Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 58:3 - Biblia în versuri 2014

3 „Dar ce folos e că postim” – Zic ei – „sau că ne chinuim Al nostru suflet, ținând post? Vedem că n-are nici un rost, Căci nu vrei să ne vezi și-apoi, Știm că nu iei seama la noi.” Domnul a zis: „Eu văd ce rost Are mereu al vostru post. Iată, nu sunteți auziți, Pentru că-n ziua-n cari postiți Vă lăsați duși de-a voastră fire Și-i asupriți, cu bună știre, Pe simbriașii cei pe care În slujbă-i are fiecare.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

3 «De ce, când postim, Tu nu vezi? De ce, când ne smerim, Tu nu iei seama?» Iată, în ziua postului vostru umblați după propriile plăceri și vă asupriți toți lucrătorii.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 (Ei zic:) «De ce Tu nu vezi când postim? De ce ne ignori când ne smerim?» «Pentru că în ziua postului vostru vă satisfaceți propriile voastre dorințe și vă exploatați toți lucrătorii.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 De ce să postim dacă tu nu vezi? De ce să ne umilim sufletele dacă tu nu iei în seamă? În ziua când postiți, voi vă preocupați de afaceri și îi oprimați pe toți muncitorii voștri.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 ‘La ce ne folosește să postim’, zic ei, ‘dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ții seama de lucrul acesta?’ Pentru că”, zice Domnul, „în ziua postului vostru vă lăsați în voia pornirilor voastre și asupriți pe simbriașii voștri.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 De ce am postit noi, zic ei, și tu nu vezi? De ce ne‐am întristat sufletul și tu nu iei cunoștință? Iată, în zilele postului vostru vă găsiți plăcerea voastră și stoarceți toate muncile voastre!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 58:3
23 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Acolo unde-am poposit – Lângă Ahava – am vestit Un post ‘naintea Domnului, Pentru smerire-n fața Lui, Ca să-I putem cere apoi – Pentru copii și pentru noi – Alăturea ca să ne fie, Când vom porni-n călătorie.


Și i-am mustrat pe-aceia cari Se dovedeau a fi mai mari. M-am dus la ei și le-am vorbit: „Dar nu cumva, v-ați pomenit Ca împrumuturi să le dați – Cu camătă – la ai voști’ frați?” Mare mulțime strâns-am eu, Atunci, pe dată-n jurul meu


A zis: „Nu este treabă bună – Nici un folos nu-i – să își pună Omul, plăcerea-n Dumnezeu.”


Plâng și postesc – acuma – eu, Iar ei mă ocărăsc, mereu.


Dacă-și întoarce cineva Urechile, ca nu cumva S-audă ce se poruncește Prin lege, și se răzvrătește Nevrând legii a se supune, Scârbă-i chiar și-a lui rugăciune.


Și totuși, Cel care, mereu, E al oștirii Dumnezeu, Iată că-n acea zi vă cheamă Să plângeți și – de bună seamă – Cu pumni-n piept să vă loviți, Încinși numai în saci să fiți Și capul ras să îl aveți.


Dar iată-n schimb, voi ce faceți: E – peste tot – doar veselie Și strigăte de bucurie! În orice loc, se taie oi Și se înjunghie mulți boi. Ospețe mari, oamenii țin. Carne mănâncă și beau vin, Spunându-și unul altuia: „Hai să mâncăm cât vom putea Și să bem vin – cât mai trăim – Pentru că mâine-o să murim!”


Eram furios. Mânia Mea – Ce se vădea nemăsurată – Spre-al Meu popor era-ndreptată. Mi-am pângărit, cu bună știre, A Mea întreagă moștenire, Pentru că am găsit cu cale, Pradă să-l las, mâinilor tale. Însă, după cum am văzut, Tu nici o milă n-ai avut Față de-acel popor al Meu Și-ai pus asupră-i un jug greu. Îi era greu tânărului Și-asemenea bătrânului.


„Această lege, să se știe Că veșnică are să fie: A zecea zi când va cădea, În an, în luna a șaptea, Cu toți va trebui să știți Ca sufletul să vă smeriți, Și oprit este fiecare, Să săvârșească vreo lucrare. Din lucru-atunci, va fi oprit Cel care e-mpământenit Ca băștinaș, dar și cel care Este, la voi, în adunare, Și locuiește ca străin.


Această zi când o să vie, Ca un Sabat, voiesc să fie, În care, toți să stați în tihnă, Să îi dați trupului, odihnă. În acea zi, voiesc să știți Ca, sufletul, să vă smeriți, Cu toți, în față-Mi, pentru că Este o lege veșnică.


„A zecea zi când va cădea În an, în luna a șaptea, Va fi, pentru întreaga fire, O zi dată spre ispășire. Aatfel, o sfântă adunare Veți avea voi și fiecare Atuncea, trebuie să știți Ca sufletul să vi-l smeriți Și jertfe să-I dați Domnului, Arse de para focului.


Iată dar, ceea ce-ați zis voi: „Degeaba L-am slujit, mereu – Și Îl slujim – pe Dumnezeu, Căci dacă noi am împlinit Tot ceea ce ne-a poruncit Și triști în față-I am umblat, Ce am avut de câștigat?


Iar Domnu-n față i-a ieșit. Balaam, atuncea, a vorbit: „Șapte altare-am înălțat. Pe fiecare-am așezat Câte-un berbece și-un vițel.”


Fiul răspunse: „Tată, eu, De-atâția ani, slujesc mereu, La tine, ca și un argat! Poruncile, nu ți-am călcat! Dar mie, nu mi-ai dăruit, Un ied, să mă fi veselit – Și eu – cu-ai mei amici, măcar – Cum aș fi vrut – o dată doar.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ