-și ia, pe el, tunica lui – Deci tunica preotului – Care, din in, este țesută. Să-și ia izmana lui, făcută – De-asemenea – din in subțire, Și brâul, ale cărui fire – La fel – din in, s-au împletit. Apoi să-și pună – negreșit – Mitra de in. Aste veșminte Sunt, pentru preot, haine sfinte. Cu ele, fi-va îmbrăcat, După ce-ntâi el s-a spălat.
Când preotu-a păcătuit – Deci tocmai cel care avea Făcută-asuprăi ungerea – Și astfel, vina s-a întins Încât – de ea – a fost cuprins Întreg poporul, să se ducă Și Domnului să Îi aducă Apoi, ca jertfă, un vițel. Fără cusur, să fie el, Pentru că este-a lui menire Drept jertfă pentru ispășire, Ce trebuie-a fi dăruită Pentru greșeala săvârșită.