Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Levitic 16:29 - Biblia în versuri 2014

29 „Această lege, să se știe Că veșnică are să fie: A zecea zi când va cădea, În an, în luna a șaptea, Cu toți va trebui să știți Ca sufletul să vă smeriți, Și oprit este fiecare, Să săvârșească vreo lucrare. Din lucru-atunci, va fi oprit Cel care e-mpământenit Ca băștinaș, dar și cel care Este, la voi, în adunare, Și locuiește ca străin.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

29 Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru voi: în a zecea zi a lunii a șaptea să vă smeriți sufletele și să nu faceți nicio lucrare, nici voi, nici băștinașul și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

29 Aceasta să fie pentru voi o poruncă. Ea trebuie respectată permanent. În a zecea zi din a șaptea lună, să vă smeriți sufletele și să nu lucrați nimic: nici voi, nici băștinașul și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

29 [Aceasta] să fie pentru voi lege veșnică: în luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să vă umiliți sufletele; să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

29 Aceasta să vă fie o lege veșnică: în luna a șaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriți sufletele, să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

29 Și să vă fie o orânduire în veac: în luna a șaptea, la zece ale lunii, să vă amărâți sufletele și să nu faceți niciun lucru, atât băștinașul cât și străinul de loc care stă vremelnic între voi.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Levitic 16:29
28 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

În fața împăratului, Ei au venit în luna care A șaptea e la numărare În timpul anului aflată Și, Etanim, este chemată. În vremea ‘ceea, se vădea Că praznicul se potrivea.


În vremea când se potrivea Luna a șaptea că-ncepea, În ale lor cetăți ședeau Cei cari din Israel erau. Apoi, cu toți se adunară Și la Ierusalim plecară.


Acolo unde-am poposit – Lângă Ahava – am vestit Un post ‘naintea Domnului, Pentru smerire-n fața Lui, Ca să-I putem cere apoi – Pentru copii și pentru noi – Alăturea ca să ne fie, Când vom porni-n călătorie.


Deși când boala i-a lovit, Eu – pentru ei – un sac purtam Și multe rugăciuni făceam, Cu capul stând plecat – smerit – Pe cari cu post le-am însoțit.


Plâng și postesc – acuma – eu, Iar ei mă ocărăsc, mereu.


În prima zi de sărbătoare, De Paști, o sfântă adunare, Întreg poporul va avea. A șaptea zi, de-asemenea. Nu aveți voie să munciți Atunci, ci doar să pregătiți Ce trebuie-a fi pus pe masă – Deci hrana, pentru orice casă.


A șaptea zi e de odihnă Și Domnului Îi e-nchinată. În ea, să nu faci niciodată, Nici o lucrare, căci faci rău: Deci nici tu și nici fiul tău, Să nu lucrați. Atunci veți sta. Nu va munci nici fiica ta, Nici robul care te slujește, Nici roaba care locuiește La tine, și nici vita care, Sălaș, la tine-n iesle-și are. Străinul care-i pripășit La tine-n casă, e oprit Și el, de-asemeni, să muncească. Toți trebuie să se-odihnească.


Pentru-a altarului sfințire, Aron va face ispășire, Pe coarnele altarului. Va folosi, în slujba lui, Sângele jertfei ce s-a dat Ca ispășire de păcat. Printre ai voști’ urmași, mereu, Lucru prea sfânt – de Dumnezeu – Aceasta e considerată, Făcându-se – pe an – o dată.”


De-aceea, Eu vă poruncesc: Țineți Sabate, câte sânt, Ca pe ceva ce este sfânt! Cine îl calcă, negreșit, Cu moartea fi-va pedepsit.


Ai șase zile să muncești Și lucrul să ți-l isprăvești. A șaptea zi când va să vie, Cu toții trebuie să știe Cum că Sabatul a sosit Și orice lucru oprit. Sabatu-i ziua de odihnă – E ziua-n care capeți tihnă – Căci este ziua minunată Cari Domnului îi e-nchinată. Acel ce îndrăzneală are Să săvârșească vreo lucrare Când e Sabatul, negreșit, Cu moarte fi-va pedepsit.


Dacă îți vei opri, de-ndat’, Picioru-n ziua de Sabat Și nu vei mai găsi cu cale Să îți faci gusturile tale În a Mea sfântă zi și dacă Sabatul Meu are să-ți placă Și fi-va a ta desfătare, Ca să-l sfințești fără-ncetare Pe al tău Domn și Dumnezeu, Dacă Îl vei slăvi mereu Și dacă ai să Îl cinstești, Dacă nu te-ndeletnicești Mereu cu treburile tale, Dacă urmezi căile Sale Și nu te ții de drumul tău Care te duce doar la rău, Dacă apoi tu ai să știi Ca să te lași de flecării,


„Dar ce folos e că postim” – Zic ei – „sau că ne chinuim Al nostru suflet, ținând post? Vedem că n-are nici un rost, Căci nu vrei să ne vezi și-apoi, Știm că nu iei seama la noi.” Domnul a zis: „Eu văd ce rost Are mereu al vostru post. Iată, nu sunteți auziți, Pentru că-n ziua-n cari postiți Vă lăsați duși de-a voastră fire Și-i asupriți, cu bună știre, Pe simbriașii cei pe care În slujbă-i are fiecare.


Oare, Îmi e Mie, plăcut, Postul pe care l-ați ținut? Credeți că-Mi place să privesc Cum oamenii își chinuiesc Ale lor suflete, când vin Și-o zi de post, ‘nainte-Mi, țin? Credeți că poate să Îmi placă Atunci când ei, capul, își pleacă, Asemeni unui pipirig, Sau când, cutremurați de frig, Pat în cenușă, ei își fac Și-și întind oasele pe sac? Aceasta-i ziua postului, Plăcută-n fața Domnului?


El zise-apoi: „De bună seamă, Tu, Daniele, să n-ai teamă! Rugile tale, înălțate De tine, fost-au ascultate, Încă din prima zi în care Ți-ai pus inima, cu răbdare, Să caute, să înțeleagă Și-nvățătură să culeagă, Să știi să te smerești mereu Față de al tău Dumnezeu. Cuvintele pe cari le-ai spus, Acum, la tine, m-au adus!


Bucate-alese n-am mâncat, În a mea gură n-au intrat Carne sau vin. Nici trupul meu, În acel timp, nu l-am uns eu, Până atunci când, negreșit, Trei săptămâni s-au împlinit.


În acea zi, voiesc să știți Că trebuie ca să vestiți – Din nou – o sărbătoare mare; S-aveți o sfântă adunare, În care, voi veți fi opriți, Lucrări de slugă să-mpliniți. Acuma dar, vreau să se știe Că veșnică are să fie Această lege, pentru voi Și pentru-ai voști’ urmași apoi, În orice loc aveți să fiți, Oriunde o să locuiți.


În șase zile, să lucrați; A șaptea zi însă, să stați, Căci este ziua de Sabat. Pentru odihnă e lăsat Sabatul, pentru fiecare. Veți ține-o sfântă adunare, În astă zi. Sunteți opriți Ca în acest timp, să munciți, Căci e Sabatul Domnului, În casele poporului.”


O săptămână, împlinită, S-aduceți jertfe Domnului, Arse de para focului. A opta zi, o adunare Sfântă s-aveți și fiecare S-aducă jertfe pregătite A fi, de flăcări, mistuite, În fața Domnului Cel Mare. Va fi această adunare, De sărbătoare pregătită, Iar munca trebuie oprită. În timpul ei, să vă feriți, Lucrări de slugă să-mpliniți.


De ani. În luna a șaptea, A zecea zi când va cădea, Din trâmbițe o să sunați În țară, ca să anunțați, În acest fel, pe orișicine, Că ziua ispășirii vine.


Aceasta, vreau ca să se știe, Că e o lege, pe vecie, Pe care să o țineți voi Și toți urmași voștri-apoi, În orice loc aveți să fiți Și-oriunde o să locuiți. Cu nici un chip, să nu mâncați Grăsimi, sau sânge să gustați!”


„A zecea zi când o să vie – În luna-a șaptea – să se știe Că e o sărbătoare mare. Veți ține-o sfântă adunare, În cari va trebui să știți Ca sufletul să vi-l smeriți. În astă zi de sărbătoare, Să nu faceți nici o lucrare.


Au început vânturi să bată, Și-astfel, călătoria, iată, Primejdioasă s-a făcut, Căci chiar și „postul” a trecut. De-aceea, Pavel i-a-nștiințat,


Dacă ne-am judeca, dragi frați, Noi singuri, n-am fi judecați.


Ce-l ce-n odihnă, reușește, Ca să pătrundă, se-odihnește De toată truda lui, mereu, Asemenea lui Dumnezeu, Care și El S-a odihnit, Când terminat-a de zidit.


Așa precum li s-a cerut. La Mițpa, ei s-au adunat Și-n fața Domnului, au stat. Apă, au scos, au adunat-o, Și înainte-I, au vărsat-o. Întreg poporul a postit Și-a zis: „Noi am păcătuit Mereu, în fața Domnului.” Apoi, fiii poporului Pe care-i are Israel, Trecură pe la Samuel, Care, la Mițpa, s-a aflat, Și-acolo el i-a judecat.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ