Isaia 61:10 - Biblia în versuri 201410 În al Meu Domn, Mă bucur Eu Și vesel sunt, în Dumnezeu, Căci Mi-a dat haina mântuirii, Mi-a dat mantaua izbăvirii. Cu o cunună-mpărătească, El a voit să Mă gătească, Precum este un mire-n casă, Sau precum este o mireasă Care de nuntă-i pregătită, Cu ale ei scule gătită. အခန်းကိုကြည့်ပါ။နောက်ထပ်ဗားရှင်းများNoua Traducere Românească10 Sunt copleșit de bucurie în Domnul și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci El m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii și m-a acoperit cu mantia dreptății, ca pe un mire care se încununează cu o mitră și ca pe o mireasă care se împodobește cu bijuteriile ei. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia în Versiune Actualizată 201810 Sunt înconjurat de bucurie în Iahve; și sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu – pentru că El M-a îmbrăcat cu hainele salvării și M-a acoperit cu roba dreptății ca pe un mire care se încoronează cu o bonetă și ca pe o mireasă care se împodobește cu bijuteriile ei. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Versiunea Biblia Romano-Catolică 202010 Mă voi bucura în Domnul și sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu; pentru că el m-a îmbrăcat cu haina mântuirii și m-a învăluit cu mantia dreptății, cum își pune mirele diadema și cum se înfrumusețează mireasa cu podoabele ei. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu10 Mă bucur în Domnul și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească și ca o mireasă împodobită cu sculele ei. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Traducere Literală Cornilescu 193110 Mă voi bucura mult în Domnul, mi se va veseli sufletul în Dumnezeul meu; căci m‐a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m‐a învelit cu mantia dreptății, ca un mire, care‐și pune podoabele și ca o mireasă, care se împodobește cu sculele ei. အခန်းကိုကြည့်ပါ။ |
Isaia 61:10
52 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ
Cei izbăviți de Domnu-apoi, Se vor întoarce înapoi Și spre Sion au să apuce. Cu bucurie se vor duce Și vor cânta – cu stăruință – Doar cântece de biruință. Cununa lor are să fie O nesfârșită bucurie. În veselie îmbrăcați Și-n bucurie-nfășurați, Vor fi, de gemete, scutiți Și de durere părăsiți, Căci vor fugi relele-acele Și vor scăpa, pe veci, de ele!
Se vor întoarce, înapoi, Răscumpărații Domnului, În inima Sionului. Ei vor cânta – cu prisosință – Numai cântări de biruință, Căci o cunună minunată, Pe cap, le va fi așezată, Țesută dintr-o bucurie Cari veșnică are să fie. O să-i apuce veselia Și-i va cuprinde bucuria, Pentru că geamătul lor piere Și va fugi orice durere.
Tot astfel, Domnul milă-arată Și de Sion, pentru că iată Că mângâie, cu mâna Lui, Ruinele Sionului. Pustiu-n Rai îl va preface Și o grădină El va face Dintr-un pământ ce-i însetat Fiind de arșiță uscat. Acolo, numai veselie Va fi, mereu, și bucurie. Cântări de laudă, numai, Și mulțumiri vor fi în Rai.
Am să-i aduc, în urmă, Eu, La muntele cel sfânt al Meu, Și-o nesfârșită veselie, Asupra lor are să vie, Atuncea când au să se adun În Casa Mea de rugăciune. Jertfe și arderi au să-Mi dea, Pe-altarul Meu, în Casa Mea. Aceste jertfe, pregătite De către ei, vor fi primite. Atunci, Casei i se va spune Drept Casă pentru rugăciune A tuturor neamurilor Și-a tuturor popoarelor.”
Vin și aduc celor pe care, Drept întristați Sionu-i are, Cununa cea împărătească, Cu care să-și împodobească Ale lor capete plecate Cari cu cenușe-s presărate. Ei n-au să plângă, pe vecie. Un untdelemn de bucurie, În locul plânsului le dau Și-a lor tristețe am s-o iau. În locul duhului mâhnit, Un strai de laudă-au primit, Ca „terebinți”, pe-ntinsul firii, Să fie, „ai neprihănirii” Și-apoi „un sad al Domnului, Spre a sluji spre slava Lui”.
Atunci când vor intra cu toți, În locul sfânt, cei ce-s preoți N-o să mai trebuiască, iară, În curtea cea de dinafară Să iasă, căci hainele lor – Pe cari în timpul slujbelor Le folosesc – vor fi lăsate, Mereu, în locu-acela, toate, Pentru că ale lor veșminte Nu-s simple haine, ci sunt sfinte. Alte veșminte au să-și pună Atunci când oameni se adună Și au să meargă-n fața lor, În curtea ce-i pentru popor.”
În jurul jilțului cel mare – La o anume depărtare – Mai multe scaune erau, Care, un cerc, alcătuiau. Cum mi s-a dat de-nțeles mie, Erau tot jilțuri de domnie, Și douăzeci și patru-s ele. Apoi, pe scaunele-acele, Câte-un bătrân s-a așezat, Și-n felu-acesta am aflat Că douăzeci și patru-s ei. Pe cap, purtau bătrâni-acei, Cununi de aur. Straiul lor Era de-un alb strălucitor.
ကြော်ငြာတွေ