Judecători 17:2 - Biblia în versuri 2014

² El, mamei sale, i-a vorbit: „Vreau ca să afli – negreșit – Cum că argintul adunat – Argintul ce ți-a fost luat, Cel pentru care, am văzut, Ce mari necazuri ai avut – Pus la păstrare e, la mine. El cântărea – țin minte bine – O mie-o sută sicli dar. Să-l iei în stăpânire iar, Pentru că eu te-am auzit Cum blestemai, necontenit.” Îndată, maică-sa a spus: „De Dumnezeul Cel de Sus, Să fie binecuvântat Feciorul meu, neîncetat!”

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

² El i-a zis mamei sale: ‒ Cei o mie o sută de șecheli de argint care ți-au fost luați și pentru care ai blestemat chiar de față cu mine, argintul acela este la mine. Eu îl luasem. Mama lui i-a răspuns: ‒ Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!

Biblia în Versiune Actualizată 2018

² El i-a zis mamei lui: „Cei o mie o sută de șecheli de argint care ți s-au luat și pentru care ai blestemat în prezența mea, sunt la mine. Eu luasem acel argint!” Mama lui i-a răspuns: „Să fie binecuvântat fiul meu de Iahve!”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

² El i-a zis mamei sale: „Cei o mie o sută [de sícli] de argint care ți s-au luat și pentru care ai blestemat chiar în auzul meu, iată, argintul este la mine: eu l-am luat”. Și mama lui i-a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!”.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

² El a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint care ți s-au luat și pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.” Și mama sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!”

Traducere Literală Cornilescu 1931

² Și a zis mamei sale: Cei o mie o sută de arginți ce ți s‐au luat, pentru care ai blestemat și ai vorbit în urechile mele, iată, arginții sunt la mine; eu i‐am luat. Și mamă‐sa a zis: Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!

Judecători 17:2 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

Geneza 14:19

Și lui Avram, astfel i-a spus: „Să fie binecuvântat Avram, de Domnul, ne-ncetat, De Prea Înaltul Dumnezeu, De Cel care e viu mereu, De Ziditorul cerului Precum și al pământului!

Neemia 13:25

Pe-acei evrei, eu i-am mustrat. Pe uni-apoi i-am blestemat. Pe alți-n urmă i-am lovit, Părul le-am smuls, i-am pedepsit Și-apoi să jure, eu i-am pus, În Numele Celui de Sus, Zicându-le: „Nu mai luați, Femei străine și nu dați Fetele voastre, de neveste, Pentru popoarele aceste!

Psalmi 10:3

Cel rău, cu pofta lui cea mare, Se va făli fără-ncetare. Cel răpitor batjocorește Pe Domnul și-L nesocotește.

Exodul 20:7

Să nu ia-n deșert, cineva, Numele Domnului, cumva. Căci Dumnezeu, nepedepsit – Pe cel care a îndrăznit Să ia-n deșert Numele Lui – Nu o să-l lase. Nimănui, Acest fapt, nu-i e-ngăduit, Și aspru fi-va pedepsit.

Proverbe 28:24

Cel cari părinți-și jefuiește, Zicând că nu păcătuiește, Tovarăș e cu acel care, „Nimicitorul”, nume-și are.

Ieremia 48:10

Să fie blestemat cel care Va împlini, cu nebăgare De seamă, lucrul Domnului! Cuvintele blestemului Să îl ajungă pe acel Cari, sabia, de la măcel, Și-o va opri! Netulburat,

Matei 26:74

Petru-ngrozit, iar s-a jurat Și-n urmă, s-a și blestemat, Zicând: „Eu nu știu cine este, Omul Acesta!” Când, de veste, Însă, a prins că a cântat Cocoșul, brusc s-a deșteptat,

Romani 9:3

Aproape că aș fi dorit, Ca anatema, să fiu eu – Departe de Hristos, mereu – Doar pentru frații mei firești Și pentru rudele trupești.

1 Corinteni 16:22

Dacă, cumva, se dovedește, Că cineva nu Îl iubește Pe Domnul nost’, Hristos Iisus, Să fie, anatema, pus! Mai înainte de-a fi gata Epistola, zic: „Maranata!” (Cuvântul, tălmăcit, e bine, Prin „Iată, Domnul nostru vine!”)

Deuteronom 27:16

„Întotdeauna, blestemat Să fie cel ce-a cutezat Ca pe părinți să-i ocolească – Adică să-i nesocotească!” Prin „Amin!”, întregul popor Va întări cuvântul lor.

2 Ioan 1:11

Căci cel care l-a întâlnit Pe acel om, și i-a urat Un „Bun venit!”, s-a arătat Cum că părtaș, atunci, se poate La fapte rele-a se socoate.

Judecători 17:1

În Efraim, atunci, ședea Un om cari, Mica, se numea.

Judecători 17:3

Atunci, el a găsit cu cale, Să-napoieze mamei sale, Argintul tot cari, negreșit, În sicli, fost-a prețuit. O mie-o sută sicli-avea Argintul ce-l pierduse ea. „Închin argintul” – ea a spus – „Acuma, Domnului de Sus, Pentru că vreau ca să fac eu, Un chip cioplit – fiului meu – Precum și-un chip turnat. Apoi, Ți-l voi da ție, înapoi, În felu-n cari va fi lucrat.”

Judecători 5:23

Îngerul Domnului, de sus – Din ceruri – a venit și-a spus: „Voi, pe Meroza-l blestemați, Pe cei care-s cu el aflați! Să-i blestemați pe-aceia care, Locuitori, Meroza-i are, Căci nici unul nu a venit Și-n ajutor, nu i-au sărit Lui Dumnezeu, ca-n rând să fie, Cu cei ce-s plini de vitejie!”

Rut 3:10

El zise: „Binecuvântată Să fii copilă, tot mereu, De către Bunul Dumnezeu! Fapta de-acuma a vorbit Și astfel, a mărturisit Mai mult ca orice, pentru tine – Nu ai voit, calea, a ține, Celor m-ai tineri; n-ai cătat Nici pe sărac, nici pe bogat.

1 Samuel 14:24

Ziua aceea s-a vădit Obositoare, negreșit, Pentru bărbații cei pe care Neamul lui Israel îi are. Saul, pe-al său popor, l-a pus, Atunci, să jure, și a spus: „Mereu, să fie blestemat Omul care va fi mâncat Din pâine, până se-nserează, Până când umbrele se-așează, Și până n-am să mă răzbun Pe-ai mei dușmani și-am să-i răpun!” Și nimenea nici n-a mâncat Până când seara s-a lăsat.

1 Samuel 14:28

Un om, atuncea, i-a vorbit: „Iată că tatăl tău a pus Poporul a jura și-a spus: „Să fie blestemat cel care Se va atinge de mâncare!” Cu toții fost-au obosiți Și de puteri erau sleiți.

1 Samuel 15:13

La Saul, merse Samuel, Iar Saul zise-n acest fel: „De către Domnul, ne-ncetat, Să fii dar, binecuvântat! Iată că eu am împlinit Tot ceea ce Mi-a poruncit Domnul să fac. Tot ce-am făcut, Este așa cum Mi-a cerut.”

1 Samuel 23:21

„Mereu, Domnul să vă vegheze Și să vă binecuvinteze” – Răspunse Saul – „căci văd bine Că voi aveți milă de mine!

1 Samuel 26:19

Ascultă-l dar, pe robul tău, Și-apoi să judeci cu dreptate, Tot ce-ți voi spune, împărate. Dacă cumva, e Dumnezeu Cel ce te-ațâță, tot mereu, În contra mea, zic să primească Mirosul ce-o să-l răspândească Un dar, ce este de mâncare, Adus de noi, de fiecare. Dar dacă nu e Dumnezeu, Ci ațâțat ești tu, mereu, De către oameni, să se știe Că blestemați doresc să fie, În fața Domnului ceresc, Fiindcă ei mă izgonesc Din moștenirea cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Zicând: „Să pleci, unde voiești, La domni străini, ca să slujești.”