Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Judecători 3:15 - Biblia în versuri 2014

15 Israeliții au strigat, La Dumnezeu, neîncetat, Iar El, atunci, peste popor, A ridicat izbăvitor, Pe un bărbat ce s-a numit Ehud, și care a ieșit Din Beniamin. Acesta, iată, Pe Ghera, l-a avut drept tată. Ehud acesta se vădea Că, dreapta, nu și-o folosea. Atunci, fiii lui Israel Au vrut ca lui Eglon, prin el, Un dar, să-i facă, negreșit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

15 Fiii lui Israel au strigat din nou către Domnul și Domnul le-a ridicat un alt eliberator: pe Ehud, fiul beniamitului Ghera, care era stângaci. Fiii lui Israel au trimis, prin el, tributul pentru Eglon, regele Moabului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 Israelienii au strigat din nou spre Iahve. El le-a oferit un alt salvator: pe Ehud – fiul beniamitului Ghera – care era stângaci. Israelienii au trimis prin el tot ce erau obligați să dea lui Eglon, regele Moabului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 Fiii lui Israél au strigat către Domnul și Domnul le-a ridicat un eliberator, pe Ehúd, fiul lui Ghéra, [din tribul lui] Beniamín, care era stângaci. Fiii lui Israél i-au trimis prin el un dar lui Eglón, regele din Moáb.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, și Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

15 Și copiii lui Israel au strigat către Domnul și Domnul le‐a sculat un mântuitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, beniaminitul, bărbat stângaciu; și copiii lui Israel au trimis prin mâna lui un dar lui Eglon, împăratul Moabului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Judecători 3:15
22 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Însă Amasa n-a văzut Că-n mâna stângă a ținut, Strâns, pregătită, sabia. Ioab l-a înțepat, cu ea, În pântece, pe ne-așteptate, Iar măruntaiele, vărsate I-au fost acolo-n drum, de-ndat’. Uimit, Amasa a picat De pe picioare și-a pierit, Fără să îl mai fi lovit Încă o dat’. Ioab, apoi, Își puse sabia-napoi, Pe al său frate l-a luat – Pe Abișai – și a plecat Grăbit, pe Șeba să-l găsească, Să-l prindă și să-l nimicească.


Către Amasa și a spus: „Ce faci? Sunt foarte bucuros, Să te-ntâlnesc! Ești sănătos?” Cu mâna dreaptă l-a luat De barbă și l-a sărutat,


Arcași destoinici se vădeau, Încât, să tragă, ei puteau, Cu dreapta – de ar fi voit – Dar și cu stânga, negreșit. De-asemeni, pietre aruncau Oameni-aceștia. Ei erau Din Beniamin și, numărați, Sunt printre ai lui Saul frați.


Fiii lui Bela: așadar, Primul a fost numit Adar; Ghera, apoi, s-a întrupat, Fiind de Abihud urmat, De Abișua, după care


Ghera și Șefufan urmează, Iar șirul lor a fost sfârșit, De cel cari e, Huram, numit.


Iar fiecare, când venea, Câte un dar îi aducea. Lucruri din aur, a primit Sau din argint. A dobândit Și haine măiestrit lucrate Și mirodenii minunate; Cai și catâri i s-au mai dat Și multe arme-a căpătat. Astfel de daruri, a primit An după an, necontenit.


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Când El, de moarte, îi lovea, Întreg poporul se-ntorcea Să-L caute pe Dumnezeu.


Ne-nveselește, negreșit, Doar câte zile ne-ai smerit Și-atâția ani câți am văzut Al nost’ necaz că a ținut!


Darul deschide, omului, Calea către mai marii lui.


Cel darnic o să își găsească Mulți oameni să îl lingușească, Căci toți, prieteni, au să fie Cu cel cari să dea daruri știe.


Un dar ce-n taină e făcut, Să potolească, a putut, Mânia cea învolburată; Iar mita ce-n ascuns e dată, Înghite valul de furie.


Nu-l ascultați pe Ezechia, Ci voi să ascultați solia Celui care e așezat Peste Asiria-mpărat: „Pentru voi toți, este mai bine, Să încheiați pace, cu mine. Supuși, dacă o să-mi fiți mie, Mânca-veți din a voastră vie Și din smochinul ce-l aveți. Apă, voi veți putea să beți, Din puțul vostru, până când –


„Cheamă-Mă doar și-ți voi răspunde, Căci nu am a Mă mai ascunde, Ci îți voi spune lucruri cari Ascunse se vădesc și mari. Am să îți fac de cunoscut Lucruri pe cari nu le-ai știut.


Domnul, în îndurarea-I mare, Judecători, a așezat, Peste poporul apăsat, Ca prin acești judecători – De valul de jefuitori – Să-l izbăvească, negreșit.


Printre toți oamenii acei Care la Ghibea au venit – Tot șapte sute s-au găsit, Care nu-și foloseau apoi, Mâna lor dreaptă, la război. Cu praștia, ei aruncau O piatră, încât reușeau, Un fir de păr, să îl ochească Și fără greș să-l nimerească.


Iar Israelul – avem știre – Că ani optzeci a trebuit, Supus să-i fie, negreșit.


Ehud, apoi, și-a făurit, O sabie deosebită, Pe două laturi ascuțită, Lungă de-un cot doar, bunăoară Bună de pus, la subsuoară. Sub straie, sabia, și-a pus – În partea dreaptă – și s-a dus Pân’ la Eglon, cel ce-mpărat Era-n Moab încoronat.


Israeliții au strigat Atunci, la Dumnezeu, iar El L-a ridicat pe Otniel Care, apoi, i-a izbăvit De cei care i-au asuprit. El, pe Chenaz, îl avea tată, Frate fiindu-i – totodată – Celui care-i Caleb numit.


Iabin avea o oaste mare, Precum și foarte multe care; Din fier, carele s-au făcut Și nouă sute a avut. Israeliții, greu, gemeau, Căci douăzeci de ani erau, De când Iabin i-a apăsat. Atunci, la Domnul, a strigat, Înspăimântat, al lor popor


Însă și oameni răi au fost, Care au zis: „Nu are rost! Ce poate Saul, ca să facă, Să ne ajute-acum, chiar dacă, Iată-l că este împărat?” Dar Saul nu i-a ascultat Și chiar dacă nu i-a plăcut, Că nu aude, s-a făcut.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ