Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Кынтаря кынтэрилор 2:9 - Biblia în versuri 2014

9 Iubitul meu e, bunăoară, La fel ca și o căprioară, Ca și un pui de cerb. În zare, Crește din ce în ce mai mare. Iată-l! Se-apropie pe drum! E lângă zidul nostru-acum. E la fereastră și pândește; Printre zăbrele mă privește

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

9 Iubitul meu este ca o gazelă, ca un pui de cerb. Iată-l că stă în spatele zidurilor casei noastre, uitându-se prin ferestre și contemplând printre zăbrele.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Iubitul meu este ca o căprioară, ca un pui de cerb. Observați-l cum stă în spatele zidurilor casei noastre, uitându-se prin ferestre și privind cu admirație printre grilajele lor.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Iubitul meu se aseamănă cu o gazelă sau cu puiul de cerb. Iată, el stă în spatele zidului, se uită pe fereastră și privește printre zăbrele!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, privește printre zăbrele.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Iubitul meu este ca o gazelă sau un pui de cerb. Iată, stă în dosul zidului nostru, se uită prin fereastră, privește printre zăbrele.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Кынтаря кынтэрилор 2:9
23 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Acolo-alăturea de ei, Erau feciorii Țeruei: Ioab, întâiul s-a chemat, De Abișai era urmat, Iar cel din urmă este cel Cari se numise Asael. Acesta fost-a, bunăoară, Iute ca și o căprioară.


Plăcută ca o căprioară, Ca o cerboaică-n primăvară. Iubește-o dară, necurmat. Tot timpul, să fii îmbătat De ale ei drăgălășii. Îndrăgostit, doresc să fii, De-a ei iubire, ne-ncetat!


Deci caută, fără-ncetare, Să scapi din mâna omului Cum scapă vânătorului, O căprioară sau din laț – De-al păsărarului lung braț – Cum scapă-o biată zburătoare. Scapă de-a omului prinsoare!


Stam la fereastra casei mele Și mă uitam printre zăbrele.


„Frumos ești, prea iubitul meu! Cât de plăcut ești tu, mereu! Iată verdeața, așternut, Pentru-al nost’ pat, s-a prefăcut.”


Până când se mai răcorește, Până când umbra se lungește, Întoarce-te! Aici sunt eu Și te aștept, iubitul meu. Sari peste câmpuri, bunăoară, La fel ca și o căprioară. Ca și un pui de cerb apoi, Saltă și vino înapoi. Treci peste munții care cresc În zare și ne despărțesc.”


„Vouă vă jur – fiice pe care, Ierusalimul meu le are – Pe căprioarele zglobii Și pe cerboaice din câmpii: Să nu cumva, voi să stârniți Iubirea, și să n-o treziți Din somn – luați dar seama bine – Până când singură ea vine!”


„Vouă vă jur – fiice pe care, Ierusalimul meu le are – Pe căprioarele zglobii Și pe cerboaice din câmpii: Să nu cumva, voi să stârniți Iubirea, și să n-o treziți Din somn – luați dar, seama bine – Până când, singură, ea vine!”


„Hai, vino repede, căci eu Te-aștept aici, iubitul meu! Aleargă iute, bunăoară, La fel ca și o căprioară. Ca și un pui de cerb apoi, Saltă și vino înapoi. Treci peste munți ce răspândesc Miresme, și ne despărțesc!”


Le-au spus, apoi, ce se-ntâmplase, Pe drum, și cum L-au cunoscut, Abia atunci, când L-au văzut Că, acea pâine, a luat-o, A frânt-o, iar apoi, le-a dat-o.


Isaia, astfel, a vorbit, În clipa-n care a privit, La slava Lui. Totuși, erau


Scripturile, le cercetați, Căci – viață veșnică – sperați, În ele, a găsi. Ei bine, Ele mărturisesc, de Mine!


Dacă, pe Moise, chiar l-ați crede, Voi, și pe Mine-atunci, M-ați crede, Căci el, în cele ce va scris, De Mine, tot mereu, va zis.


Ca-ntr-o oglindă, azi, putem – Întunecoasă – să vedem. Dar va veni o dimineață, Când vom privi față în față. Astăzi, cunosc numai în parte, Însă, în vremi ce nu-s departe, Totul, deplin, voi fi știut, Cum și eu fost-am cunoscut.


Căci ele-acum s-au arătat, Drept umbra lucrurilor care, În viitor doar, vor apare.


„O umbră numai, Legea are, A bunurilor viitoare, Nu fața cea adevărată A lucrurilor. Niciodată, Prin jertfele care s-au dat, An după an, neîncetat, Desăvârșit – pe nimenea – Să facă ea, nu va putea, Indiferent cine-ar fi cel Care se-apropie astfel.


Atunci, în mare grabă – eu – Jos, la pământ, m-am aruncat, Vrând, lui, să mă închin, îndat’. Dar el mi-a zis: „Să te ferești, Așa ceva, să făptuiești! Un lucru vreau, să îl știi bine: Și eu sunt slujitor, ca tine – Ca ai tăi frați – și ne-ndoios, Țin mărturia lui Hristos. Lui Dumnezeu, necontenit, Să te închini tu, negreșit! (Căci duh este – de prorocire – A lui Iisus mărturisire.)”


A lui Sisera mamă sta Neliniștită și-aștepta – Înconjurată de femei – Întoarcerea fiului ei. De la fereastra casei sale, Printre zăbrele, înspre vale, Privea și se-ntreba, mereu: „De ce nu vine fiul meu? De ce-ntârzie carul lui? Nu-l văd, în lungul drumului!”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ