Кынтаря кынтэрилор 2:14 - Biblia în versuri 2014

¹⁴ Tu, porumbiță dintre stânci, Din scobiturile adânci Ale prăpăstiilor, mult – Glasul – voiesc să ți-l ascult. Vino degrabă – nu mai sta – Să pot privi la fața ta. Căci glasul tău – o știi prea bine – Cât e de dulce, pentru mine. Să-ți văd obrajii vreau, căci ei Plăcuți sunt, pentru ochii mei.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

¹⁴ Porumbița mea, din crăpăturile stâncii, din locurile ascunse ale înălțimilor, arată-mi fața ta și lasă-mă să-ți aud glasul, căci glasul tău este dulce, iar fața ta este încântătoare.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁴ Porumbița mea, din crăpăturile stâncii, din locurile ascunse ale înălțimilor! Arată-mi fața ta și lasă-mă să îți aud vocea; pentru că ea este dulce, iar fața ta este încântătoare!”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁴ Porumbița mea din crăpăturile stâncii, fă-mă să văd înfățișarea ta din ascunzișurile potecilor, fă-mă să aud glasul tău! Căci glasul tău este dulce și înfățișarea ta, plăcută.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁴ Porumbiță din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi fața ta și fă-mă să-ți aud glasul! Căci glasul tău este dulce și fața ta, plăcută.” –

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁴ Porumbița mea, care stai în crăpăturile stâncilor, în adânciturile prăpăstiilor, fă‐mă să‐ți văd fața, fă‐mă să‐ți aud glasul; căci glasul tău este dulce și fața ta plăcută.

Кынтаря кынтэрилор 2:14 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

Iov 9:16

Dacă mă rog și-s ascultat, Totuși, nu sunt încredințat Că Și-a plecat El – Dumnezeu – Urechea Sa, la glasul meu,

Psalmi 110:3

Poporu-i plin de-nflăcărare, Când Îți aduni oastea cea mere. Tinerii Tăi, în haine sfinte, Ca roua vin să-Ți stea-nainte.

Psalmi 22:3

Totuși, Tu ești mereu Cel Sfânt În al lui Israel popor. În laudele tuturor, Tu locuiești, necontenit.

Psalmi 45:11

Atuncea, împăratul are Ca frumusețea ta cea mare Să o poftească. Însă el Este chiar Domnul tău; astfel, Tu să te-nchini în fața lui.

Psalmi 45:12

Atuncea, fiica Tirului, Precum și cele mai bogate Cari în popor vor fi aflate, Să cumpere – vor căuta – Mereu, bunăvoința ta.

Psalmi 50:23

Cel care, mulțumire, știe – Drept jertfă – să-Mi aducă Mie, Acela doar Mă proslăvește. Doar omul care își păzește Cărarea, parte va avea Să vadă mântuirea Mea.”

Psalmi 68:13

Pe când în staule ședeți Cu toții și odihnă-aveți, Pe-aripile de porumbel Argint s-a pus; are pe el, Pene de-un galben auriu.

Psalmi 74:19

Nu lăsa pradă fiarelor, Sufletul tuturor celor Care ai Tăi se dovedesc. Pe-aceia care se vădesc Ai Tăi nenorociți să fie, Nu îi uita, pentru vecie!

Exodul 3:6

Apoi El a adăugat: „Sunt Domnul, cari M-am arătat Tatălui tău. Eu sunt, mereu, Al lui Avram Sfânt Dumnezeu; Și-al lui Isac sunt, totodată, Și al lui Iacov!” De îndată, Moise, obrazul, și-a ascuns, Pentru că spaima l-a pătruns, Și s-a temut să îndrăznească, Spre Dumnezeu, să mai privească.

Proverbe 15:8

Luată-i jertfa răului, Drept scârbă-n fața Domnului; Lui Dumnezeu îi e plăcută Doar rugăciunea ce-i făcută De oamenii neprihăniți.

Кынтаря кынтэрилор 1:15

„Iubita mea, nu te privești? Te uită ce frumoasă ești! Îți sunt a ochilor bobițe, Ca ochii unei porumbițe.”

Кынтаря кынтэрилор 1:5

Sunt neagră, însă negreșit, Frumoasă sunt – fiice pe care Ierusalimul meu le are – Asemeni corturilor lui Cari sunt ale Chedarului, Ca și covoarele pe care Măritul Solomon le are.

Кынтаря кынтэрилор 1:8

„Tu care ești în ochii mei, Cea mai frumoasă din femei, Dacă acest lucru nu-l știi, Să ieși afară și să vii, Apoi, pe urma oilor; Iar lângă-ale păstorilor Colibe-n șesurile verzi, Du-ți la pășune ai tăi iezi.

Кынтаря кынтэрилор 5:2

„Am adormit, însă veghea, Neobosit, inima mea… Atuncea, auzit-am eu Cum bate prea iubitul meu Și-atuncea doar – în acel ceas – Am auzit eu, al său glas: „Deschide-mi, soră prea iubită, Tu scumpă și neprihănită, Tu porumbițo. Iată, vin! De rouă-mi este capul plin, Și simt cum cârlionții mei – De-ai nopții picuri – îmi sunt grei.”

Кынтаря кынтэрилор 8:13

Hei, tu acela care ești Cel ce-n grădini doar locuiești, Niște prieteni, iată, vor Să-și plece-acum urechea lor, La glasul tău. Binevoiește Acuma dar, și îmi vorbește!”

Isaia 2:21

În peșterile cele-adânci, Ce sunt aflate printre stânci, Și-n crăpăturile pe care Fața pământului le are, Toți oameni au să voiască – Atunci – să se adăpostească, Mânați de frica Domnului Și slava măreției Lui, Căci Domnul are să pornească, Pământul, să îl îngrozească.

Isaia 51:3

Tot astfel, Domnul milă-arată Și de Sion, pentru că iată Că mângâie, cu mâna Lui, Ruinele Sionului. Pustiu-n Rai îl va preface Și o grădină El va face Dintr-un pământ ce-i însetat Fiind de arșiță uscat. Acolo, numai veselie Va fi, mereu, și bucurie. Cântări de laudă, numai, Și mulțumiri vor fi în Rai.

Isaia 6:5

Când aste lucruri le-am zărit, Înspăimântat am glăsuit: „E vai de mine! Sunt pierdut, Căci pe-mpărat, eu L-am văzut! Pe al oștirii Dumnezeu – Acum – L-am întâlnit, iar eu Sunt om cu buze necurate Și locuiesc într-o cetate, În mijlocul oamenilor Care și ei, la rândul lor, Tot buze necurate au!”

Isaia 60:8

Cine sunt cei cari, bunăoară, Asemenea norilor zboară, Asemeni porumbeilor Grăbiți spre porumbarul lor?

Ieremia 48:28

Cetățile, le părăsiți Și-n stânci, plecați să locuiți! Voi, cei cari în Moab v-aflați, Ca porumbeii vă purtați! Vă faceți cuib, asemeni lor, Pe marginea peșterilor!

Ieremia 49:16

Înfumurarea ta cea mare Și-a inimii tale-ngâmfare Te face să te rătăcești, Pe tine, care locuiești Pe culmile dealurilor Și-n crăpătura stâncilor. Dar chiar dacă, cuibul ți-l pui Pe culmile vulturului, Și-acolo am să te lovesc Și am ca să te pedepsesc.”

Езекиел 7:16

Fugarii care reușesc Să scape, se adăpostesc Pe munți. Cu niște porumbei Ai văilor, seamănă ei, Căci vaiete și tânguire, Scot pentru-a lor nelegiuire.

Daniel 9:7

Tu Doamne, însă, ne-ncetat, Doar drept a fi, Te-ai arătat. A noastră față se cuvine Ca să se umple de rușine. Toți cei ce-n Iuda sunt aflați, Să se simțească rușinați. Cei din Ierusalim la fel, Precum și cei din Israel, Fie că sunt apropiați, Fie că sunt îndepărtați Pentru că Tu i-ai izgonit În lume, când au săvârșit Fărădelegi și-s arătați, Față de Tine, vinovați!

Obadia 1:3

Mândriile inimii tale Te-au dus pe-a rătăcirii cale, Pe tine, cel care domnești În înălțimi și locuiești În crăpăturile pe care Cremenea stâncilor o are. De-aceea-n tine-ai cugetat Și-n acest fel te-ai întrebat: „Cine, de-aici, de unde sânt, O să m-arunce la pământ?”

Matei 10:16

„Iată, Eu vă trimit, acum, Să o porniți pe al Meu drum. Sunteți asemeni oilor, Plecate-n calea lupilor. Fiți înțelepți deci, dragii Mei, La fel ca șerpii. Porumbei, La răutate, vreau să fiți.

Matei 3:16

Ioan, atuncea, L-a lăsat, Iar după ce L-a botezat, Iisus, din apă, a ieșit. Privirile Și-a pironit Spre cer. La fel ca într-un vis, Acesta, larg, I s-a deschis, Lăsând, în chip de porumbel, Să se coboare peste El, Duhul Cel Sfânt, din Dumnezeu.

Efeseni 5:27

Vrând ca Biserica să vie, În fața Lui, și-apoi să fie, Mereu, slăvită și curată – Fără de zbârcituri, sau pată – Ci sfântă, mai presus de fire, Și plină de neprihănire.

Coloseni 1:22

Prin al Său trup de carne-apoi – Prin moartea Sa – pentru ca voi, Drept sfinți să vă înfățișați, În fața Lui – dragii mei frați – Lipsiți de orice meteahană, Fără vreo vină sau prihană.

Evrei 10:22

Să caute dar, fiecare, Să se apropie, să vină La El, având inima plină Cu o credință-adevărată, Stropită bine și curată, Spălată înăuntrul său, De urma unui cuget rău, Avându-și trupul îmbăiat În apă, spre a fi curat.

Evrei 4:16

Haideți dar, să ne-apropiem, Cu-ncredere ca să ședem Lângă al Său scaun de har, Ca să primim apoi, în dar, Harul și îndurarea-I mare Și-apoi, la vremea de-ncercare, Să nu ne pomenim uitați, Ci dimpotrivă, ajutați.”

1 Petru 3:4

Ci drept podoabă, s-aveți voi, Omul din interior, pe care, L-ascunde-n inimi, fiecare, În curăția sănătoasă, Nepieritoare și frumoasă, A unui duh blând, liniștit, Care de Domnu-i prețuit.

Iuda 1:24

A Celui cari are putere Să vă păzească de cădere, Făcându-vă ca să veniți, La slava Sa, neprihăniți –

Revelația 5:8

Făpturile acolo-aflate, Cari patru-n număr sunt, de toate, Precum și toți bătrâni-acei, Cari douăzeci și patru-s ei, Jos, la pământ, s-au aruncat, În fața Mielului, de-ndat’, Ținând, în mână, alăute Și-având potirele umplute, Doar cu tămâie, căci în ele – Deci în potirele acele – Sunt rugăciunile ținute, Care, de sfinți, au fost făcute. Potirele acestea toate, Numai din aur sunt lucrate.