Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Кынтаря кынтэрилор 5:1 - Biblia în versuri 2014

1 „Eu intru în grădina mea, Soro mireaso și din ea, Smirna o voi culege, care Multe miresme în ea are. Am să mănânc, după plăcere, Și fagurele meu de miere. Apoi, așa precum vreau eu, Beau vinul și laptele meu…” „Haideți prieteni și mâncați! Cu dragoste vă îmbătați!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

1 Am venit în grădina mea, sora mea, mireasa mea; mi-am adunat smirna și mirodeniile, mi-am mâncat fagurul cu miere, mi-am băut vinul și laptele. Mâncați, prieteni, și beți! Îmbătați-vă de iubire!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 „Sora mea, mireasa mea, am venit în grădina mea. Mi-am adunat uleiurile parfumate și aromele. Mi-am mâncat fagurul cu miere, mi-am băut vinul și laptele. Mâncați, prieteni, și voi; și beți! Îndrăgostiților, îmbătați-vă de dragoste!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Am intrat în grădina mea, soră a mea, mireaso, am cules mirul meu cu balsam, am mâncat fagurele meu cu miere, am băut vinul meu cu lapte. Mâncați, prieteni, beți și îmbătați-vă de iubire!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Eu intru în grădina mea, soro mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… – Mâncați, prieteni, beți și îmbătați-vă de dragoste! –

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Am venit în grădina mea, sora mea, mireaso! Am smuls smirna mea cu mireasma mea; am mâncat fagurii mei și mierea mea; am băut vinul meu cu laptele meu; mâncați, prieteni, beți și îmbătați‐vă, iubiților!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Кынтаря кынтэрилор 5:1
43 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

La masă-au stat apoi. Când, iată, Văzură că venea o ceată, Din Galaad. Ismaeliți Erau cei întovărășiți În ceată. Cămilele lor, Cu smirnă, leac alinător, Tămâie, erau încărcate – Către Egipt fiind mânate.


Domnul iubește pe acel Cari teamă va avea de El, Punând toată nădejdea lui În bunătatea Domnului.


Sfinții din țară – ne-ndoios – Și omul cel evlavios, Plăcere-s sufletului meu.


Mănâncă fiule, din miere: E dulce și-ți va da plăcere, Îndulcind cerul gurii tale, Cu zahărul miresmei sale.


Au fost chemați și ei: „Veniți, Ca să mâncați din carnea mea Și al meu vin să-l puteți bea.


Cel cari îmi este prea iubit, E un mănunchi de mir, primit, Cari între sâni mi se-odihnește.


Te scoală crivățule-ndată! Tu, vântule, vino odată Și dinspre miazăzi să bați! Peste grădina mea, suflați, Să picure mireasma care Se află-ntre-ale ei hotare!” „Pe-al meu iubit, l-aștept să vină Și să pătrundă în grădină; Din roadele, în ea aflate, Să guste el, pe săturate!”


Mireaso, vino din Liban! Din vârful muntelui Aman Și din Hermon și din Senir! Privește-mă, din al lor șir. Din muntele pardoșilor, Din vizuina leilor, Aruncă-ți ochii către zare, Ca să privești în depărtare.


„Către grădină am plecat Și printre nuci, eu m-am plimbat. Am căutat, în a mea cale, Să văd verdeața de pe vale Să văd via de-a-nmugurit Și rodia de-a înflorit.”


„Iată, iubitul meu, știu bine Că la grădina lui s-a dus – La straturile-n care-a pus Miresmele – și printre crini, Își paște turma, în grădini.


„O, dacă frate, te-aș avea! Dacă și tu, de mama mea Erai ținut, la sânii ei Din care laptele să-l bei, De câte ori, când aș veni Și-n uliță te-aș întâlni, Te-aș săruta, căci nimenea, Atunci, de rău, nu m-ar ținea.


Hei, tu acela care ești Cel ce-n grădini doar locuiești, Niște prieteni, iată, vor Să-și plece-acum urechea lor, La glasul tău. Binevoiește Acuma dar, și îmi vorbește!”


Dar plata și câștigul lui, Vor fi-nchinate Domnului. Averea astfel dobândită Nu va fi strânsă și păzită, Ci ea are să fie dată Pentru o hrană-mbelșugată Și pentru haine strălucite Ce au să fie folosite De toți locuitorii lui, Cari stau în fața Domnului.


Iată-L pe Prea Iubitul meu! Un cântec am să Îi cânt eu. Îi cânt dar, Prea Iubitului, Un cântec despre via Lui! Iubitul meu avea o vie Care creștea pe o câmpie.


Tot astfel, Domnul milă-arată Și de Sion, pentru că iată Că mângâie, cu mâna Lui, Ruinele Sionului. Pustiu-n Rai îl va preface Și o grădină El va face Dintr-un pământ ce-i însetat Fiind de arșiță uscat. Acolo, numai veselie Va fi, mereu, și bucurie. Cântări de laudă, numai, Și mulțumiri vor fi în Rai.


El va vedea ce a rodit Sufletul Său, când a murit Și se va-nviora astfel. Prin cunoștința-aflată-n El, Al Meu Rob, Cel neprihănit, Pe mulți, îi va fi rânduit La starea care e cerută, Care-i lui Dumnezeu plăcută, Și va lua asupra Lui, Nelegiuirea omului.


De Domnul, fi-vei – ne-ncetat – Călăuzit și săturat Va face sufletul să-ți fie, Chiar și când umbli prin pustie. Îți dă putere-n mădulare, Să fii ca o grădină care, De un izvor este udată, A cărui apă, niciodată,


Cum bulgării pământului Dau naștere lăstarului Și precum a grădinii față Semănăturilor dă viață, La fel va face, peste fire, Ca să răsară mântuire Precum și laudă, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.”


De-aceea, Domnul Dumnezeu Vorbit-a-n acest fel: „Mereu, Ai Mei robi – iată – sunt hrăniți, Dar voi aveți să flămânziți. În timp ce robii Mei vor bea, Parte de sete veți avea. Când ei avea-vor bucurie, Vouă rușine-o să vă fie.


Atunci când aste lucruri, toate, Le veți vedea că-s întâmplate, În inimă o să simțiți Că bucurie-o să primiți, Iar oasele voastre vor prinde Putere, după cum se-ntinde Și crește iarba câmpului, Peste întinderile lui.” Domnul, față de-ai săi robi, are Să Își arate brațul tare, Însă vrăjmașii au să știe Ce va-nsemna a Lui urgie.


El le va spune, imediat: „Când ăstora mici frați ai Mei – Neînsemnați, șterși, mărunței – Aceste lucruri, le-ați făcut, Atuncea – trebuie știut – Că nu le-ați făcut lor, ci Mie!”


Vă spun dar, prieteni ai Mei: Să nu vă temeți de acei Ce ucid trupul, iar apoi, Nimic nu mai pot face. Voi,


Mireasa este-a mirelui; Prietenul acestuia, Ce bucurie va avea, Că șade-alăturea de mire, Putând s-asculte-a sa vorbire! Acum, această bucurie Care îmi este dată mie – Aflați dar – că este deplină Și, veșnic, ea are să țină.


Toți ucenicii au găsit, Că este foarte potrivit, Ca fiecare, dintre ei, Să dea fraților lor Iudei, După putință, ajutor.


Să nu vă prindă-n mreaja lui, Vinul, ca să vă îmbătați, Căci acest lucru – nu uitați – Este chemat „destrăbălare”. Fiți plini de Duh dar, fiecare.


Și Duhul și Mireasa-apoi, Îmi spun: „Doamne, vino la noi!” Cei ce aud, apoi și ei Să spună „Vino!”. Toți acei Care, pe drum, au însetat, La Mine pot să vină-ndat’. Cel care, apa vieți-o vrea, Să vină-acuma, ca să bea, Pentru că are a-i fi dată, Fără să i se ceară plată!


Treizeci de inși s-au adunat Și-alăturea de el au stat.


Nevasta lui a fost luată Și-unui tovarăș de-al său, dată.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ