„Doamne, dar nu văd ochii Tăi, Care e adevărul, oare? Tu îi lovești, fără-ncetare, În timp ce ei – pot ca să zic – Precum că n-au simțit nimic. Tu-i nimicești, fără măsură, Dar ei nu iau învățătură, Ci capătă o-nfățișare Cari, decât stânca, e mai tare Și nu-nțeleg că e mai bine Să se întoarcă iar, la Tine.”
Ce mai putem să zicem noi? Căci nu mi-ajunge timpu-apoi, Dacă aș vrea ca să vorbesc De Ghedeon, să-l pomenesc Și pe Samson, ori pe Barac Sau referire – dacă fac – Și la Ieftaie, Samuel, La David și proroci, la fel!
Israeliții au făcut – Din nou – lucruri ce n-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au părăsit Pe Domnul lor și au slujit – În urmă – Astarteelor. Au mai slujit și Baalilor Și dumnezeilor pe care Sidonul și Moabu-i are; I-au mai slujit și pe acei Care erau drept dumnezei Pentru al lui Amon popor, Și pe ai Filistenilor.
Israeliții au făcut, Din nou, lucruri ce n-au plăcut, Lui Dumnezeu. S-a supărat Domnul, atunci, și-a-ntărâtat, Contra Israeliților, Pe cel ce fost-a domnitor Peste-al Moabului ținut. Numele care l-a avut Ăst împărat, era Eglon.
Israeliții au făcut Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu. Atuncea, El L-a părăsit, pe Israel În mâna Madianului Și șapte ani, puterea lui, Necontenit, l-a apăsat.