9 Levitu-n urmă s-a sculat, Fiind de sluga lui urmat, Precum și de-a sa țiitroare. Când a fost gata de plecare, Socrul său, iar, a stăruit: „Iată că ziua s-a sfârșit Și înserarea-acum se lasă. Mai stai puțin, la mine-acasă. La noapte, ai să dormi la noi Și vei pleca în zoiri apoi, Ca plină inima să-ți fie – În acest fel – de veselie.”
9 După aceea, bărbatul s-a ridicat ca să plece împreună cu slujitorul și cu țiitoarea sa, dar socrul lui, tatăl fetei, i-a zis: „Iată, ziua aproape a trecut; se apropie seara! Te rog, înnoptează aici! Iată, ziua este pe sfârșite. Înnoptează aici, te rog, și înveselește-ți inima! Mâine te vei scula dimineață ca să pornești la drum, și vei pleca acasă“.
9 Apoi bărbatul s-a ridicat să plece împreună cu slujitorul și cu acea concubină a lui. Dar socrul lui, – tatăl fetei – i-a zis: „Observ că se apropie seara! Te rog să rămâi la noapte aici; pentru că aproape a trecut ziua! Te rog, rămâi; și fii vesel! Mâine te vei trezi ca să pleci; și te vei duce acasă!”
9 Bărbatul s-a ridicat să plece cu concubina și cu slujitorul lui; dar socrul lui, tatăl tinerei, i-a zis: „Iată, ziua se lasă spre seară: rămâi peste noapte, căci ziua se sfârșește; înnoptează aici și înveselește-ți inima! Mâine vă veți scula ca să plecați la drum și vei merge la cortul tău”.
9 Bărbatul se scula să plece, cu țiitoarea și sluga lui, dar socrul său, tatăl tinerei femei, i-a zis: „Iată că ziua a trecut, e târziu, rămâi dar peste noapte aici; iată că ziua se pleacă spre noapte, rămâi aici peste noapte și să ți se veselească inima; mâine vă veți scula dis-de-dimineață ca să porniți la drum și te vei duce la cortul tău.”
9 Și bărbatul s‐a sculat ca să plece, el și țiitoarea lui și tânărul său. Și socrul său, tatăl tinerei femei, i‐a zis: Iată, ziua se lasă spre seară, vă rog, rămâneți toată noaptea. Iată ziua se pleacă, mâneți noaptea aici și să ți se veselească inima, și mâine plecați de dimineață pe calea voastră, ca să te duci la cortul tău.
În urmă, Absalom s-a dus, La slujitorii săi, și-a spus: „Luați cu toții seama bine Și să priviți, mereu, la mine! Amnon – la tunsul oilor – E așteptat, la Bal-Hațor. Când are să se veselească, Iar vinul o să-l amețească, Eu vă voi zice-atunci: „Săriți, Asupra lui, și îl loviți!” Grabnic atunci, veți sări voi Și îl veți omorî apoi. Să nu vă temeți, de nimic! Fiți tari, cu inimă, vă zic!”
Bărbatul nu s-a învoit Să mai rămână, și-a pornit, Cu toți ai săi, la drum, de-ndat’. Afară însă, s-a-nserat, Iar el era cu ceata lui, La marginea Iebusului. Cetatea Iebus – precum știm – Se cheamă – azi – Ierusalim.
Apoi, la masă au șezut, De au mâncat și au băut. Socrul a stăruit apoi: „La noapte, să rămâi la noi Și plină, inima să-ți fie, În acest fel, de veselie.
La răsăritul soarelui – A cincea zi – omul, grăbit, De drum, din nou, s-a pregătit. Dar socrul său a cuvântat: „Vrei ca să pleci, dar n-ai mâncat. Rămâi, te rog, puțin, cu noi, Ca să prinzi inimă apoi. E mare zăpușeală-afară: Mai stai și ai să pleci spre seară.” Apoi, la masă au șezut, De au mâncat și au băut.
Boaz, cu-ai săi, a chefuit Și inima și-a veselit. Rut, răbdătoare, a vegheat, Iar când s-a dus de s-a culcat Lângă un stog și-a adormit, Picioarele i-a dezvelit, Lungindu-se-apoi, ușurel,