14 Sângele jertfei cu menire De jertfă pentru ispășire, Va fi luat de preot care, Apoi cu el, să ungă are, Pe omul cari s-a curățit, Așa cum este rânduit, Așa precum Eu v-am cerut: Urechea dreaptă la-nceput – Pe vârful ei – degetul mare Al mâinii drepte, după care, Degetul mare e și el – De la piciorul drept – la fel, Cu sânge, uns. Preotu-apoi,
14 Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și să-l pună pe lobul urechii celui ce trebuie curățit, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului său drept.
14 Preotul să ia din sângele sacrificiului pentru vină și să îl pună pe lobul urechii drepte a celui care trebuie curățat, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului lui drept.
14 Preotul să ia din sângele jertfei pentru vinovăție și să pună pe lobul urechii drepte a celui ce se curăță, pe degetul mare al mâinii sale drepte și pe degetul mare al piciorului său drept!
14 Preotul să ia din sângele jertfei de ispășire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curățește, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui și pe degetul cel mare de la piciorul drept.
14 Și preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și preotul să pună pe moalele urechii drepte a celui ce are să fie curățit și pe degetul gros al mâinii lui drepte și pe degetul cel mare al piciorului său drept.
Să-l junghii și să se adune Sângele lui. Apoi cu el, Vei proceda în acest fel: Urechea dreaptă așadar, A lui Aron, e necesar Unsă a fi, pe vârful ei, Cu sânge de berbec. Să-i iei Pe fiii săi și fă la fel, Precum făcut-ai și cu el. Apoi, pe degetul lor mare Aflat la mâini și la picioare – Din partea dreaptă deci – să pui Din sângele berbecului. Cu sângele rămas, te duci Pân’ la altar și te apuci Să dai ocol altarului Și să stropești în jurul lui.
Spuneți dar, ce pedepse noi Să vă mai dea Domnul, când voi, Neîncetat, vă dovediți Că sunteți tot mai răzvrătiți? Tot capul e bolnav și iată, Pe moarte inima se-arată!
S-aducă jertfa omului, Care acum s-a curățit, Ca jertfă pentru ispășit Și să îi facă ispășire, Așa cum e a lui menire. În urmă, fi-va-njunghiată A doua jertfă ce-a fost dată, Adică mielul ce-l socot Să-Mi fie ardere de tot.
Să-njunghii mielul ce-o să țină Locul de jertfă pentru vină, Iar al său sânge, adunat, La preot, trebuie-a fi dat. El o să-l ieie, după care, Cu sânge să îl ungă are, Pe omul cari s-a curățit Așa cum este rânduit, Așa precum a fost cerut: Urechea dreaptă, l-a-nceput – Pe vârful ei – degetul mare Al mâinii drepte, după care, Degetul mare e și el – De la piciorul drept – la fel, Cu sânge, uns. Preotu-apoi,
„Vă-ndemn dar, fraților, mereu, Pentru ca Domnul Dumnezeu Să vă arate îndurare, Să vă aduceți, fiecare, Al vostru trup, drept jertfă vie, Cari sfântă trebuie să fie, Spre-a fi plăcută Domnului, Căci ea, apoi, în fața Lui, Are să vi se socotească Slujbă a fi, duhovnicească.
Nu dați în stăpânirea lui – Adică-n a păcatului – Nicicând, a voastre mădulare, Pe cari, al vostru trup le are, S-ajungă – împotriva firii – Unelte-ale nelegiuirii. Ci dăruiți-vă, mereu – Voi înșivă – lui Dumnezeu, Drept vii, din morți, precum erați. Deci voi, lui Dumnezeu le dați Pe ale voastre mădulare, Spre a fi, astfel, fiecare, Unelte de neprihănire.
În felul vostru, omenesc, Eu am dorit să vă vorbesc, Din pricină că fiecare, O fire pământească, are. Așa precum voi ați făcut – În vremea care a trecut – Din ale voastre mădulare, Niște unelte – roabe – care Slujeau necurățiilor, Precum și făr’delegilor – Încât, apoi, v-ați pomenit Că făr’delegi ați săvârșit – La fel, acuma, fiecare, Din ale sale mădulare, Să facă roabe destinate A fi neprihănirii date, Ca la sfințirea voastră, voi S-ajungeți, în ăst fel, apoi!
Căci cu un preț, dragii mei frați, Ați fost, acuma, cumpărați. În al vost’ trup și duh, mereu, Să-L proslăviți pe Dumnezeu, Căci duhul și cu trupul sânt Ale lui Dumnezeu Cel Sfânt.”
„Deci, dacă noi – biete ființe – Avem așa făgăduințe, Atuncea, trebuie să știm, Necontenit, curați, să fim, De-ntinăciunea trupului, Precum și de a duhului, Spre-a duce, până la sfârșit, Sfințirea noastră, negreșit, Trăind în frică, tot mereu, Față de-al nostru Dumnezeu.”
Ia seama bine: te păzește! De rana leprei, te ferește! Să faceți tot ce, sfătuiți, Veți fi de preoții Leviți. Neîncetat, voi să vegheați, Căci trebuie ca să lucrați După poruncile pe care – Azi – vi le dau, la fiecare.
Nădejdea mea-i în Cel de Sus, Și știu, într-adevăr, prea bine, Că nu voi fi dat de rușine – Apoi – în față-I, cu nimic. De-aceea, pot ca să vă zic, Cum că Hristos, întotdeauna, În al meu trup, va fi într-una, Cu îndrăzneală, proslăvit Prin viața mea, necontenit; Și proslăvit, de-asemenea, Va fi El și prin moartea mea.
Ca niște pietre vii, și voi Sunteți zidiți, formând apoi, O casă, toți – duhovnicească. Cu voi, o să se-alcătuiască În urmă dar, o preoție Cari sfântă trebuie să fie. Jertfe duhovnicești apoi, Va trebui s-aduceți voi, Lui Dumnezeu – pe al Său plac – Cari prin Iisus Hristos se fac.