13 Când Ghedeon – neobservat – Sosit-a și s-a așezat La pândă, doi ostași erau Mai la oparte, și vorbeau. Unul din ei, atunci, a zis, Tovarășului său: „Un vis, Foarte ciudat, eu am avut. O turtă-n vis mi-a apărut – Din orz – ce se rostogolea, Și-n Madian, ea pătrundea. În tabără, când a venit, La cort s-a dus și l-a lovit. Cortul, atunci, s-a răsturnat Și-ndată fost-a dărâmat.”
13 Ghedeon a sosit, și iată că un om îi povestea semenului său un vis. El zicea: ‒ Am avut un vis: se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra midianiților. A ajuns până la cort, l-a izbit și acesta a căzut răsturnându-se cu susul în jos. Și, astfel, cortul a fost distrus.
13 Când a ajuns Ghedeon acolo, a văzut un om care îi povestea un vis prietenului lui. El zicea: „Am avut un vis în care am văzut că o turtă de orz se rostogolea în tabăra midianiților. A ajuns până la cort și l-a lovit violent. Acesta a căzut răsturnându-se cu partea de sus în jos! Și așa a fost distrus cortul!”
13 Ghedeón a sosit și iată că un om istorisea vecinului său un vis. El zicea: „Am visat un vis: se făcea că o pâine rotundă de orz se rostogolea în tabăra lui Madián; a venit și a lovit cortul și a căzut; a dat peste cap cortul și s-a răsturnat”.
13 Ghedeon a sosit și iată că un om istorisea tovarășului său un vis. El zicea: „Am visat un vis și se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, și cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos și cortul a fost dărâmat.”
13 Și Ghedeon a venit și iată un bărbat spunea semenului său un vis și zicea: Iată am visat un vis și iată o turtă de pâine de orz se rostogolea în tabăra lui Madian și a venit până la cort și l‐a lovit de a căzut, și l‐a răsturnat cu susul în jos și cortul s‐a răsturnat.
Iată că Dumnezeu Cel Sfânt Lucruri nebune, a ales, Prin ele vrând, bine-nțeles, Ca pe acele înțelepte – Care, în lume, sunt deștepte – El să le facă de rușine. A mai găsit că este bine S-aleagă, de pe-acest pământ, Doar lucruri care slabe sânt, Să rușineze-astfel, anume, Pe cele tari, ce sunt în lume.
Israeliții au strigat, La Dumnezeu, neîncetat, Iar El, atunci, peste popor, A ridicat izbăvitor, Pe un bărbat ce s-a numit Ehud, și care a ieșit Din Beniamin. Acesta, iată, Pe Ghera, l-a avut drept tată. Ehud acesta se vădea Că, dreapta, nu și-o folosea. Atunci, fiii lui Israel Au vrut ca lui Eglon, prin el, Un dar, să-i facă, negreșit.
Ehud, apoi – într-un sfârșit – Din astă lume, a pierit. Șamgar, pe urme, i-a călcat. El era fiul lui Anat. De un otig s-a folosit – De plug – cu care i-a lovit Pe Filisteni, când i-a bătut Și șase sute au căzut Uciși de mâna lui. Astfel, Șamgar a fost, în Israel, Știut drept un izbăvitor, Pentru smeritul său popor.
Femeia a încuviințat, Iar după ce el s-a culcat, Mâna, pe un țăruș, a pus – Aflat la cort – și-a mai adus Și un ciocan. Apoi Iael, Tiptil, se-apropie de el Și-n tâmplă-n urmă, i-a bătut Țărușul care i-a trecut Prin cap, încât l-a țintuit Jos, la pământ, și a murit.
Debora zise: „Merg și eu, Însă, să știi că Dumnezeu Nu-ți va da slavă-n a ta cale, Pentru că nu-n mâinile tale, Sisera are-a fi lăsat, Ci el are să fie dat În mâinile unei femei, Iar slava o să fie-a ei.” Apoi, Debora l-a-nsoțit La Chedeș, iar când au sosit,
Dar Ghedeon nu se clintea, Ci L-a-ntrebat: „Cum aș putea, Pe Israel, să-l izbăvesc, Așa sărman cum mă găsesc? Familia mea – precum se știe – Se trage, după seminție, Din cele mai sărace case Care se află în Manase; Iar dintre toți – la tatăl meu – Află căci cel mai mic, sunt eu.”
În vale, erau răspândiți Madianiți și-Ameleciți, Precum și cei care-au venit Din țările din Răsărit. Ca și lăcustele păreau, Căci mulți, în număr, ei erau, Iar numărul cămilelor Părea nisipul mărilor.
Al său tovarăș a răspuns, Adânc, de visul său, pătruns: „Visul ne spune-acum ceva. Iar turta nu e altceva Decât o sabie pe care – Desigur – Ghedeon o are. El, pe Ioas, îl are tată, Iar sabia-i, la el aflată, Căci după cum văd, el e cel Care-i bărbat, în Israel.”
Țalmuna și Zebah – cei cari, În Madian erau mai mari – Înconjurați de oastea lor, Popas făcut-au la Carcor. Cam cincisprezece mii erau Oștenii care-i însoțeau. O sută douăzeci de mii De-ai Răsăritului copii, Căzuseră, fiind loviți De sabie, și prăpădiți.