4 Ai săi părinți, nu bănuiau Căci ceea ce Samson dorea, Din partea Domnului venea, Pentru că el – neîncetat – Prilej de ceartă a cătat, Cu neamul Filistenilor, Care-asuprea al său popor.
4 Tatăl său și mama sa nu știau că lucrul acesta era de la Domnul, căci El căuta un prilej împotriva filistenilor. În vremea aceea filistenii stăpâneau peste Israel.
4 Tatăl și mama lui nu știau că acest lucru era permis de Iahve; pentru că El urmărea să creeze o ocazie prin care să îi provoace pe filisteni. În acele vremuri, filistenii dominau poporul Israel.
4 Tatăl său și mama sa nu știau că era de la Domnul [lucrul acesta]. Căci Samsón căuta o ocazie împotriva filisténilor. În acel timp, filisténii stăpâneau peste Israél.
4 Tatăl său și mama sa nu știau că lucrul acesta venea de la Domnul, căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea filistenilor. În vremea aceea, filistenii stăpâneau peste Israel.
Deci, Roboam n-a prețuit Sfatul pe care l-a primit De la bătrâni, ci l-a luat Pe cel ce-a fost, de tineri, dat. Lucrul acesta – negreșit – De Domnul fost-a cârmuit, Ca să aducă-n acest fel, La împlinire, ce-a spus El, Prin Ahia din Silo, când A hotărât, în al Său gând, Să îl așeze împărat, Pe-acel fecior al lui Nebat, Care, Ieroboam, se cheamă.
Șemaia, împăratului – După porunca Domnului – I-a spus: „Ascultă glasul meu! „Așa vorbește Dumnezeu: „Să nu-ndrăzniți să-ncepeți voi, Cu Israelul, vreun război! Tu, împărate, acum lasă Aceste gânduri și acasă, Să se întoarcă fiecare! Toată această întâmplare, Aflați dar, că s-a petrecut Pentru că Eu, Domnul, am vrut!” Cu toții s-au înspăimântat Și-n urmă ei au ascultat Astă poruncă-a Domnului, Adusă de prorocul Lui.
Pe când vorbea bătrânilor, Solul s-a și apropiat, Iar împăratu-a cuvântat: „Răul acesta – cum văd eu – Ne vine de la Dumnezeu. Deci de la Domnul, pot, cumva, Să mai nădăjduiesc ceva?”
Deci Roboam n-a prețuit Sfatul pe care l-a primit De la bătrâni, ci l-a luat Pe cel ce-a fost, de tineri, dat. Lucrul acesta – negreșit – De Domnul fost-a rânduit, Ca să aducă-n acest fel, La împlinire, ce-a spus El Prin Ahia din Silo, când A hotărât, în al Său gând, Să îl așeze împărat, Pe-acel fecior al lui Nebat, Care, Ieroboam, se cheamă.
Toate, apoi, s-au petrecut După un plan ce-a fost făcut De Dumnezeu, care voia A-l pierde pe Ahazia. Ahazia, de Domnul pus, Atuncea, la Ioram s-a dus. El, cu Ioram, s-a întâlnit Și împreună au pornit Să-i iasă în întâmpinare, Lui Iehu, omul cel pe care, Domnul l-a uns să prăpădească, Prin el, casa împărătească A lui Ahab. Iehu-i cel care, Pe Nimși, drept părinte-l are.
Atuncea, toți aceia cari Erau slujbașii săi cei mari, Cu-nfrigurare au cătat Ceva în contra lui, legat De treburi din împărăție, Să poată-n urmă ca să vie În fața împăratului Spre a pârî purtarea lui. Dar orișicât s-au străduit, Nici o greșeală n-au găsit Și astfel, despre lucrul său, N-au putut spune nimic rău.
Acuma ai să Îi slujești Din locu-n care te găsești: De foamete înconjurat, De mare secetă uscat, Gol și de lipsuri chinuit, Și de vrăjmași încercuit – Pe care Domnul i-a trimis În contra ta, cum a promis. Un jug de fier, El îți va pune, Pe gât, până te va supune Și vei ajunge – negreșit – În urmă, a fi nimicit.
Faptele-așa s-au petrecut, Pentru că Domnul a făcut Ca toate neamurile care Erau în țara ‘ceea mare, În inimă să se-mpietrească Și-apoi ele să se unească Să-i țină piept lui Israel. Ajuns-au nimicite-astfel, Așa cum Domnu-a poruncit, Când El, lui Moise, i-a vorbit.
Israeliții au făcut Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au supărat, Și-atuncea Domnul i-a lăsat În mâna Filistenilor, Cari, pe-al lui Israel popor, Patru decenii – ne-ncetat – Cu mână grea, l-a apăsat.
Trei mii, din fiii cei pe care Iuda, pe-al său pământ, îi are, La peștera Etam s-au dus Și lui Samson astfel, i-au spus: „Nu știi că Filistenii sânt Stăpâni peste al nost’ pământ? Acum oare, ce ne-ai făcut?” El zise: „Numai ce-am văzut Că mi-au făcut ei, negreșit.”