Isaia 9:19 - Biblia în versuri 2014

¹⁹ Cuprinsă e de foc și pară, Acum, sărmana noastră țară, Căci al oștirii Dumnezeu S-a mâniat. Poporul meu E ars cu foc. Nimeni nu are, Pentru al său frate, cruțare.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

¹⁹ Țara este arsă de furia Domnului Oștirilor, iar poporul este precum ceva de pus pe foc. Nimeni nu-și cruță fratele.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁹ Țara este arsă de marea supărare a Dumnezeului Armatelor numit Iahve; iar poporul este ca un combustibil care va fi pus pe foc. Nimeni nu își protejează fratele.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁹ Sfâșie în dreapta și tot mai este foame, devorează la stânga și nu se satură: fiecare consumă carnea mâinii sale,

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁹ De mânia Domnului oștirilor, țara parcă ar fi aprinsă și poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruță pe fratele său,

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁹ De mânia Domnului oștirilor este arsă țara și poporul este mâncarea focului: nimeni nu cruță pe fratele său.

Isaia 9:19 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

Isaia 1:31

Ca și un câlț va fi cel care Considerat e drept om tare. Lucrarea lui, de-asemenea, Ca o scânteie va părea. Ard împreună, amândoi, Și nimeni nu-i va stinge-apoi.

Isaia 10:6

Iată că Eu l-am slobozit Peste un neam nelegiuit. Peste-un popor l-am aruncat, Care – mereu – M-a mâniat, Să-l prade și să-l jefuiască, Să-l calce și să-l nimicească, Amestecând acel popor Cu glodul ulițelor lor.

Isaia 13:13

Pentru aceasta, să se știe Că cerul îl voi clătina. Pământul se va legăna, Căci zguduit are să fie Din temelii, de-a Mea mânie. De-a Domnului mânie-aprinsă, Lumea va fi atunci cuprinsă, Pentru că este ziua Lui, Ziua mâniei Domnului.

Isaia 13:18

Cu arcuri, ei vor tăbărî Pe tineri și-i vor omorî, Căci milă n-au din partea lor, Nici roadele pântecelor, Pentru căci nici copilul n-are Să dobândească-a lor cruțare.

Isaia 13:9

Iată că ziua Domnului Lovește a pământului Față. E ziua de mânie! Nu mai e milă, doar urgie Aprinsă. Este un foc viu, Cari va preface-ntr-un pustiu Pământul, nimicind astfel Toți păcătoșii de pe el.

Isaia 24:6

Tocmai de-aceea, țara lor Supusă e blestemelor, Iar ei – acum – sunt pedepsiți, Căci s-au vădit nelegiuiți. Un număr mic, doar, va putea În țară a mai rămânea, Dintre cei care – astăzi – sânt Locuitori pe-al ei pământ.

Isaia 26:11

Nu vede omul care-i rău, Cât e de tare brațul Tău. Dar pân’ la urmă, va vedea Râvna pe care-o vei avea Pentru al Tău popor și-ndat’ Are să fie rușinat. Focu-i va arde pe cei răi, Cari se vădesc dușmani ai Tăi.

Isaia 3:5

Oameni-or fi asupritori; Se vor vădi răuvoitori, Căci apăsa-va fiecare Pe cel pe cari aproape-l are. Omul bătrân va fi lovit De către tânăr. Negreșit, Omul care e pus în cinste, Lovit e de cel fără minte, Cari se vădește de nimic.

Isaia 33:14

Cei păcătoși sunt îngroziți, Iar cei ce sunt nelegiuiți Și în Sion sunt așezați, De-un tremur fost-au apucați Și-au întrebat, speriați, apoi: „Dar cine, oare, dintre noi, Poate să stea, biruitor, Lângă un foc mistuitor?” „Sau cine, oare, dintre noi, Poate ca să rămână-apoi, Lângă acest foc, care – iată – Flacără veșnică se-arată?”

Isaia 4:4

După ce Domnul o să spele Necurățiile acele Ale fiicei Sionului, Iar al Ierusalimului Ținut ajunge curățat De sângele ce s-a vărsat – Cu duhul judecăților, Precum și-al nimicirilor –

Isaia 42:25

De-aceea, peste Israel, Mânia Și-a vărsat-o El Și a trimis asupra Lui, Asprimile războiului. Astfel, războiul s-a aprins Și-ntreg poporul l-a cuprins. L-a ars apoi, dar Israel Nu a luat seama la El.”

Isaia 5:24

De-aceea, cum e mistuită – De foc – miriștea și-nghițită – De flacără – iarba uscată, Și rădăcina lor se-arată Asemeni putregaiului. Nu ajung vremea rodului, Căci ale lor flori duse sânt, Precum țărâna e, de vânt, Pentru că au nesocotit Cuvântul care-a fost rostit De al oștirii Dumnezeu Și L-au disprețuit mereu, Pe Domnul Dumnezeul Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.

Isaia 5:30

În ziua ‘ceea de mânie, Un mare muget o să fie În Iuda. Mugetul acel Are să fie-atunci la fel Ca mugetul furtunii care Se năpustește peste mare. Când spre pământ au să privească, Oamenii nu au să zărească Nimic, căci fi-va strâmtorare Și o întunecime mare, În norii căreia se-neacă Lumina, neputând să treacă.

Isaia 60:2

Căci toată a pământului Întindere-i acoperită De negura înstăpânită, Iar întunericul cel mare Cuprinde ale lui popoare. Dar iată că al tău Domn vine. Slava-I răsare peste tine.

Isaia 8:22

Cu-a lui privire în pământ, El va vedea precum că sânt Necazuri doar, în jurul său, Grele nevoi, neguri și rău. Poporul fi-va părăsit, Fiind – în beznă – izgonit.

Ieremia 13:16

Dați slavă Domnului, mereu! Slavă să-I dați lui Dumnezeu, Până când nu se înnoptează De ochii nu mai pot să vază Și până nu se poticnește Picioru-n beznă, când pășește. Lumina o veți aștepta, Dar ea nu se va arăta, Căci El, din ea, umbră va face – A morții – și o va preface În negura cea mai adâncă.

Езекиел 20:47

Îi spune dar, pădurii: „Iată Ce a vorbit Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Un foc, în tine, voi aprinde. Focul acest te va cuprinde Și îți va mistui de-ndat’, Copacul verde sau uscat. Focul acela, nimenea, Să-l stingă-apoi, nu va putea. Focul – din miazăzi-ncepând Și-n miazănoapte ajungând – Furios are să mistuiască Tot ce în cale-o să găsească Și-n felu-acesta, pârjolită, Pădurea fi-va nimicită.

Езекиел 9:5

Voi, ceilalți, mergeți după el!” – A zis și celorlalți bărbați, Care erau acolo-aflați. „Când în cetate o să fiți, Fără de milă să loviți! Să fiți dar, fără îndurare!

Ioel 2:2

O zi de întuneric mare Și negură, o zi în care Întunecimea se întinde, Iar vălul norilor cuprinde Tăriile cerurilor. Pe munți, se-ntinde un popor, Precum zorii de dimineață Se-ntind peste a lumii față. E un popor puternic, tare, Cum n-a mai fost din veac și n-are, Nicicând, altul ca să mai fie, În vremile ce au să vie.

Ioel 2:3

Focul, în față-i, tot cuprinde Și-n spate-i flacăra se-ntinde. Grădină a Edenului, E țara, înaintea lui, Iar după el, e un pustiu Căci nu rămâne nimic viu; De flacăra-i nimicitoare, Nimic nu poate-avea scăpare.

Levitic 26:26

Atunci când am să vă trimit Lipsă de pâine, negreșit, Zece femei – într-un cuptor – Vor coace pâinea tuturor. Din ea, cu toți o să mâncați Dar nu o să vă săturați.

Amos 5:18

Vai de cei care se vădesc Că, „ziua Domnului”, doresc! La ce vă așteptați voi, oare, De la a Domnului zi mare? Când acea zi are să vină, Beznă va fi ea, nu lumină.

Obadia 1:18

Un foc va fi casa pe care Iacov în stăpânire-o are, Iar a lui Iosif o să fie O flacără ce-i veșnic vie. A lui Esau casă se-arată Precum miriștea cea uscată, Pe cari focul o va aprinde. Jur împrejur o va cuprinde Și are să o mistuiască. Nimic n-o să se mai găsească Apoi, din casa cea pe care Esau în stăpânire-o are. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit!

Miheia 7:2

Omul de bine-a părăsit Țara. Nimeni nu e cinstit. La pândă, toți se rânduiesc. Să verse sânge se grăbesc, Iar fratelui pe cari îl are, Curse-i întinde fiecare.

Miheia 7:6

Căci iată, fiul se vădește Pe tată că-l batjocorește; Fata apoi – de bună seamă – În contră e la a ei mamă, Iar nora a găsit cu cale De-a sta-mpotriva soacrei sale. Astfel, vrăjmași ai omului Sunt tocmai cei din casa lui!

Zaharia 11:6

Față de cei ce locuiesc În țară, milă, nu nutresc. Pe oameni, pradă, i-au lăsat La alți-n mână, sau i-au dat Pe mâna împăratului, Să facă după voia lui. Ei, țara, doar o pustiesc Însă n-am să o izbăvesc Din mâna lor. M-am apucat

Zaharia 11:9

Atunci am zis: „Iată, socot Că să vă pasc, Eu nu mai pot. Să moară ce este sortit Pentru pieire, negreșit! După ce pier oile-acele, Să se mănânce între ele Cele ce vor mai rămânea!

Maleahi 4:1

„Iată dar că o zi anume Are să vină peste lume! Ea vine amenințător Și arde precum un cuptor! Când acea zi are să vie, Precum miriștea au să fie Cei cari trufași se dovedesc Și cei cari rele săvârșesc, Pentru că arși vor fi de ea. Nimic nu le va rămânea Când acea zi are să vină: Nici ramură, nici rădăcină” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

Matei 27:45

De la ceasul al șaselea Și până la al nouălea, O beznă grea s-a pogorât; Sub al ei văl, a zăvorât Țara și toți oamenii ei.

Fapte 2:20

Soare nu va mai fi, deloc – În beznă, el se va preface, Iar luna, sânge, se va face. Toate acestea au să fie, Mai înainte ca să vie Măreața zi, strălucitoare,

2 Petru 2:4

Căci Dumnezeu nu i-a cruțat Pe îngeri, ci i-a aruncat, Pe cei care-au păcătuit, Jos, în Adânc. I-a pedepsit Chiar și pe ei, căci sunt legați, Cu lanțuri, stând înconjurați De întuneric, la păstrare, Până veni-va vremea-n care, El o să facă judecată.