Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 55:7 - Biblia în versuri 2014

7 Cel rău să-și lase a lui cale. Să-și lase gândurile sale Omul care-i nelegiuit Și să se-ntoarce, negreșit, La Domnul, căci îl va ierta Și milă îi va arăta. Lăsați-vă de rău și-apoi, Veniți cu toți, înapoi, La Dumnezeul nostru care Nu obosește dând iertare.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

7 Cel rău să se lase de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui! Să se întoarcă la Domnul, Care îi va arăta îndurare, la Dumnezeul nostru, Care îl va ierta pe deplin.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Omul nedrept să își abandoneze drumul pe care merge; iar cel rău să renunțe la gândurile lui! Să se întoarcă la Iahve – la Cel care îi va oferi bunătate – la Dumnezeul nostru care îl va ierta de tot ce a făcut.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Să-și părăsească nelegiuitul calea sa și păcătosul, gândurile sale! Să se întoarcă la Domnul și el se va îndura de ei, la Dumnezeul nostru, căci el este mărinimos în iertare.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Să‐și părăsească omul nelegiuit calea sa și cel nedrept gândurile sale și să se întoarcă la Domnul și el va avea milă de el și la Dumnezeul nostru, căci va ierta din belșug.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 55:7
61 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Domnul văzu că „lucrul” Său E înclinat numai spre rău; Că răutatea omului E mare, iar inima lui


Atunci, Azaria s-a dus La Asa și astfel i-a spus: „Ascultă Asa! Iar apoi, Iudei, să ascultați și voi! S-asculte și cei care vin Din ramura lui Beniamin! Dacă sunteți cu Dumnezeu, Și El va fi cu voi, mereu! Dacă aveți să-L căutați, Atuncea o să Îl aflați! Dar dacă o să-L părăsiți, Și El vă va lăsa, să știți!


Dar s-au întors la Domnul lor, Când valul strâmtorărilor I-a năpădit. L-au căutat, Pe Dumnezeu, și L-au aflat.


Alergători-au dus, astfel – În Iuda și în Israel – Scrisorile-mpăratului, Precum și-ale sfatului lui. În orice loc ei au sosit, În felu-acesta au vorbit: „Scrisori avem, de la-mpărat, Precum și de la al său sfat. Vă sfătuim dar, ca apoi, Să luați bine seama voi – Cari sunteți fii din Israel – Și să vă-ntoarceți la Acel Care fusese, tot mereu, Al lui Avram sfânt Dumnezeu, Al lui Isac și Iacov. Voi Întoarceți-vă înapoi, Pentru că doar în acest fel, La voi să se întoarcă El, Căci de-mpăratul cel pe care Asiria în frunte-l are, Doar voi scăpară-ți – negreșit – Și-o rămășiță v-ați vădit.


Rugile împăratului, Pe Domnul, L-au înduplecat Și-atuncea ajutor i-a dat, Căci la Ierusalim apoi, El îl aduse înapoi Și la domnie-l așezase. Astfel a cunoscut Manase Căci numai Domnul e, mereu, Adevăratul Dumnezeu.


Dacă acest popor al Meu Asupra căruia, mereu, Este chemat Numele-Mi Sfânt, Se va smeri pân’ la pământ Și-n rugăciuni apoi va sta, Când Fața Mea va căuta, Iar de la căile acele Ce s-au vădit precum că-s rele Se va abate, negreșit, Îi iert păcatul săvârșit Și țara-n care locuiește Poporul se tămăduiește.


Domnul. Vei fi iar așezat, Acolo unde-ntâi ai stat. Pe locul tău, vei sta mereu, De te întorci la Dumnezeu Și dacă vei îndepărta Greșelile, din casa ta.


Însă la Tine e iertare, Ca să se teamă fiecare.


Israele, nădejdea toată Să-Ți fie-n Domnul așezată! Să ai, prin marea-I îndurare, Belșugul de răscumpărare!…


Doamne, arată-mi îndurare, În bunătatea ta cea mare! Milă, Te rog Doamne-a avea, Să ștergi fărădelegea mea!


Dacă în inimă, pitite, Gânduri aveam – nelegiuite – Atunci încredințat eu sânt Că nu m-ar asculta Cel Sfânt.


Cel cari greșeala-și tăinuiește Mereu, nicicând nu propășește; Dar dacă a mărturisit Și-apoi de rele s-a ferit, Atunci omul acela are Să dobândească îndurare.


Dacă vreți voi să căutați Poruncile-Mi să le urmați, De rodul cel mai bun din țară O să aveți – toți – parte, iară.


Dar Dumnezeu este Cel care, Față de Iacov – milă – are, Pentru că iar, pe Israel, Are să îl aleagă El Și are să îl ducă iară, Ca să îi dea tihnă în țară. Atunci străinii vor veni, Pentru că ei se vor uni Cu a lui Iacov casă mare,


„Iată că dimineața vine, Dar noaptea – încă – se mai ține” – A zis străjerul. „Dacă vreți Să mă-ntrebați, voie aveți. Acum, întoarceți-vă dar, Și-apoi veniți să-ntrebați iar.”


„Acum, fii ai lui Israel Întoarceți-vă la Acel Pe care voi L-ați părăsit.”


Mișelu-n stăpânire are Arme ce sunt nimicitoare. El face planuri vinovate Care, mereu, sunt îndreptate Spre cel ce e nenorocit, Voind să-l piardă, negreșit, Chiar dacă pricina pe care Omul care-i sărac o are, Se-arată dreaptă-n fața lui.


„Mergeți, degrabă, să vorbiți Și în Ierusalim vestiți Că e robia lui sfârșită Și că îi este ispășită Nelegiuirea. A primit Mai mult – adică îndoit – Decât era păcatul lui, Acum, din partea Domnului.


Totuși, voiesc să-ți dau de știre Că pentru Mine – negreșit – Îți șterg păcatul săvârșit Și-n seamă nu-ți vor fi ținute Fărădelegile făcute, Căci n-am să-Mi mai aduc aminte De faptele-ți de mai ‘nainte.


Fărădelegea ta, ușor, Doar Eu ți-o șterg, ca pe un nor Și ca pe-o ceață-am risipit Păcatul ce l-ai făptuit. Vino la Mine, de îndat’, Pentru că te-am răscumpărat.”


Chiar dacă nu se vor mai ține Munții în locurile lor, Iar culmile dealurilor Au să se miște, totuși, Eu Am să te îndrăgesc mereu. Dragostea Mea va rămânea La tine și de-asemenea, Nu am să-Mi calc cuvântul dat, Nici legământul încheiat, Prin care pace am făcut, Pentru că milă am avut. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Cuprins fusesem de mânii Care, în suflet, Mi-au pătruns. O clipă, Fața Mi-am ascuns Atunci, de tine. Află dar Că Mă îndur – de tine – iar, Și-a Mea iubire o să ție De-acum și până-n veșnicie. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit, Căci e al tău ocrotitor Și-ți este Răscumpărător.


Ascultați dar, ca să se știe, Ce post Îmi este pe plac, Mie: Când veți posti, să căutați – Necontenit – să dezlegați Lanțul de răutăți. Apoi, Ale robiei lațuri, voi Trebuie să le deznodați. De-asemeni, liberi să-i lăsați Pe cei care sunt asupriți Și orice jug să îl zdrobiți.


Picioarele lor se zoresc Spre răutăți și se grăbesc Să verse sânge ne-ntinat, Iar gândul lor s-a arătat A fi, mereu, nelegiuit. Pe al lor drum, s-au însoțit Prăpădul și cu nimicirea.


Fii răzvrătiți, acuma, voi Veniți degrabă înapoi, La Dumnezeul vostru Sfânt, Căci numai Eu, Stăpân, vă sânt. Eu sunt Acela care vreau, Pe unul dintre, voi să-l iau, Dintr-o cetate; pe alți doi Dintr-o familie-i iau apoi Și după ce am să v-adun Iar, în Sion am să vă pun.


Măcar că ploile, menite Pământului, au fost oprite, Iar ploaia cea de primăvară Lipsă a fost din a ta țară, Nepăsătoare ți-ai păstrat Fruntea de curvă, ne-ncetat, Și n-ai vrut a avea rușine!


„Ierusalime, te grăbește Și inima îți curățește, De răul ce te-a încolțit Ca să fii astfel mântuit! Cât timp, gânduri nelegiuite Vei ține-n inimă pitite?”


La mersul nostru, să luăm Seama și să îl cercetăm, Ca să putem veni apoi, La Domnul nostru, înapoi.


În Israel, așa să spui: „Ascultați vorba Domnului, Pe care v-am adus-o eu! Așa vorbește Dumnezeu: „Lăsați-vă, de idoli, voi Și-ntoarceți-vă, înapoi! La urâciunile pe care Le-ați săvârșit – fără-ncetare – De-acum, să nu vă mai uitați! De ele, vă îndepărtați!


Tu spune: „Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Pe viața Mea! Nu vreau, Pe păcătos, morții, să-l dau, Ci să se-ntoarcă înapoi, Din calea lui, trăind apoi! Întoarceți-vă și cătați, Pe calea rea, să nu călcați! De ce vrei ca să mori, astfel, Tu, casă a lui Israel?”


De-aceea iată, domnul meu, Sfatul pe care ți-l dau eu: Capăt să pui păcatelor, Precum și făr’delegilor Pe care tu le săvârșești! Neprihănit doar, să trăiești! Ai milă de nenorociți, De cei care sunt asupriți Și poate ai să reușești Ca fericirea să-ți lungești!”


Domnul, din ceruri, a văzut Tot ce făceau și I-a părut Rău că voia să-i nimicească. A hotărât să-i izbăvească De răul ce l-a plănuit. A Lui iertare-au dobândit Cetatea și cu toți acei Ce-au fost locuitorii ei.


Să nu gândească nimeni rău, Față de un aproape-al său. Nu jurați strâmb și vă feriți, Neîncetat, ca să mințiți, Pentru că am urât, mereu, Toate aceste lucruri, Eu.”


Acum, puteți ca să plecați, Să mergeți și să învățați Ce-a însemnat „Milă voiesc, Iar nu jertfe”; căci Eu doresc Să îi aduc la pocăință, Nu pe cei cari sunt în credință – Neprihăniți și-evlavioși – Ci pe acei ce-s păcătoși.”


Din inimă, ies lucruri ca: Ucideri, preacurvii, curvii,


Aceste rele, vor pleca Din om, și ele-l vor spurca.”


Și între îngeri, o să fie Cu mult mai multă bucurie – În cer – dacă, de-aici, de jos, Se pocăiește-un păcătos.”


Pe fiul care mi-a plecat, Mort l-am crezut, dar a-nviat. Feciorul ce mi-a fost pierdut, Găsit e! Azi, l-am revăzut.


Îți spun dar, ale ei păcate – Care sunt multe – sunt iertate, Pentru că ea, mult, a iubit. Însă, cel care a primit, Pentru puținul său, iertare, N-a arătat iubire mare.”


Ci început-am să vorbesc, Celor cari, în Damasc, erau Și-apoi celor ce se aflau Chiar la Ierusalim. M-am dus Și prin Iudeea și am spus, În urmă, și Neamurilor. Deci, eu vorbit-am, tuturor. La pocăință-am îndemnat Și, tuturor, le-am arătat Că trebuie, la Dumnezeu, Să se întoarcă și, mereu, Să facă fapte-orice ființă, Cari vrednice-s de pocăință.


Acum, vă pocăiți dar, voi! Veniți la Dumnezeu apoi, Ca să vă ierte-ntreaga vină Și-n seamă, să nu vă mai țină Păcatele, iar drept urmare, Vremuri să dea, de-nviorare.


Din pofta lui, s-a întrupat Păcatul, care-nfăptuit, Aduce moarte, negreșit.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ