Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 60:1 - Biblia în versuri 2014

1 Te scoală și te-mbărbătează! Te scoală și te luminează! A ta lumină, iată, vine Și răsări-va peste tine – De-ndată – slava Domnului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

1 „Ridică-te! Strălucește! Căci lumina ta a venit și gloria Domnului a răsărit peste tine.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 «Ridică-te! Strălucește! A venit Lumina ta. Gloria lui Iahve a răsărit peste tine.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 „Ridică-te, luminează-te, căci lumina ta vine și gloria Domnului răsare deasupra ta!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Scoală‐te, luminează! Căci lumina ta a venit și slava Domnului a răsărit peste tine.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 60:1
32 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Sionul fi-va, iar, zidit, De către Domnul, negreșit, Căci slava Lui cea minunată Iar o să fie arătată.


Despre Sion când s-a vorbit – Despre-a lui Dumnezeu cetate – S-au spus doar lucruri minunate, Pline de slavă. Când vorbesc,


Hai vino, tu, aceea care, Iacov, drept casă-n lume-o are, Ca să umblăm pe calea Lui Și în lumina Domnului!”


Luna va fi acoperită, Căci de rușine-i învelită, Iar soarele, în răsărit De groază fi-va-nvăluit. Atunci, Domnul oștirilor Are a fi cârmuitor Pe muntele Sionului, În a Ierusalimului Cetate. Ca un împărat, În strălucire-nveșmântat Și-n toată slava Domnului, Va sta cu cei bătrâni ai Lui.


Când acea zi are să vie, Domnul oștirii o să fie Ca o cunună minunată, Ca o podoabă nestemată, Pentru cei cari sunt rămășiță Din a poporului Său viță.


Florile-o vor acoperi Și veselă ea va sări, Cântând toată a ei ființă Și chiuind de biruință, Pentru că are a-i fi dată Slava Libanului, urmată De strălucirea din Carmel Și din Saron, văzând astfel, Slava și măreția care Doar Domnul Dumnezeu o are.


Pe muntele Sionului, După dorința Domnului, Un nor de fum va fi lăsat – Ziua – și-apoi pe înserat, Va fi un foc strălucitor, Luminând bezna nopților. Da, peste toate, slava are Să fie-atunci, un loc în care, Un adăpost va fi aflat.


„Iată, Eu – Domnul – te-am luat, Pentru că Tu ești Cel chemat Și rânduit ca mântuire S-aduci pentru întreaga fire. De mână, am să Te iau Eu Și am să Te păzesc mereu, Căci Te voi pune legământ, Pentru popor, pe-acest pământ. Lumină ești, neamurilor,


Dacă așa te vei purta, Vedea-vei că lumina ta Va răsări, triumfător, Ca și lumina zorilor, Iar vindecarea ta trupească, Iute de tot, o să-ncolțească. Neprihănirea – ia aminte – Are să-ți meargă înainte Și însoțit vei fi, mereu, De slava de la Dumnezeu.


„De dragostea Sionului Și a Ierusalimului Nu tac și nu voi înceta Până nu se va arăta, În urmă, mântuirea lui, Ca și lumina soarelui, Iar izbăvirea-l va cuprinde Ca o făclie ce se-aprinde.


Popoarele se vor uita Să vadă mântuirea ta, Iar împărații au să vină Să vadă slava ta divină. Un nume nou ți se va pune, Cum gura Domnului va spune.


Cu el, căci peste-al său popor, Laptele mângâierilor, Îl voi turna. Vă adulați La el, căci fi-veți desfătați. Cu plinătatea slavei lui.”


Poporul care se vădea Că-n întuneric rătăcea, Iese din bezna cea deplină Și-acuma vede o lumină. Peste cei care se vădeau Că-n umbra morții locuiau, Iată – acuma – că răsare – Și-i scaldă – o lumină mare.


Atunci, din ‘naltul cerului, Văzut-am slava Domnului Care, în Casă, a venit, Pe poarta de la răsărit.


„Dar pentru cel care se teme De al meu Nume-n orice vreme, Va răsări deasupra firii Doar Soarele neprihănirii. Tămăduirea – veți vedea – Sub aripa Lui va ședea. Atuncea, voi o să ieșiți Și bucuroși o să săriți Asemenea vițeilor Care-au ieșit din grajdul lor.


Norodul care a zăcut În întuneric, a văzut Mare lumină, iar acei Din umbra morții – peste ei – Soarele-acum a răsărit!”


Și tot așa vreau luminând Lumina voastră ca, văzând – Lumea – ce fapte-ați săvârșit, Să fie, astfel, proslăvit Numele Tatălui din cer – Aceasta-i ceea ce vă cer!”


Lumină a Neamurilor Și slavă a lui Israel.”


Orice ființă omenească Venind în lume-i luminată, De raza Ei, adevărată.


Eu am venit să fiu lumină, În lumea cea de beznă plină, Ca toți cei cari au să Mă creadă, În întuneric, să nu șadă.


Aflați că astă judecată Șade în faptul că odată Ce peste lume-a răsărit Lumina, oameni-au iubit Bezna, mai mult decât lumina, Crezând că ea le-ascunde vina, Cu mantia tenebrelor, Rele fiind faptele lor.


Când a vorbit, din nou, Iisus, Noroadelor strânse, le-a spus: „Eu sânt Lumina lumii. Cine Are a Mă urma pe Mine, În întuneric, niciodată, Nu va umbla, ci-i va fi dată Lumina vieții.” Printre cei


De-aceea zic: „Deșteaptă-te Tu, care dormi, și scoală-te, Dintre cei morți, căci luminat, Vei fi tu, de Hristos, îndat’.”


Odinioară, voi erați În întuneric, dar azi, stați – În Domnul nostru – în lumină, Liberi fiind, de orice vină. Deci, ca niște copii umblați, Cari ai luminii sunt, dragi frați.


Căci astfel doar, vă dovediți, Cum că sunteți neprihăniți, Sunteți curați și că, mereu, Fii Îi sunteți, lui Dumnezeu, În mijlocul unui neam care E de-o ticăloșie mare Și e stricat – în el apoi – Lumini, în lume, fiind voi,


Dacă sunteți batjocoriți, Pentru-al Său Nume, fericiți Trebuie ca să fiți apoi. Ferice dar, este de voi, Pentru că Duhul Domnului – Adică Duhul slavei Lui – Se odihnește, peste voi.


Iar slava Lui o-mpodobea. Lumina-n juru-i răspândită, Putea a fi asemuită Cu piatra scumpă, străvezie, Care, iaspis, părea să fie.


Cetatea, trebuință, n-are De soare sau de lună care S-o lumineze, căci, mereu, Doar slava de la Dumnezeu O luminează și, se știe, Că Mielul e a ei făclie.


Noaptea, nicicând, n-o să mai vie, Iar trebuință n-o să fie, De lampă sau de soare, care Să-i lumineze-atunci, căci are Să-i lumineze, tot mereu – Cu-a Sa lumină – Dumnezeu. Acolo, au să stăpânească Și-n veci au să împărățească.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ