6 Israeliții au făcut – Din nou – lucruri ce n-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au părăsit Pe Domnul lor și au slujit – În urmă – Astarteelor. Au mai slujit și Baalilor Și dumnezeilor pe care Sidonul și Moabu-i are; I-au mai slujit și pe acei Care erau drept dumnezei Pentru al lui Amon popor, Și pe ai Filistenilor.
6 Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău înaintea ochilor Domnului și au slujit baalilor și aștoretelor, dumnezeilor Aramului, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor. L-au părăsit pe Domnul și nu I-au mai slujit.
6 Israelienii au păcătuit din nou împotriva lui Iahve, slujind baalilor și închinându-se (la stâlpii dedicați) Astartei. Aceștia erau zeii Aramului, zeii Sidonului, zeii Moabului, zeii amoniților și zeii filistenilor. L-au abandonat pe Iahve; și nu I-au mai slujit.
6 Fiii lui Israél au continuat să facă ceea ce este rău în ochii Domnului; i-au slujit pe Baáli și pe Astárte, pe dumnezeii lui Arám, pe dumnezeii din Sidón, pe dumnezeii din Moáb, pe dumnezeii filisténilor: l-au părăsit pe Domnul și nu i-au slujit.
6 Copiii lui Israel au făcut iarăși ce nu plăcea Domnului; au slujit baalilor și astarteelor, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor și au părăsit pe Domnul și nu I-au mai slujit.
6 Și copiii lui Israel iarăși au făcut rău în ochii Domnului și au slujit Baalilor și Astarteelor și dumnezeilor Siriei și dumnezeilor Sidonului și dumnezeilor Moabului, și dumnezeilor copiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor, și au părăsit pe Domnul și nu i‐au slujit.
Pentru că el s-a-ndepărtat De Domnul său și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Pe urâciunea cea pe care Neamul de Amoniți o are; Pe Chemoș, zeul Moabit – De-asemenea – el l-a slujit. N-a ascultat de glasul Meu: Poruncile ce le-am dat Eu Și legile, nu le-a păzit Așa precum le-a împlinit Tatăl său David – robul Meu – Care M-a ascultat, mereu.
Căci Solomon s-a-ndepărtat De Domnul său, și a urmat Pe calea Sidoniților Slujind astfel, zeiței lor Cari, Astarteia, s-a chemat; Și pe Milcom, el l-a urmat – Milcom e urâciunea care Neamul de Amoniți o are.
De-aceea, el a construit – Pe muntele acela care Ierusalimu-n față-l are – Un loc înalt și l-a-nchinat Lui Chemoș – zeul adorat De Moabiți. Tot acel loc, L-a închinat și lui Moloc, Acela cari era slăvit De întreg neamul Amonit.
Părinte pe Nebat, îl are – El a umblat, necontenit, Iar pe deasupra, s-a-nsoțit Cu Izabela – fata care, Părinte, pe Etbaal, îl are – Al cărei tată, împărat Era-n Sidon încoronat. Ahab, în urmă, a zidit, Altar – lui Baal – și i-a slujit.
Israeliți-au părăsit Pe Domnul lor, și au făcut Viței turnați – cum au avut Popoarele de lângă ei – Idoli și stâlpi de Astartei. Apoi, întregul lor popor, Oștirilor cerurilor S-a închinat și a sfârșit – Lui Baal – ca să îi fi slujit.
Fost-au, atuncea, pângărite Și înălțimile zidite De către Solomon, aflate Foarte aproape de cetate, Pe muntele Pierzării, care, Ierusalimu-n față-l are. Ele avut-au drept menire Spre a fi locul de cinstire A Astarteei, cea pe care, Neamul de Sidoniți o are, A lui Chemoș cari s-a vădit A fi de Moabiți cinstit Și-a lui Milcom, zeul celor Cari sunt ai lui Amon popor.
Și-n urmă jertfe a adus La dumnezeii cei pe care Țara Damascului îi are. El s-a gândit: „Ăști dumnezei, I-ajută pe vrăjmașii mei. De-aceea, eu am să mă duc Și jertfe, lor, am să le-aduc, Să mă ajute și pe mine Și astfel să îmi meargă bine.” Dar acești idoli l-au făcut Pe împărat de-a fi căzut Și, în păcate, după el, A tras întregul Israel.
„Sidonule, ia seama bine! Ia seama și fie-ți rușine! Ascultă dar, ce vrea să-ți spuie Marea și-a mării cetățuie: „Iată că eu nu am avut Dureri de faceri. N-am născut. Fete să cresc, n-a trebuit Și nici tineri să fi hrănit.”
„Iată că-ntreg poporul Meu Mare păcat a săvârșit Și-al său păcat e îndoit. L-au părăsit pe Domnul lor – Pe al apelor vii izvor – Și-n urmă puțuri și-au săpat, În care apa nu a stat.”
„De mult, jugul ți-aș fi sfărmat Și lanțul ți-aș fi dezlegat, Însă ai zis: „Nu vreau, mereu, Ca și un rob să slujesc eu!” Pe orice deal înalt și mare Și sub copacul cel pe care Tu l-ai văzut că e-nverzit, Îndată te-ai și repezit Și ca o curvă te-ai întins.
Poporul stăpânire-a pus Pe țara-n care l-ai adus, Dar nimenea n-a ascultat Poruncile ce le-ai lăsat. Legea pe care-ai dăruit-o, Nimenea nu a mai păzit-o. Atuncea, după cum ai zis, Nenorociri Tu ai trimis!
Cu lucrurile minunate Făcute în a ta cetate, Cu Siria negoț făceai. Din Siria smarald primeai; Și purpură ai căpătat; De-asemenea, ai mai luat Și materiale-mpestrițate, Din in subțire, presărate Și cu mărgean sau cu agat.
„Dacă – mânat de un gând rău – Are să vină frate’ tău – Cari fiu îi este mamei tale – Sau dacă va găsi cu cale, Copila ce la tine crește Sau soața cari se odihnește La sânul tău, ori de-a venit Prietenul cel mai iubit, Și toți acești au să voiască, În taină, să te-ademenească, Spunându-ți: „Haidem să găsim Alți dumnezei și să-i slujim” – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut –
Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Iată că vremea a sosit, Iar viața ta o să apună. Ai să adormi și împreună Cu-ai tăi părinți te vei afla. Oameni-acești se vor scula Și vor curvi cu dumnezei Necunoscuți, străini de ei, Pe care-n țară-au să-i găsească. Pe Mine-au să Mă părăsească, Iar legământul încheiat, Cu Mine, fi-va încălcat.
Când acea zi are să vie, Mă voi aprinde de mânie Și fi-voi împotriva lor. Voi părăsi acest popor Și-am să-Mi ascund Fața, de el. Atunci, întregul Israel Are să fie bântuit De multe rele și lovit De mari necazuri. Atunci are Să se întrebe fiecare: „Necazul care m-a ajuns Și răul care m-a pătruns Pot ca să fie-ntâmplătoare? Nu se întâmplă totul, oare, Din pricină că Dumnezeu Nu șade în mijlocul meu?”
S-a îngrășat, în acest fel – Atunci – poporul Israel Și din picior, a azvârlit; – Te-ai îngrășat și te-ai lățit! – A săvârșit un lucru rău: Pe Domnul – Ziditorul său – Poporu-atunci L-a părăsit Și astfel, a nesocotit Chiar Stânca mântuirii sale.
A Galaadului cetate S-a împărțit în jumătate – Ca Aștarot și ca Edrei – Pentru că toate-aceste trei, Cetățile lui Og erau Și, în Basan, se înălțau. Ele-au fost date lui Machir Și fiilor din al său șir – Mai bine zis, la jumătate Dintre familiile-aflate În neamul său, cari, după case, Pogoară-n lume, din Manase.
Dacă Chemoș, acel pe care Drept domn poporul tău îl are, Îți dă ceva ca moștenire, Nu vei lua în stăpânire Lucrul acel? La fel și noi, Tot ce ne-a dat Domnul apoi, Va trebui ca să păzim Și tot mereu, să stăpânim!
Israeliții au făcut Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au supărat, Și-atuncea Domnul i-a lăsat În mâna Filistenilor, Cari, pe-al lui Israel popor, Patru decenii – ne-ncetat – Cu mână grea, l-a apăsat.
Mai marii Flilistenilor S-au strâns ca, pentru domnul lor, Să țină-o mare sărbătoare Și să-i dea jertfe fiecare. Dagon era numele lui – Numele dumnezeului La care ei se închinau. Toți Filisteni-l lăudau Zicând: „Al nostru domn – Dagon – În mâna noastră, pe Samson – Vrăjmașul nostru – l-a lăsat.”
Israeliții au făcut Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu. Atuncea, El L-a părăsit, pe Israel În mâna Madianului Și șapte ani, puterea lui, Necontenit, l-a apăsat.
Când Ghedeon pieri și el Din astă lume, Israel A început iar, de-a curvit Cu Balii, iar pe Bal-Berit L-au pus drept dumnezeu al lor, Cinstit de un întreg popor.
Chivotul Domnului Cel Viu, L-au așezat, într-un târziu, În casa lui Dagon, pe care Neamul de Filisteni îl are Drept dumnezeu. El e numit Și „Zeul pește”, tălmăcit.