Dacă nu poate da un miel, Să dea doi pui de porumbel, Sau să dea două turturele. Să fie păsările-acele Drept jertfe: una o socot A fi o ardere de tot, Și-a doua va avea menire De jertfă pentru ispășire. Preotu-n urmă să le ia Și, ispășire, pentru ea, Să facă-n fața Domnului, Jertfindu-le-naintea Lui. Astfel, prin jertfa dăruită, Femeia fi-va curățită.”
După cum poate omu-acel, Să ia doi pui de porumbel, Sau poate două turturele. Drept jertfe-s păsările-acele: Una să aibă drept menire De jertfă pentru ispășire, Iar pe cealaltă o socot Să-Mi fie ardere de tot.
Restul uleiului aflat La preot – deci în palma lui – Va fi, pe capul omului, Care acum s-a curățat De lepra lui, apoi, turnat. Preotul, prin a sa menire, Are să facă ispășire Apoi, în fața Domnului.
O pasăre are menire De jertfă pentru ispășire, Iar pe cealaltă o socot Să-Mi fie ardere de tot. Așa cum e a lui menire, Preotul face ispășire, Pentru-acel om, în fața Lui – Adică-n fața Domnului.
Când omu-acel nu va putea, Oaie sau capră, ca să dea, Cu turturele o să vină – Cu două – jertfă pentru vină, Sau cu doi pui de porumbei; Va fi luat unul din ei Ca jertfă pentru ispășire, Iar celălalt are menire Ca ardere de tot să fie.
Iată că Domnul a făcut Ceea ce Legea n-a putut, Pentru că firea pământească A reușit să o oprească, Lăsând-o fără de putere. Dar Dumnezeu – prin a Lui vrere – Atuncea a intervenit Și astfel, fost-a osândit Păcatu-n firea pământească, Căci L-a trimis să se jertfească Pe însuși Fiul Său – Cel care – O fire asemănătoare, Cu a păcatului, luase Când, înspre lume, se-ndreptase,