20 Să ducă jertfa pe altar Și să-i alăture un dar, Care e dat pentru mâncare, Iar la sfârșit, preotul are – Așa cum e a lui menire – Ca să îi facă ispășire, Celui care s-a vindecat Și astfel, el va fi curat.
A opta zi, omul să ia, Doi mielușei; de-asemenea, Va mai lua o oaie care Numai un an de zile are. Mieii și oaia – să se știe – Fără cusur doresc să fie. Iar dintr-o efă de făină, Cu trei zecimi, el să mai vină, Căci floarea de făină are Dată a fi, dar de mâncare, Cu untdelemn amestecat. Ulei mai trebuie luat – Un log (adică un pahar) – Să însoțească acest dar.
Pe câmp. Cel ce s-a curățit Să-și spele haina, negreșit, Să-și radă părul și scăldat Să fie, pentru-a fi curat. În urmă, poate ca să vie În tabără, însă să știe Că trebuie ca să rămână – Afar’ din cort – o săptămână.
A șaptea zi – precum socot – Din nou, să-și radă părul tot – Și cap și barbă, după care, Sprâncenele. În urmă, are Să-și scalde trupul; îmbăiat Astfel fiind, va fi curat.
Trăiți în dragoste apoi, Cum ne-a iubit Hristos, pe noi, Încât, pe Sine, El S-a dat, Spre a plăti al nost’ păcat, Asemenea unui „prinos, Drept jertfă, de un bun miros”, Adusă pentru Dumnezeu.