3 Atunci, el a găsit cu cale, Să-napoieze mamei sale, Argintul tot cari, negreșit, În sicli, fost-a prețuit. O mie-o sută sicli-avea Argintul ce-l pierduse ea. „Închin argintul” – ea a spus – „Acuma, Domnului de Sus, Pentru că vreau ca să fac eu, Un chip cioplit – fiului meu – Precum și-un chip turnat. Apoi, Ți-l voi da ție, înapoi, În felu-n cari va fi lucrat.”
3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de șecheli de argint și ea i-a zis: ‒ Pun deoparte acest argint, închinându-l Domnului cu mâna mea, pentru ca fiul meu să-și facă din el un chip cioplit și un chip turnat. În acest fel ți-l voi restitui.
3 Mica a dat înapoi mamei lui cei o mie o sută de șecheli de argint. Atunci ea i-a zis: „Pun separat acest argint, închinându-l lui Iahve cu mâna mea, pentru ca fiul meu să își facă din el un idol realizat prin cioplire și unul făcut prin turnare. Așa îți voi restitui acest argint!”
3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută [de sícli] de argint. Mama lui i-a zis: „Ofer argintul [acesta] cu mâna mea pentru Domnul, prin fiul meu, ca să fac chip cioplit și chip turnat. Acum ți-l dau ție”.
3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de sicli de argint; și mama sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit și un chip turnat; și, astfel, ți-l voi da înapoi.”
3 Și a înapoiat cei o mie o sută de sicli de argint mamei sale și mamă‐sa i‐a zis: Am sfințit Domnului argintul din mâna mea pentru fiul meu, spre a se face un chip cioplit și un chip turnat, și acum ți‐l înapoiez.
Pentru-al său idol, a cerut, Un chip cioplit a fi făcut. Pe acel idol l-a adus, Iar casa-n care-apoi l-a pus E tocmai cea de care zise Domnul, atuncea când vorbise Cu David și cu-al său fecior, Cu Solomon. El le-a zis lor: „În astă casă, care – iată – E la Ierusalim aflată, Voiesc, de-acum, a fi mereu, Un loc să-Mi pun Numele Meu. Din semințiile pe care Neamul lui Israel le are, Ierusalimul l-am cules, Căci pentru Mine l-am ales.
Să nu cumva să îndrăzniți, Ca dumnezei să zămisliți – Din aur și argint – și-apoi, Să-i puneți lângă Mine, voi! Deci, voi – care sunteți ai Mei – Nu făuriți alți dumnezei!”
Nu îți vei face, niciodată, Un chip cioplit, vreo-nfățișare Să semene cu lucruri care Aflate sus, în ceruri, sânt, Sau jos aflate, pe pământ; Și-asemeni, nici în apa care, Își are loc de așezare, Mai jos decât acest pământ.
Vei socoti ca drept spurcat Argintul ce a îmbrăcat Toți idolii. Apoi, la fel, Vei socoti aurul cel Cu care fi-vor poleite Și chipurile ce-s cioplite. Privite toate au să fie, Precum e o necurăție Și ai să spui de ele-apoi: „Afară dar, grabnic, cu voi!”
Cel cari, un bou, a junghiat – Drept jertfă – nu a arătat Că e mai bun decât cel care, Un om, ca să omoare, are. Omul care jertfește-un miel, Va fi asemenea cu cel Care, un câine, a răpit Și-n urmă, gâtul i-a sucit. Apoi, omul acela care Aduce-un dar pentru mâncare, E-asemeni celui ce-a vărsat Sânge de porc. Cel ce-a luat Tămâie și a ars-o-apoi, E ca acela dintre voi care La idoli s-a-nchinat. Cei care astfel au lucrat, Mereu și-aleg căile lor Și în a urâciunilor Mulțime își găsesc plăcere.
Toți oamenii de pe pământ Doar niște proști, în față-Ți, sânt. Idolii lor nu se pot pune Cu Tine, căci deșertăciune Și lemn este a lor ființă, Precum și-ntreaga lor știință!
Iată ce vă mai spun acum: „Să nu vă-ntoarceți, nicidecum, Spre idoli și să nu-ncercați Să faceți dumnezei turnați! Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”
Din sinagogi, fără vreo vină Veți fi goniți; ba o să vină Vremea, când crede-va oricine, Că dacă vă ucide-i bine, Că el, o slujbă, a adus, Lui Dumnezeu, când v-a răpus.
Altarele, să le surpați; Stâlpi idolești să dărâmați; De-asemenea, în orice loc, Copacii ardeți-i în foc Atuncea când o să aflați Că sunt, la idoli, închinați. Mai trebuie-a fi nimicite Și chipurile ce-s cioplite, Care, în țară, se găsesc Și-alți dumnezei închipuiesc. Să faceți astfel, ca să piară Numele lor, din acea țară.”
„Întotdeauna, blestemat Să fie cel ce și-a turnat Un chip – sau cel ce a-ndrăznit Să-și făurească chip cioplit – Căci urâciuni vor fi mereu Pentru al nostru Dumnezeu, Un lucru care a ieșit Din mâini de meșter și pitit A fost apoi, în loc ascuns!” Poporu-ntreg să dea răspuns: Prin „Amin!”, el să întărească Blestemul ce-o să se rostească.
El, mamei sale, i-a vorbit: „Vreau ca să afli – negreșit – Cum că argintul adunat – Argintul ce ți-a fost luat, Cel pentru care, am văzut, Ce mari necazuri ai avut – Pus la păstrare e, la mine. El cântărea – țin minte bine – O mie-o sută sicli dar. Să-l iei în stăpânire iar, Pentru că eu te-am auzit Cum blestemai, necontenit.” Îndată, maică-sa a spus: „De Dumnezeul Cel de Sus, Să fie binecuvântat Feciorul meu, neîncetat!”
El, mamei, i-a înapoiat Argintul, după cum a spus. Ea două sute sicli-a dus La argintar, și-a poruncit Să-i facă-ndat’ un chip cioplit – Și-asemenea – un chip turnat. Pe-acestea, ea le-a așezat În casa-n care locuia Feciorul său. Mica avea
Chipul cioplit ce l-au luat, Acolo și l-au înălțat, Iar Ionatan – acela care, Drept tată, pe Gherșom, îl are, Cel care-i al lui Moise fiu – Preot le-a fost, până târziu, Daniților. În acest fel, La preoție – după el – Feciorii săi s-au ridicat. Preoți, peste Daniți, au stat, Până când țara-a fost supusă Și în robie a fost dusă.