Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Judecători 17:10 - Biblia în versuri 2014

10 Mica i-a spus: „Rămâi la mine, Căci are să îți meargă bine. Preot, voiesc să-mi fii și tată, Iar pentru-aceasta, îți dau plată, Haine și mijloace de trai – De care tu, nevoie, ai – Și zece sicli, cântăriți, Cari în argint vor fi plătiți. Astă simbrie-ți va fi dată, La fiecare an, o dată.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

10 Mica i-a zis: ‒ Rămâi la mine. Îmi vei fi părinte și preot, iar eu îți voi da zece șecheli de argint pe an, un rând de haine și mijloace de trai. Levitul a rămas.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Mica i-a zis: „Rămâi la mine! Îți propun să îmi fi părinte și preot; iar eu îți voi da zece șecheli de argint pe an, un set complet de haine și tot ce vei mai avea nevoie ca să trăiești.” Levitul a acceptat să rămână acolo.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Micá i-a zis: „Rămâi la mine! Tu să-mi fii tată și preot și eu îți voi da zece [sícli] de argint pe an, un rând de haine și mâncare”. Și levítul a rămas.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Mica i-a zis: „Rămâi la mine; tu să-mi fii tată și preot, și eu îți voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie și mijloace de trai.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

10 Și Mica i‐a zis: Rămâi la mine și‐mi fii tată și preot, și îți voi da zece arginți pe an și un rând de haine și mâncare. Și levitul a mers.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Judecători 17:10
17 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Venirea mea e plănuită, Aici, de Dumnezeu. Acel, Cari în Egipt m-a dus, e El. Așa că fiți pe pace voi! Tot Domnul a făcut apoi, Să mă ridic atât de sus. Vedeți că Faraon m-a pus, Mai mare, peste casa lui, Cârmuitor Egiptului. Sunt ca un tată, pentru el.


O cruntă boală l-a lovit Pe Elisei, și a murit. Când încă era-n viață el, Cel ce domnea în Israel – Ioas – s-a dus de l-a cătat. În casa lui când a intrat, A plâns zicând aste cuvinte: „Părinte! Oh! Al meu părinte!”, Și-apoi: „Carul lui Israel Și călărimea lui, la fel!”,


Atuncea, Elisei – speriat – Privind spre ceruri, a strigat În urma lui, aste cuvinte: „Părinte! Oh! Al meu părinte!”, Și-apoi: „Carul lui Israel Și călărimea lui, la fel!” Pe urmă, nu l-a mai zărit Pe-al său stăpân și – necăjit – Veșmântul și l-a sfâșiat. A mers apoi și a luat Mantaua pe cari o lăsase Ilie, când la cer, plecase.


Al lui Israel împărat, Pe Elisei, l-a întrebat: „Spune-mi părinte, să-i lovesc? Voiești să îi măcelăresc?”


Sărmanilor și cercetată A omului străin pricină, Era mereu. Pentru-a sa vină,


Pentru că iată ce-am să fac: Cu tunica ta îl îmbrac; Am să-l încing cu brâul tău Și am să pun, în brațul său, Puterea pe care-o aveai Când dregător tu te aflai. Precum un tată va fi el, Pentru Ierusalim. La fel, Și pentru Iuda va fi tată.


Voi toți Mă necinstiți mereu, În față la poporul Meu, Un pic de orz să dobândiți Sau niște pâine să primiți. Pe cei ce n-ar fi trebuit, Voi îi ucideți, negreșit, Și să trăiască-i faceți voi, Pe cei ce nu trebuie-apoi. Astfel, îi înșelați mereu, Pe cei ce sunt popor al Meu, Pentru că ei și-au însușit Minciunile ce le-ați rostit.”


La preoții cei mari, și-a spus: „Cât, oare, ați putea să-mi dați, De vă ajut să-L înhățați, Pe-acest Iisus? Ce-am de primit?” Atuncea, ei i-au cântărit Treizeci de-arginți. El i-a luat


Așa, nu că s-ar fi gândit La cei săraci, dar el ținea Punga și, tot ce se punea În ea, în mâna-i a intrat.


Să știi, iubirea banilor E rădăcina relelor. Aceia care i-au dorit – Iată – acum, s-au rătăcit De la credință și-au ajuns Că, multe chinuri, i-au străpuns.


Neîncetat, voiesc să știți, Ca turma să o păstoriți – Turma lui Dumnezeu – căci iată, Sub paza voastră-i așezată; Nu pentru că siliți sunteți, Ci voie bună să aveți, În lucrul vostru, tot mereu, Precum voiește Dumnezeu. Nu pentru un câștig mârșav – Căci asta ar fi foarte grav – Să vă luptați, ci munciți bine, Cu lepădare dar, de sine.


Levitul s-a-nvoit astfel Și a rămas, de-atunci, la el, Unde fusese acceptat Ca și un fiu adevărat.


Mica i-a zis: „De unde vii?” „Eu sunt Levit, așa să știi” – Răspunse omul, de îndat’ – „Și sunt, din Betleem, plecat. Cred că se poate-a fi găsită O locuință potrivită, Și pentru mine – negreșit – Căci de aceea am venit.”


El le-a răspuns: „Aici îmi place, Pentru că multe lucruri face Mica acum, să-mi meargă bine. Cu o simbrie, el mă ține, Numai pentru că vrea ca eu Să îi fiu preot, tot mereu.”


Apoi, oricine va mai sta, În viață dar, din casa ta, În fața lui o să se-nchine Pân’ la pământ și-o să suspine După un ban de-argint măcar – Sau pentr-un colț de pâine doar – Zicând: „Îndură-te de mine, Și fă-mi, te rog, un mare bine, Punându-mă în preoție – În orice slujbă o să fie – Să pot să am și azi și mâine, Măcar un colț micuț de pâine.”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ