Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Judecători 20:41 - Biblia în versuri 2014

41 Israeliții s-au oprit Și s-au întors. Când i-au zărit, Toți Beniamiții s-au speriat Căci înțeleseră de-ndat’ Că un prăpăd, nespus de mare, Îi va lovi pe fiecare.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

41 Atunci bărbații lui Israel s-au întors. Când au văzut dezastrul care-i aștepta, bărbații lui Beniamin s-au îngrozit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

41 Abia atunci s-au întors israelienii în luptă (împotriva beniamiților). Când au văzut dezastrul care îi aștepta, beniamiții au intrat în panică.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

41 Bărbații lui Israél s-au întors. Bărbații lui Beniamín s-au înspăimântat, pentru că au văzut că răul venea asupra lor.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

41 Bărbații lui Israel se întorseseră; și bărbații lui Beniamin s-au înspăimântat, văzând prăpădul care avea să-i ajungă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

41 Și bărbații lui Israel s‐au întors și bărbații lui Beniamin au fost uimiți, căci au văzut că răul venise peste ei.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Judecători 20:41
14 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

De nevinovăția lui, Cărările-i sunt netezite; Dar răutățile urzite De omul rău – toți au să vadă – Că îl vor face ca să cadă.


Omul care e fără vină, Scăpat e de orice pricină Căci nevinovăția are Ca să îi stea în apărare; Dar cei răi, cu toți, prinși fi-vor, Prin însăși răutatea lor.


Cursă-i păcatul celui rău; Cel bun, însă, prin Domnul său, Mereu va fi biruitor.


Cel rău nu poate-a se desface, Prins chiar de-a lui nelegiuire. Păcatul său, în stăpânire Are să-l țină, strâns legat.


Cei păcătoși sunt îngroziți, Iar cei ce sunt nelegiuiți Și în Sion sunt așezați, De-un tremur fost-au apucați Și-au întrebat, speriați, apoi: „Dar cine, oare, dintre noi, Poate să stea, biruitor, Lângă un foc mistuitor?” „Sau cine, oare, dintre noi, Poate ca să rămână-apoi, Lângă acest foc, care – iată – Flacără veșnică se-arată?”


Mulți oameni își vor da suflarea, De groază, stând în așteptarea Acelor lucruri ce-au să vie, Peste pământ, căci au să fie – După toate cele-ntâmplate – A cerului puteri, mișcate.


Să știți dar, că atuncea când, „Pace și liniște!”, vor zice, O prăpădenie o să pice, Pe ne-așteptate, peste ei, Precum îi vin, unei femei Însărcinate – fără veste – Durerile, când zămislește. Când prăpădenia va apare, Nu va mai fi chip, de scăpare.


Când cei din Ai priviră-apoi, Înspre cetate, înapoi, Văzură focuri mari arzând Și un fum gros, spre cer, urcând. Îndată, s-au înspăimântat Și-nmărmuriți, pe loc, au stat, Iar al lui Israel popor S-a-ntors atunci, în contra lor.


Aceștia, însă, vreau să știți, Că pot a fi asemuiți Cu niște dobitoace care N-au minte și-astfel, fiecare, Din fire chiar, au fost sortite, Prinse a fi și nimicite; Pentru că au batjocorit Ce nu cunosc, vor fi pierit În însăși stricăciunea lor;


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ