Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Judecători 5:23 - Biblia în versuri 2014

23 Îngerul Domnului, de sus – Din ceruri – a venit și-a spus: „Voi, pe Meroza-l blestemați, Pe cei care-s cu el aflați! Să-i blestemați pe-aceia care, Locuitori, Meroza-i are, Căci nici unul nu a venit Și-n ajutor, nu i-au sărit Lui Dumnezeu, ca-n rând să fie, Cu cei ce-s plini de vitejie!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

23 «Blestemați pe Meroza!», a zis Îngerul Domnului. «Să blestemați amarnic pe locuitorii ei, căci nu au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului împotriva celor măreți».

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

23 Îngerul lui Iahve a zis: ‘Blestemați pe Meroza!’ Să blestemați foarte mult pe locuitorii lui, pentru că nu au venit în ajutorul lui Iahve; ei nu au ajutat pe Iahve împotriva celor care dețineau forța (în Canaan).

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

23 «Blestemat să fie Meróz!», a zis îngerul Domnului, «blestemați, blestemați pe locuitorii lui! Căci nu a venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului, printre eroi».

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

23 Blestemați pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemați, blestemați pe locuitorii lui, Căci n-au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

23 Blestemați Merozul, zice Îngerul Domnului, blestemați, blestemați pe locuitorii lui, căci ei n‐au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre viteji.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Judecători 5:23
23 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Și Tecoiții au lucrat, Însă cei care s-au aflat, În fruntea lor, nu s-au supus În slujba Domnului de Sus.


Dar cine-o să mă sprijinească Și împotriva răilor, O să îmi deie ajutor?


Să fie blestemat cel care Va împlini, cu nebăgare De seamă, lucrul Domnului! Cuvintele blestemului Să îl ajungă pe acel Cari, sabia, de la măcel, Și-o va opri! Netulburat,


Către acei care-au să fie La stânga, zice-va: „Plecați – Voi – de la Mine, blestemați! Locul pe care îl aveți, E-n focul veșnic! Vă duceți! L-am pregătit diavolului, Vouă și îngerilor lui!


N-aș îndrăzni să pomenesc Un lucru, ce n-a fost făcut, Chiar de Hristos, de la-nceput – Prin mine – spre-a aduce-astfel, La ascultare, pentru El, Pe orice Neam, de pe pământ: Fie prin faptă sau cuvânt,


Dacă, cumva, se dovedește, Că cineva nu Îl iubește Pe Domnul nost’, Hristos Iisus, Să fie, anatema, pus! Mai înainte de-a fi gata Epistola, zic: „Maranata!” (Cuvântul, tălmăcit, e bine, Prin „Iată, Domnul nostru vine!”)


Noi împreună-am fost, mereu, Doar lucrători, cu Dumnezeu; Iar voi sunteți ogorul Lui, Sunteți clădirea Domnului.”


„Ca unii cari lucrăm mereu, Alăturea de Dumnezeu, Vă sfătuim să încercați, Neîncetat, să căutați Să nu vă fie, în zadar, Dat, al lui Dumnezeu, sfânt har.


Îngerul Domnului S-a dus, În fața ei și-apoi, a spus: „Tu, stearpă, ești, precum toți știu. Dar iată că vei naște-un fiu.


Îngerul Domnului S-a dus, Pân’ la Ghilgal, și-astfel a spus, Când, la Bochim, a poposit: „Eu, din Egipt, v-am izbăvit, Căci din robia cea amară V-am scos, ca să vă dau o țară, Așa cum am făgăduit În vremea-n care am vorbit Cu-ai voști’ părinți. Atuncea, Eu Am zis că „legământul Meu, Nu am să-l rup, nicicând, cu voi”.


Israeliți-au zis apoi: „Cine sunt cei cari – dintre noi – Nu s-au suit la adunare, Atunci când mers-am fiecare, Să stăm în fața Domnului, Pentru a cere sfatul Lui?” De-aceea ei au întrebat, Pentru că toți s-au fost legat, Cu jurământ, contra oricui N-ar merge-n fața Domnului, La Mițpa. Ei, când au jurat, În acest fel, au cuvântat: „Cu moartea, fi-va pedepsit, Cel ce, la Mițpa, n-a venit!”


După ce mult timp s-au gândit, S-au întrebat, într-un sfârșit: „E cineva, aicea, care Să nu fi fost la Mițpa, oare, Să stea în fața Domnului?” Din țara Galaadului – Din Iabes – nimeni nu venise Când Israelul se-ntâlnise La Mițpa, într-o adunare.


După Barac – acela care Pe-Abinoam, tată, îl are, Iar locu-n care a trăit, Chedeș-Neftali e numit – Debora-n grabă a trimis, Pe niște slugi și-apoi i-a zis: „Ascultă ce a poruncit Domnul, atunci când mi-a vorbit: „Du-te spre vârful muntelui Cari este al Taborului Și ia cu tine zece mii, Dintre ai lui Neftali fii Și dintre ai lui Zabulon.


O rămășiță de popor A biruit rândul celor Care, puternici, s-au vădit, Căci Dumnezeu mi-a dăruit Izbânda și-astfel, i-am bătut Pe cei viteji, din ăst ținut.


Apoi, Îngerul Domnului A coborât, din cerul Lui, Și-a mers la Ofra. El a stat Sub un stejar, acolo-aflat. Ioas era stăpânul lui – Adică al stejarului. Pe Ghedeon, fiu, îl avea Și din Abiezer venea, După familia tatălui. În vremea ‘ceea, fiul lui – Cari Ghedeon a fost chemat – Era cu teascul său aflat În acel loc și grâu bătea, Căci să-l ascundă, el voia, Din fața Madianului.


Când Ghedeon a poposit Lângă Sucot, a îndrăznit Să ceară oamenilor care Erau acolo, de mâncare: „Vă rog, câteva pâini să dați, Oștenilor cu mine-aflați, Căci sunt flămânzi și obosiți. Iată că noi suntem porniți În urmărirea lui Țalmuna Și-a lui Zebah. Cei doi sunt una, Căci împreună-s așezați, În Madian, ca împărați.”


Cei din Sucot, când auziră, În felu-acesta glăsuiră: „Țalmuna și Zebah – cei cari În Madian sunt cei mai mari – Se află-n stăpânirea ta? Atunci, de ce te-am asculta, Ca să dăm pâine, oștii tale? Du-te și vezi-ți de-a ta cale!”


De-acolo – cu oștirea – el S-a îndreptat spre Penuel. La fel, și-aicea, a vorbit, Însă răspunsul l-a primit Exact precum au cuvântat Cei din Sucot. S-a-nfuriat,


Cei care-aici s-au adunat, Au să priceapă, imediat, Că Dumnezeu nu mântuiește Prin sabie, nu izbăvește Prin suliță. El o să dea Izbândă, după cum va vrea, Căci biruința e a Lui. Astfel, prin voia Domnului, Lăsată e oștirea voastră S-ajungă predă-n mâna noastră.”


Saul, pe David, l-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Iată, pe fiica mea cea mare – Cea cari Merab, drept nume, are – Am hotărât să ți-o dau ție De-acuma, spre a-ți fi soție. Un lucru vreau să împlinești: Cu vitejie să-mi slujești, Purtând războaiele pe care, Al nostru Dumnezeu le are.” În acest fel, Saul vorbea, Pentru că-n sinea lui gândea: „Nu vreau, mâna, pe el a-mi pune. Las Filistenii a-l răpune.”


Iartă te rog, pe roaba ta, Căci Dumnezeu îți va sălta O casă trainică, mereu, Pentru că văd că domnul meu, Poartă războaiele pe care Al nostru Dumnezeu le are. Din astă pricină, știu bine, Că nu e răutate-n tine.


Ascultă-l dar, pe robul tău, Și-apoi să judeci cu dreptate, Tot ce-ți voi spune, împărate. Dacă cumva, e Dumnezeu Cel ce te-ațâță, tot mereu, În contra mea, zic să primească Mirosul ce-o să-l răspândească Un dar, ce este de mâncare, Adus de noi, de fiecare. Dar dacă nu e Dumnezeu, Ci ațâțat ești tu, mereu, De către oameni, să se știe Că blestemați doresc să fie, În fața Domnului ceresc, Fiindcă ei mă izgonesc Din moștenirea cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Zicând: „Să pleci, unde voiești, La domni străini, ca să slujești.”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ