Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 65:12 - Biblia în versuri 2014

12 Vă voi sorti ca să pieriți, Fiind de sabie loviți Și în genunchi aveți să stați Atunci când fi-veți judecați, Căci Eu sunt Cel cari am chemat, Însă voi nu M-ați ascultat. Eu sunt Cel care v-a vorbit, Dar să răspundeți n-ați voit, Făcând ce-i rău în fața Mea Și alegând ce nu-Mi plăcea.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

12 vă voi destina sabiei. Toți vă veți pleca pentru înjunghiere, pentru că, atunci când am chemat, nu ați răspuns, când am vorbit, nu ați ascultat, ci ați făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Mei și ați ales ceea ce nu-Mi era plăcut“.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

12 vă voi destina sabiei. Toți vă veți apleca pentru înjunghiere – pentru că atunci când am chemat, nu ați răspuns; și când am vorbit, nu ați ascultat, ci ați făcut ce era rău înaintea Mea și ați ales ce nu Îmi place.»”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

12 v-am orânduit pentru sabie și v-am plecat pentru înjunghiere, pentru că eu am chemat, și nu ați răspuns, am vorbit, și nu ați ascultat; ați făcut ceea ce este rău în ochii mei și ceea ce nu-mi place ați ales.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

12 vă sortesc sabiei și toți veți pleca genunchiul ca să fiți înjunghiați, căci Eu am chemat, și n-ați răspuns, am vorbit, și n-ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea și ați ales ce nu-Mi place.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

12 vă voi sorti sabiei și toți vă veți pleca la junghiere. Pentru că am chemat și n‐ați răspuns, am vorbit și n‐ați auzit, ci ați făcut ce era rău în ochii mei și ați ales ce nu mi‐a plăcut.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 65:12
34 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

„De-aceea zic, să vă spălați – Mereu – și să vă curățați! Luați faptele voastre rele, Din fața Mea! Sfârșiți, cu ele!


Dar dacă nu Mă ascultați, De sabie veți fi tăiați! N-aveți scăpare, negreșit, Pentru că Domnul a vorbit.”


Unii vor fi îngenuncheați, Prinși de război fiind luați, Și foarte mulți din ăst popor Vor fi în rândul morților. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins.


Sabia Domnului – cea mare, Aspră și negrăit de tare – În acea zi, o să țâșnească Din teacă și o să lovească Leviatanul; după el, Lovit va fi-n același fel Și Babilonul; negreșit, Are să fie-atunci lovit Și șarpele fugar, de-ndat’, (Cari și „Asur” mai e chemat). Lovit va fi Leviatanul, Iar Domnul Își va urma planul, Lovind șarpele inelat (Care, „Babel”, este chemat). Apoi, precum Domnul a zis, Balaurul va fi ucis, Cel ce se află lângă mare (Și cari, „Egipt”, drept nume, are).


Bărbații tăi – și-asemenea Vitejii tăi – toți vor cădea Sub ascuțișul sabiei Și-n câmp au să rămână ei.


Căci Domnul este mâniat Pe neamuri și S-a arătat Plin de urgie, peste fire, Față de-ntreaga lor oștire. De-aceea, El le nimicește De tot, și le măcelărește.


„Sabia Mea” – a cuvântat Domnul – „în ceruri, s-a-mbătat. Pogoară pe-al Edomului Pământ, lovind poporul lui, Pe care Eu l-am socotit Precum că este nimicit. Sabia are să-l lovească Și astfel o să-l pedepsească.”


Plină de sânge-i sabia, Pe care Domnul o avea. Tăișul ei, ce strălucește, Uns cu grăsime se vădește. Grăsimile berbecilor – Aflate pe rărunchii lor Au uns tăișul sabiei – Pe care sângele – de miei Și cel de țapi – o colorează În roșu, parcă scânteiază. Domnul, un mare praznic, ține – Cu jertfe și la Boțra vine Căci în Edom, în timpu-acel, Pornit-a marele măcel.


Mă uit și nu e nimenea, În rândul lor, cari ar putea A proroci. Nu-i nimeni care Să Îmi răspundă la-ntrebare.


De ce, pe nimeni n-am găsit, Atuncea când Eu am venit? Și pentru ce, când am strigat, Nu Mi-a răspuns nimeni, de-ntat’? Prea scurtă Îmi e mâna oare – Acum – pentru răscumpărare? Putere, oare, nu găsesc, Spre a putea să izbăvesc? Iată, doar cu a Mea mustrare, Eu pot seca apa din mare; Din râuri, pot face pustie, Iar peștii lor, stricați, să fie, Din lipsa apei! Eu îmbrac


Tot adevărul s-a făcut – În mare grabă – nevăzut, Iar cel ce s-a îndepărtat De rău, e jefuit de-ndat’. Domnu-Și apleacă, mânios, Privirea și Se uită-n jos, Către pământ. Pe-ntreaga fire, Nu va vedea neprihănire.


Călcat-am astfel, în picioare, Plin de mânie-atunci, popoare. Mânia Mea le-a îmbătat Și al lor sânge l-am vărsat.”


Spre un popor care-Mi stârnește Mânie, căci el dăruiește Jertfe-n grădini și-apoi se duce, Tămâie, pentru a aduce, Ca să o ardă ăst popor, Pe-acoperișul caselor.


Ale Lui judecăți, cu foc, Domnul le va-mplini, pe loc, Iar a Lui sabie-i lovește Pe cei pe care-i pedepsește, Căci cei uciși de-a Lui mânie, În mare număr, au să fie.


Mereu, ai Mei ochi urmăresc Cărările pe cari pășesc, Căci înaintea Feței Mele, Nu pot a fi ascunse ele. Nelegiuirile făcute De ei, nu-Mi sunt necunoscute.


De-aceea, Doamne fă să cadă Copiii lor, foametei, pradă Și trece oamenii acei Prin ascuțișul sabiei! Fă dar, ca ale lor soții Să ducă lipsă de copii Și strai de văduvă să-și pună. Pe-ai lor bărbați să îi răpună Ciuma, iar tinerii să cadă În luptă, săbiilor, pradă!


De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Pentru că nu M-ați ascultat Și pentru că nu i-ați lăsat Liberi, pe cei ce-au fost vestiți Că au să fie sloboziți, Iată că și Eu, mai apoi, O slobozenie, peste voi, Îngăduiesc: a sabiei, A ciumei și a foametei. În urmă, după al Meu plac, De pomină am să vă fac Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ.


De-aceea, astfel a vorbit Domnul oștirilor, Acel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Peste Ierusalim și-apoi În Iuda, Eu aduce-voi Nenorocirile pe care Vi le-am vestit, fără-ncetare, Pentru că nu M-au ascultat, Nici n-au răspuns când i-am chemat!”


„Acum, pentru că am văzut Ce fel de fapte ați făcut, Pentru că nu ați auzit De câte ori Eu v-am vorbit Și pentru că n-ați ascultat În clipa-n care v-am chemat,


Și chiar dacă, poporului, Aceste toate-ai să le spui, N-o să te-asculte niciodat’. De strigi, să fii încredințat Că n-are a-ți răspunde el.


În contra voastră, sabia. Voi răzbuna, atunci, prin ea Faptul că nu M-ați ascultat Și legământul Mi-ați călcat. Când, în cetăți, v-adăpostiți, Cu ciumă fi-veți voi loviți Și-n mâinile vrăjmașilor, Dat are-a fi acest popor.


Atuncea, am să Mă răzbun, Căci slobozesc a Mea mânie Și las să curgă-a Mea urgie Asupra neamurilor care N-au vrut să-Mi deie ascultare.”


Dar nu știți, oare, ce cuvinte Vestit-a Domnul, mai ‘nainte, Prin cei care v-au prorocit Când încă era locuit Ierusalimul și avea Încă, asupră-i, liniștea Ce se-ntinsese împrejur – Peste cetățile din jur – Și locuită era toată Câmpia-n miazăzi aflată?”


Prin robii săi, el a chemat Nuntașii. Mulți l-au refuzat.


Când împăratul a aflat, Furia lui s-a revărsat: Cu oastea sa, el a venit, Pe-acei tâlhari i-a nimicit Și-a dărâmat lucrarea lor.


L-ai Săi, cu drag, El a venit, Însă, ai Lui nu L-au primit.


Atunci când vor ieși afară, De sabie, ei au să piară; Când înlăuntru-au să se-adune, O groază mare-i va răpune. Cel tânăr nu e ocrotit; Fata, și ea a-mpărtășit Aceiași soartă ca și el; Sugarul va păți la fel; Iar cel bătrân, de-asemenea, Aceiași soartă va avea.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ