Levitic 16:29 - Biblia în versuri 201429 „Această lege, să se știe Că veșnică are să fie: A zecea zi când va cădea, În an, în luna a șaptea, Cu toți va trebui să știți Ca sufletul să vă smeriți, Și oprit este fiecare, Să săvârșească vreo lucrare. Din lucru-atunci, va fi oprit Cel care e-mpământenit Ca băștinaș, dar și cel care Este, la voi, în adunare, Și locuiește ca străin. အခန်းကိုကြည့်ပါ။နောက်ထပ်ဗားရှင်းများNoua Traducere Românească29 Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru voi: în a zecea zi a lunii a șaptea să vă smeriți sufletele și să nu faceți nicio lucrare, nici voi, nici băștinașul și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru, အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia în Versiune Actualizată 201829 Aceasta să fie pentru voi o poruncă. Ea trebuie respectată permanent. În a zecea zi din a șaptea lună, să vă smeriți sufletele și să nu lucrați nimic: nici voi, nici băștinașul și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Versiunea Biblia Romano-Catolică 202029 [Aceasta] să fie pentru voi lege veșnică: în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să vă umiliți sufletele; să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru! အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu29 Aceasta să vă fie o lege veșnică: în luna a șaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriți sufletele, să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Traducere Literală Cornilescu 193129 Și să vă fie o orânduire în veac: în luna a șaptea, la zece ale lunii, să vă amărâți sufletele și să nu faceți niciun lucru, atât băștinașul cât și străinul de loc care stă vremelnic între voi. အခန်းကိုကြည့်ပါ။ |
A șaptea zi e de odihnă Și Domnului Îi e-nchinată. În ea, să nu faci niciodată, Nici o lucrare, căci faci rău: Deci nici tu și nici fiul tău, Să nu lucrați. Atunci veți sta. Nu va munci nici fiica ta, Nici robul care te slujește, Nici roaba care locuiește La tine, și nici vita care, Sălaș, la tine-n iesle-și are. Străinul care-i pripășit La tine-n casă, e oprit Și el, de-asemeni, să muncească. Toți trebuie să se-odihnească.
Ai șase zile să muncești Și lucrul să ți-l isprăvești. A șaptea zi când va să vie, Cu toții trebuie să știe Cum că Sabatul a sosit Și orice lucru oprit. Sabatu-i ziua de odihnă – E ziua-n care capeți tihnă – Căci este ziua minunată Cari Domnului îi e-nchinată. Acel ce îndrăzneală are Să săvârșească vreo lucrare Când e Sabatul, negreșit, Cu moarte fi-va pedepsit.
Dacă îți vei opri, de-ndat’, Picioru-n ziua de Sabat Și nu vei mai găsi cu cale Să îți faci gusturile tale În a Mea sfântă zi și dacă Sabatul Meu are să-ți placă Și fi-va a ta desfătare, Ca să-l sfințești fără-ncetare Pe al tău Domn și Dumnezeu, Dacă Îl vei slăvi mereu Și dacă ai să Îl cinstești, Dacă nu te-ndeletnicești Mereu cu treburile tale, Dacă urmezi căile Sale Și nu te ții de drumul tău Care te duce doar la rău, Dacă apoi tu ai să știi Ca să te lași de flecării,
„Dar ce folos e că postim” – Zic ei – „sau că ne chinuim Al nostru suflet, ținând post? Vedem că n-are nici un rost, Căci nu vrei să ne vezi și-apoi, Știm că nu iei seama la noi.” Domnul a zis: „Eu văd ce rost Are mereu al vostru post. Iată, nu sunteți auziți, Pentru că-n ziua-n cari postiți Vă lăsați duși de-a voastră fire Și-i asupriți, cu bună știre, Pe simbriașii cei pe care În slujbă-i are fiecare.
Oare, Îmi e Mie, plăcut, Postul pe care l-ați ținut? Credeți că-Mi place să privesc Cum oamenii își chinuiesc Ale lor suflete, când vin Și-o zi de post, ‘nainte-Mi, țin? Credeți că poate să Îmi placă Atunci când ei, capul, își pleacă, Asemeni unui pipirig, Sau când, cutremurați de frig, Pat în cenușă, ei își fac Și-și întind oasele pe sac? Aceasta-i ziua postului, Plăcută-n fața Domnului?
El zise-apoi: „De bună seamă, Tu, Daniele, să n-ai teamă! Rugile tale, înălțate De tine, fost-au ascultate, Încă din prima zi în care Ți-ai pus inima, cu răbdare, Să caute, să înțeleagă Și-nvățătură să culeagă, Să știi să te smerești mereu Față de al tău Dumnezeu. Cuvintele pe cari le-ai spus, Acum, la tine, m-au adus!
În acea zi, voiesc să știți Că trebuie ca să vestiți – Din nou – o sărbătoare mare; S-aveți o sfântă adunare, În care, voi veți fi opriți, Lucrări de slugă să-mpliniți. Acuma dar, vreau să se știe Că veșnică are să fie Această lege, pentru voi Și pentru-ai voști’ urmași apoi, În orice loc aveți să fiți, Oriunde o să locuiți.
O săptămână, împlinită, S-aduceți jertfe Domnului, Arse de para focului. A opta zi, o adunare Sfântă s-aveți și fiecare S-aducă jertfe pregătite A fi, de flăcări, mistuite, În fața Domnului Cel Mare. Va fi această adunare, De sărbătoare pregătită, Iar munca trebuie oprită. În timpul ei, să vă feriți, Lucrări de slugă să-mpliniți.
Așa precum li s-a cerut. La Mițpa, ei s-au adunat Și-n fața Domnului, au stat. Apă, au scos, au adunat-o, Și înainte-I, au vărsat-o. Întreg poporul a postit Și-a zis: „Noi am păcătuit Mereu, în fața Domnului.” Apoi, fiii poporului Pe care-i are Israel, Trecură pe la Samuel, Care, la Mițpa, s-a aflat, Și-acolo el i-a judecat.