30 Chipul cioplit ce l-au luat, Acolo și l-au înălțat, Iar Ionatan – acela care, Drept tată, pe Gherșom, îl are, Cel care-i al lui Moise fiu – Preot le-a fost, până târziu, Daniților. În acest fel, La preoție – după el – Feciorii săi s-au ridicat. Preoți, peste Daniți, au stat, Până când țara-a fost supusă Și în robie a fost dusă.
30 Fiii lui Dan și-au înălțat pentru ei chipul cioplit. Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii lui au fost preoții seminției daniților până în ziua când țara a ajuns în captivitate.
30 Daniții au pus acolo unul dintre idoli. A fost instalat pentru ei și pentru Ionatan, fiul lui Gherșom, care fusese fiul lui Moise. El și urmașii lui au fost preoții tribului lui Dan până când țara a fost ocupată de alt popor.
30 Au înălțat pentru ei chipul cioplit, iar Ionatán, fiul lui Gherșóm, fiul lui Manáse, el și fiii lui au fost preoți pentru tribul lui Dan până în ziua deportării din țară.
30 Au înălțat pentru ei chipul cioplit; și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii lui au fost preoții seminției daniților până pe vremea robirii țării.
30 Și copiii lui Dan au înălțat chipul cioplit și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii săi au fost preoții seminției daniților până în ziua ducerii țării în robie.
În vremea lui, a năvălit Tiglat-Pileser, ce-a domnit Peste Asiria. Astfel, El smulse, de la Israel, Iionul, Chedeșul, urmat De-Abel-Bet-Maca. A luat Și Ioanahul, cu război. A smuls Hațorul, iar apoi, Spre Galaad s-a repezit, Pe care l-a și cucerit. S-a îndreptat – după aceea – Către micuța Galileea. Apoi, spre-a lui Neftali țară, Oștile lui se îndreptară. Locuitori-au fost luați Și în Asiria mutați.
De-aceea, El i-a izgonit, Așa după cum a vestit Prin robii Săi care veneau În Israel și proroceau. Rob – în Asiria – astfel, Ajunse-n urmă Israel Și – tot acolo – a rămas Până acum, în acest ceas.
Pe cei doi fii care-au urmat-o, Și-apoi, la Moise, au plecat. Primul fecior a fost chemat Gherșon – „Străin” e tălmăcit – Pentru că Moise s-a gândit: „Străin, în țară, mă găsesc, Și ca străin, eu locuiesc.”
Iar când un fiu a zămislit, Moise, „Gherșom”, nume, i-a pus – Deci „Sunt străin aici”, tradus – Căci zise: „Iată, sunt străin, În astă țară și-acum vin – Ca un străin ce mă găsesc – Printre străini, să locuiesc.”
Nu îți vei face, niciodată, Un chip cioplit, vreo-nfățișare Să semene cu lucruri care Aflate sus, în ceruri, sânt, Sau jos aflate, pe pământ; Și-asemeni, nici în apa care, Își are loc de așezare, Mai jos decât acest pământ.
„De-a face idoli, vă feriți! Nici chipuri, să nu vă ciopliți Și nici stâlpi, pentru amintire! Iată, vă dau acum de știre, Ca nu cumva să încercați – În țară – ca să ridicați Pietre ce sunt împodobite, Chipuri în ele-având cioplite, În fața cărora apoi, Spre-a vă-nchina, să mergeți voi! Aminte să luați, mereu, Că vă sunt Domn și Dumnezeu!
„Întotdeauna, blestemat Să fie cel ce și-a turnat Un chip – sau cel ce a-ndrăznit Să-și făurească chip cioplit – Căci urâciuni vor fi mereu Pentru al nostru Dumnezeu, Un lucru care a ieșit Din mâini de meșter și pitit A fost apoi, în loc ascuns!” Poporu-ntreg să dea răspuns: Prin „Amin!”, el să întărească Blestemul ce-o să se rostească.
Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Iată că vremea a sosit, Iar viața ta o să apună. Ai să adormi și împreună Cu-ai tăi părinți te vei afla. Oameni-acești se vor scula Și vor curvi cu dumnezei Necunoscuți, străini de ei, Pe care-n țară-au să-i găsească. Pe Mine-au să Mă părăsească, Iar legământul încheiat, Cu Mine, fi-va încălcat.
Căci știu că, după moartea mea, Rele purtări, voi veți avea. Vă veți strica și totodată, Din calea care, arătată, Va fost, de către mine, voi Vă veți abate mai apoi, Și veți ajunge ca să fiți, De mari nenorociri, loviți. Făcând doar rele – tot mereu – Față de-al vostru Dumnezeu, O să ajungeți ca să fie Stârnită-a Domnului mânie, Prin lucruri ce-s nelegiuite, Dintre-ale voastre mâini, ieșite.”
Israeliții au făcut Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au supărat, Și-atuncea Domnul i-a lăsat În mâna Filistenilor, Cari, pe-al lui Israel popor, Patru decenii – ne-ncetat – Cu mână grea, l-a apăsat.
Atunci, el a găsit cu cale, Să-napoieze mamei sale, Argintul tot cari, negreșit, În sicli, fost-a prețuit. O mie-o sută sicli-avea Argintul ce-l pierduse ea. „Închin argintul” – ea a spus – „Acuma, Domnului de Sus, Pentru că vreau ca să fac eu, Un chip cioplit – fiului meu – Precum și-un chip turnat. Apoi, Ți-l voi da ție, înapoi, În felu-n cari va fi lucrat.”
O casă a lui Dumnezeu, Și s-a gândit atuncea: „Eu Voi face un efod și iată, Și terafimi voi face-ndată.” Precum a zis, a și făcut. Întâi efodul l-a țesut, Iar după ce l-a isprăvit Și terafimi a întocmit. Când totul fost-a terminat, Pe-un fiu de-al său el l-a luat Și-apoi, ca preot, l-a sfințit.